Afisul filmului Orchestra Rehearsal – Prova d’orchestra
In 1978 regizorul italian Federico Fellini producea un scurt film de televiziune (durata: 70 minute), “Prova d’orchestra” (Repetitie de orchestra), in care continua explorarea cinematografica a “constructelor culturale” prin care societatea ii obliga pe indivizi sa relationeze (potrivit teoriilor sociologului Georg Simmel). La aproape patru decenii de la premiera filmului, este uluitor cat de multe mesaje poate produce acesta in continuare, in noi contexte de semnificare.
Synopsis “Prova d’orchestra”: O echipa de televiziune ajunge in sala de repetitii a unei orchestre, cu putin timp inainte de inceperea programului acesteia. Utilizand tehnica de filmare a documentarului (pe care Fellini a preferat-o si in “Clovnii”, “Roma” sau “Intervista”), cameramanii ii prim-planeaza, rand pe rand, pe artistii orchestrei, asezati la pupitrele lor, fiecare prezentandu-si “rapsodic” punctul de vedere referitor la locul sau privilegiat ca instrumentist in cadrul orchestrei. Putini dintre solisti ezita sa vorbeasca si “fug”, se repliaza in tacere.
La inceputul filmului, copistul distribuie partiturile pe stativele fiecarui membru al orchestrei si este primul intervievat al echipei tv, povestind unui reporter invizibil (personaj caruia ii imprumuta vocea insusi Fellini) cate putin din vechea istorie a orchestrei, dar si a cladirii paraginite in care se desfasoara repetitiile: o fosta capela catolica, veche de sase secole, in care sunt “inmormantati chiar si niste papi”.
Asa se desfasoara prima parte a filmului – prin acumulari specifice “prestidigitatorului” Fellini: pe masura ce sosesc la repetitii, artistilor le sunt luate scurte declaratii – sunt scurte momente in care fiecare pare sa vorbeasca “neintrebat”, pentru ca fiecare povesteste halucinant doar despre sine, concentrandu-se doar pe importanta instrumentului la care canta el insusi, ignorand restul orchestrei. In aparenta, asistam la un spectacol al diversitatii personalitatilor umane, o satira lipsita de note grave.
In cea de-a doua parte a “Repetitiei de orchestra”, vedem o schimbare brusca a registrului si intelegem subtitlul filmului: “Prova d’orchestra/ un film despre declinul Occidentului in Do major”. Dirijorul-“dictator” se va confrunta cu revolta membrilor orchestre simfonice, sub “bagheta” liderului de sindicat. Inceputa calm, repetitia degenereaza cu repeziciune: Sindicalistii-artisti simt ca acum, in prezenta carului de televiziune, este momentul prielnic protestului impotriva “tiraniei dirijorale”. Repetitia se opreste, dirijorul paraseste sala. Dar cladirea incepe sa se cutrumure, zidurile crapa, peste tot se imprastie molozul. Harpistul isi pierde viata.
In vartejuri de praf artistii isi reiau, dupa strasnica sperietura, locurile in orchestra si executa fara sa cracneasca ordinele pe care dirijorul le comunica nevrotic. Sfarsitul fimului este dureros, chiar daca unii critici de arta au reusit sa intrezareasca un mesaj de speranta pe care il transmite Fellini prin aceasta capodopera despre muzica, politica, societate, umanitate…
Exceptionala coloana sonora a filmului ii apartine lui Nino Rota*, colaboratorul de-o viata al lui Fellini. “Repetitia de orchestra” este ultimul soundtrack semnat de compozitorul ce avea sa se stinga din viata in 1979.(*in curand, o poveste dedicata in exclusivitate muzicianului Nino Rota).
“Prova d’orchestra” este un must see! Ca – de altfel …- toate filmele lui Fellini: “La Dolce vita”, “La citta delle donne”, “Amarcord”, “Satyricon”, “E la nave va”, “8 ½”, “La Strada”, “Noptile Cabiriei”…
Filmul este in acest moment disponibil pe youtube:
Comentarii (1)
Ma bucur de existenta acestei societati.Este un mijloc de informare cu privire la muzica clasica.Din pasiune pentru muzica clasica am absolvit cursurile de canto clasic din cadrul Scolii Populare de Arta, clasa Despina Oproiu -Cecilia Mizrahi.
Mult succes!