Violoncelul din ploaie

L’accordeoniste

Robert Doisneau (1912-1994) este unul dintre cei mai iubiti fotografi ai secolului 20, mai ales pentru imaginile pe care le-a surprins pe strazile unui Paris reintorcandu-se la nativa sa “joie de vivre”, dupa cel de-al doilea razboi mondial. O mare parte a creatiilor sale par a fi un tribut adus esteticii impresioniste a unor artisti precum Monet, Renoir, Manet…

In anii ’50 Doisneau a realizat sute de clisee alb-negru pentru proiectul imaginat impreuna cu bunul sau prieten, violoncelistul Maurice Baquet (pe care l-a cunoscut in 1937, la Val d’Isere si de care l-au legat apoi cincizeci de ani de incredere, amicitie solida, ludicitate artistica…) Gratie lui Maurice, R. Doisneau ajunge in SUA, unde are prilejul sa fotografieze o droaie de staruri ale timpului (lucreaza pentru “Vogue”, “Life Magazine”…). Robert Doisneau nu a fost doar un profesionist al fotografiei, ci si o personalitate remarcabila a jurnalismului. Blaise Cendrars, Henri Cartier-Bresson, Pierre Betz ii recunoscusera deja talentul exceptional si autenticitatea vizionara. In 1946, dupa publicarea unei serii de foto-reportaje in “Le Point”, agentia RAPHO ii ofera o acreditare speciala. Anul urmator castiga un important premiu Kodak.

Revenind la seria de fotografii cu Maurice Baquet&violoncelul sau: in 1981, la Editions Herscher Paris apare volumul “Ballade pour violoncelle et chambre noire”, in care este publicata povestea acestor fotografii unice, reunite in jurul piesei centrale: “Un violoncelle sous la pluie” (1957) – ©Robert Doisneau/ Atelier Doisneau Paris.

F. Porcile (1973 si 1981), F. Moscowitz (1979), Sabine Azema (1992), P. Cazals (1993) ii dedica filmele : “Le Paris de Robert Doisneau” si “Poete et pieton”, respectiv “3 jours, 3 photographes”, “Bonjour, Monsieur Doisneau”, “Doisneau des villes, Doisneau des champs”. Sunt neaparat de vazut nu doar de catre studentii la arte vizuale, ci si de catre cei care doresc sa stie mai multe despre autorul uneia dintre cele mai “iconice” fotografii din lume (“Le baiser de l’Hotel de Ville”/1950) si al faimoasei colectii “The Sideling Glance/ Romi’s Shop Window”, cu tabloul unui nud expus in vitrina unui boutique de arta si cu instantanee din reactiile trecatorilor prin fata magazinului.

Je n’ai jamais bien cherche pourquoi j’ai fait des photos. En realite, c’est une lutte desesperee contre l’idee qu’on va disparaitre… (Nu am incercat nicicand sa inteleg de ce am facut poze. In realitate, e vorba despre o lupta dusa cu disperare impotriva gandului ca nu o sa mai fim…)

“Toute ma vie je me suis amuse, je me suis fabrique mon petit theatre.” (Tot timpul m-am distrat, creandu-mi propriul meu mic teatru). Robert Doisneau, reprezentant stralucit al curentului “Photographie Humaniste” si al celei mai duioase ironii vizuale dintotdeauna.

Surse imagini: www.robert-doisneau.com