Johann Sebastian Bach – Suita Orchestrala nr. 3* in Re major (BWV 1068), partea a doua, Arie (doar) pentru coarde si basso continuo, cunoscuta sub numele “Arie pe coarda Sol” – datorita notatiei „auf der G-Saite” (on the G string) de pe o partitura transcrisa in 1871 de violonistul August Wilhem (dupa mai mult de un secol de la data compunerii sale de catre Bach – ca o dedicatie pentru elevul sau, Printul Leopold de Anhalt-Kothen, in Leipzig).
Suita originala, cu o uvertura in stil francez – en vogue in acea vreme – este scrisa pentru trei trompete, un timpan, doua oboaie si coarde (doua parti pentru vioara si una pentru viola). In plus, nelipsitul baroc basso continuo.
In aranjamentul lui August Wilhelm se pastreaza doar o vioara si un pian care o acompaniaza. Transpusa cu o octava mai jos, aria poate fi cantata la vioara pe o singura coarda (coarda Sol – cu aerul sau de o gravitate ireversibila!). Wilhelm are meritul de a fi readus in lumina una dintre preferintele inovative ale lui Bach – aceea de a transforma instrumentele cu coarde in solisti-vedeta ale orchestrei (orchestra, in formele care au prefigurat-o la inceput de secol al optsprezecelea).
“Aria” nu este un dans francez, cu toate ca aceasta face parte dintr-o suita (colectie de piese) inspirata din dansuri. La fel ca in partile lente din Concertele Brandenburgice, Bach transfera lirismul in intregime in “aria” instrumentelor cu coarde. Aceasta parte a doua din Suita nr. 3 pentru orchestra este o arie in stil britanic. Bass-ul continuo (atunci orga/harmonium-ul, in zilele noastre pianul – staccato&pianissimo sau chitara, chiar vioara, viola – con surdino) ii asigura ariei fluiditatea unui perpetuum mobile.
Ascultata imediat dupa grandioasa uvertura a Suitei (nr. 3) sau in interpretari care o desprind din ansamblul lucrarii, „Aria doar pentru coarde” este poate cea mai suava melodie din muzica baroca. Nefiind aproape de scriitura sofisticata a altor compozitii semnate de Johann Sebastian Bach, aceasta creatie primeste/ofera in oricare interpretare o luminozitate aproape inegalabila. Pentru cei care nu (!) il iubesc inca pe Johann Sebastian Bach si pentru toate zilele in care Soarele nu straluceste indeajuns de senin: “Bach is the very essence of music!” (Pablo Casals, “Joys and Sorrows: Reflections by Pablo Casals as Told to Albert E. Kahn”… iar Pablo Casals a trait revelatia profunda a vietii sale la varsta de 13 ani, descoperind intr-un anticariat din Barcelona partituri zdrentuite ale – pe atunci necunoscutelor de catre public– „Suite pentru violoncel solo”, de Johann Sebastian Bach…)
Violonistul David Garrett, impreuna cu Neue Philarmonie Orchestra (Frankfurt); dirijor: F.van der Heijden, la Mannheim, 2009:
Violoncelistul Misha Quint, acompaniat la pian de Svetlana Gorokovich, la Duquesne University, 2007:
https://www.youtube.com/watch?v=v6MKOY9x_ds
(*este a treia dintr-o serie de patru suite pentru orchestra)
