Fiu al unui cantaret de opera francez, Dr. Alfred Tomatis – supranumit “Doctor Mozart” – sustinea in urma cu cateva decenii ca frecventele inalte erau benefice pentru corpul uman, iar cele joase – nefaste. Detinator al unui titlu de doctor in medicina, chirurg specialist ORL si psiholog, Alfred Tomatis a acumulat o serie de testari empirice ale teoriei sale, pe care le-a prezentat apoi in cartea “Pourquoi Mozart?” (1991)
In 1993, in SUA, Frances H. Rauscher (psiholog la Universitatea Whoshoa – Wisconsin) si Gordon Shaw (medic la Universitatea Irvine – California) au concluzionat, in urma unui studiu avand ca subiecti voluntari ai celor doua universitati, ca ascultarea muzicii lui Mozart (in cazul particular: a “Sonatei pentru doua piane in Re major – K 448”) ar ameliora capacitatile de rezolvare a sarcinilor de orientare spatio-temporala (masuratorile s-au referit la inteligenta spatiala, prin analiza rezultatelor testului de inteligenta Stanford-Binet). Observatiile acestei cercetari au fost publicate apoi in revista “Nature” (sub titul “Music and spatial task performance”), cu mentionarea faptului ca efectele observabile au fost de foarte scurta durata (aproximativ un sfert de ora).
Insa acest articol stiintific avea sa faca valuri vreme de doua decenii, conducand, printre altele, la o crestere fabuloasa a vanzarilor de casete audio si de CD-uri cu muzica lui Mozart! Din toata cercetarea, publicul a retinut prima parte: “Cu cat mai mult Mozart, cu atat mai destepti!”. Guvernatorii Statelor Tennessee si Georgia au elaborat imediat programe publice prin care fiecarui nou-nascut i se oferea un CD cu muzica mozartiana! In 1999, National Academy of Recording Arts a trimis unui numar de spitale CD-uri gratuite cu muzica clasica! Mai mult, Rauscher&Shaw au fondat un institut particular, numindu-l M.I.N.D. Institute (Music Intelligence Neural Development Institute). Asta in timp ce Kenneth Steele, profesor de psihologie la Appalachian State University si John Bruer, presedintele Fundatiei James S. McDonnell din St. Louis au publicat, destul de devreme, in numarul din iulie 1999 al revistei “Psychological Science”, un articol bine argumentat care demitizeaza asa-numitul “Efect Mozart”.
Mitul a fost definitiv demolat in revista americana “Intelligence” multi ani mai tarziu (2010), atunci cand o echipa de studiu condusa de Jakob Pietschnig, Martin Voracek si Anton K. Formann (Viena) a publicat concluziile unei meta-analize a datelor unei cercetari de anvergura, negand cu desavarsire orice corelatie posibila intre ascultarea muzicii clasice si dezvoltarea (centrilor cerebrali ai) inteligentei spatio-temporale (“Mozart Effect – Schmozart Effect: a meta-analysis”). Cu alte cuvinte, muzica lui Mozart nu ajuta pe nimeni sa devina genial, (eventual) doar sa se simta genial!
In 2015, la Universitatea Sapienza – Roma, s-au reluat cercetarile pe tema “Efectului Mozart”, iar concluziile uimesc, din nou: “O caracteristica a muzicii lui Mozart este repetarea frecventa a liniei melodice. Astfel sunt eliminate elementele de surpriza care ar putea distrage atentia ascultatorului de la logica muzicii. Fiecare element melodic este rezolvat intr-un mod care confirma asteptarile ascultatorului.” Cercetatorii italieniconsidera ca organizarea cadentelor “Sonatei pentru doua piane in Re major – K 448” are un ecou remarcabil la nivelul cortexului cerebral.
Nota bene: toate cercetarile s-au referit la ascultarea muzicii clasice, nu la practica studiului unui instrument muzical!
Partitura Sonata pentru doua piane, K 448 – W. A. Mozart
