1810: Ludwig van Beethoven isi traieste din plin timpul gloriei personale! Si Elise – un personaj cu o identitate misterioasa, devenit celebru indeosebi dupa 1865, anul publicarii postume a “Bagatelei pentru pian in La minor” (WoO 59 – en. Work without Opus; germ. Werk ohne opuszahl; nr. 59 i-a fost atribuit de Georg Kinsky, in anul 1955). Lucrarea a primit titlul “Fur Elise” datorita unei notite (o dedicatie autografa: „Fur Elise am 27 April zur Erinnerung con L. v. Bthvn”/ Pentru Elise, la 27 aprilie, ca amintire de la L. v. Bthvn), pe care ucenicul lui Beethoven, Ludwig Nohl pare sa o fi intrezarit pe unul dintre manuscrisele compozitorului.
Cine sa fie sau sa fi fost Elise? Unii cercetatori spun ca numele Elise desemna in epoca o iubita-muza (atunci e oare Bettina Brentano von Arnim, pe care Beethoven o cheama, intr-o scrisoare, “iubirea mea eterna”?). Titlul piesei ar putea fi tradus asadar: “Pentru dragostea mea”.
Alti istorici (de pilda, Max Unger) sustin ca lucrarea se numeste, de fapt, “Fur Therese”, caci manuscrisul a fost gasit in proprietatea Theresei von Brunswick (de care este probabil ca Beethoven sa fi fost indragostit candva!)
Totusi, ar putea fi vorba si despre Therese Malfatti von Rohrenbach zu Dezza, careia Beethoven i-a fost, pentru o vreme, profesor de muzica.
In anul 2009, muzicologul Klaus Martin Kopitz (un reputat cercetator al lui Beethoven) anunta o alta candidata la titlul „Fur Elise”: aceasta ar fi Elisabeth Rockel, o vestita cantareata de opera din Viena (sora lui Joseph August Rockel, nimeni altul decat interpretul lui Florestan, din “Fidelio”, intr-un spectacol dirijat de insusi L. van Beethoven, care ii era, de altfel, un foarte bun prieten!)
Scrisa sub forma unui rondo, “Fur Elise” a primit titlul de “bagatela” (piesa muzicala scurta, pe o tema usoara sau de mica valoare), nefiind considerata o lucrare importanta. Ludwig van Beethoven a publicat trei seturi de bagatele in timpul vietii (in Opusurile 33, 119 si 126), insa “Fur Elise” nu a fost inclusa in niciunul dintre acestea.
“Fur Elise” – o melodie mai celebra chiar decat motivul din introducerea “Simfoniei a cincea” ori corul care jubileaza la finalul “Simfoniei a noua”, (ele) insesi fragmentele cele mai cunoscute din muzica beethoveniana. O bagatela ascultata cu aceeasi sete de frumusete precum “Sonata lunii”… O poveste stranie sau nu… O piesa muzicala ale carei prime acorduri la pian par facile, pentru ca apoi, odata cu dezvoltarea si reluarea temei, interpretarea sa aiba nevoie de mult studiu si de un bun control emotional.
“Bagatele fara tonalitate”, lucrari prin care Franz Liszt devine un initiator al tonalitatii; lucrari semnate de Antonin Dvorak pentru doua viori, viloncel si harmonium; 14 bagatele scrise de Bela Bartok; 6 bagatele pentru cvartet de coarde, compuse de Anton Werbern; Gerald Finzi si ale sale 5 bagatele pentru clarinet si pian – sunt lucrari ale genului care merita ascultate, si ele, alaturi de acordurile in La minor din “Fur Elise”!
Pianul compozitorului
In imagine: gravura – pianul din biroul compozitorului (multe alte fotografii de context, pe www.all-about-beethoven.com)
