Bandoneonul, ambivalenta stranie a unui instrument. De la orga lui Johann Sebastian Bach la nuevo tango
In jurul anului 1850, Heinrich Band, un muzician si negutator de instrumente muzicale, vindea in Europa un model de acordeon purtand marca “bandonion”, dupa numele sau. In acea epoca erau en vogue in Franta si in Italia flasnetele cunoscute ca fisarmonicas, iar in Regatul britanic, din aceasta familie de instrumente “populare”, era preferata concertina, un soi de acordeon de dimensiuni mai mici.
Ernest Louis Arnold (ELA) si fiul sau Alfred Arnold (AA) aveau sa se ocupe de fabricarea bandoneoanelor, care la sfarsitul secolului al nouasprezecelea au ajuns pe continentul sud-american, in Argentina, un spatiu unde acest instrument intra cu adevarat in legenda care fascineaza de atunci din ce in ce mai intens.
Bandoneonul calatoreste din Germania si Italia in Argentina, ca insotitor de suflet al emigrantilor europeni, incepand cu anul 1880. Nu mai putin de 60.000 de bandoneoane au ajuns in Argentina, in perioada 1911-1943! Sunt anii in care Tangoul incepe sa faca istorie! Inca de la sfarsitul secolului al nouasprezecelea, orchestrele de tango erau raspandite in America de Sud, insa abia odata cu intalnirea bandoneonului aceasta muzica pare sa isi fi validat identitatea. Asa incat astazi se vorbeste pretutindeni despre bandoneon ca despre un instrument muzical nascut in Argentina, desi el provine din Europa. Mai mult, ritmurile bandoneonului sunt asociate cu predilectie senzualitatii (datorita tangoului) , in vreme ce bandonionul german a fost conceput ca o mica orga portabila, pentru concerte de muzica sacra (iata cum suna un fragment dintr-un concert scris de Handel, interpretat la bandoneon de catre Hector Ulises Passarella!)
Cu toate ca destul de multa lume il confunda in continuare cu acordeonul (care este destinat unor tonalitati vesele, diametral opuse), bandoneonul este inseparabil astazi de orice milonga. Insa nu doar asa-numitii tangueros recunosc si iubesc sonoritatile bandoneonului. Gratie unor compozitori si interpreti precum Astor Piazzolla, Leopoldo Federico, Anibal Troilo (11 iunie, ziua sa de nastere a devenit Ziua nationala a Bandoneonului, in Argentina!), Eduardo Arolas (“Tigrul Bandoneonului”), Carlos Gardel, Osvaldo Piro, Roberto Alvarez … bandoneonul, singur sau in orchestre, isi dezvaluie intr-un mod fascinant generozitatea!
Pentru “bandoneonistas”, acest instrument este de o complexitate teribila. Intr-o interviu tv (Astor Piazzolla la Zero Hour), creatorul “noului tango” (tango nuevo), bandoneonistul par excellence Piazzolla spune ca “trebuie sa fii putin nebun pentru a putea canta la bandoneon!” Sunt implicate patru tehnici de interpretare diferite, rezultate din combinatia: (claviatura) mana dreapta + mana stanga + inchidere + deschidere (a burdufului) (bandoneonul este un ‘acordeon’ cu butoane pentru ambele maini!)
Avand o forta dramatica greu egalabila si un melos inca insuficient explorat si valorizat, bandoneonul a devenit un subiect central de studiu in institutii care ii sunt dedicate, precum (il) Centro del bandoneon din Roma! In astfel de locuri, instrumentistii – fascinati de paradoxala familiaritate a acestei stranii orgi moderne – studiaza cu predilectie arta virtuozilor bandoneonisti Alejandro Barletta si (a ucenicului sau) Rene Marino Rivero! Tehnica interpretativa barlettiana i-a determinat pe mari muzicieni precum Hindemith, Casals ori Segovia sa asculte cu foarte mult interes sonoritatile structurat-arhitecturale ale bandoneonului ca instrument al muzicii de camera!
