In 1693, tanarul Dimitrie Cantemir soseste in Istanbul (Constantinopolul bizantin). Nu este un simplu calator, ci, datorita contextului politic si diplomatic, el este un ostatic, un soi de garantie pretinsa de catre sultanat tatalui sau, Constantin Cantemir, pe atunci domnitor al Moldovei. Printul moldovean avea sa petreaca doua decenii la Istanbul, devenind intre timp ambasador al fratelui sau, Antioh.
Un virtuoz al tanburului si un compozitor inteligent, printul moldovean Dimitrie dobandeste la doar 20 de ani o mare faima in Imperiul Otoman. In 1703 scrie lucrarea “Kitabu Ilmi’l-musiki sau Kitab-i-musiki (Cartea/stiintei/ muzicii – dupa felul literelor”), pe care o dedica sultanului Ahmed al III-lea. Cartea reprezinta un document exceptional, din mai multe ratiuni: ofera un tezaur de informatii privitoare la teoria, stilurile si formele muzicii otomane din secolul al saptesprezecelea, fiind cea mai valoroasa culegere de muzica instrumentala otomana a vremii respective si, mai mult, cuprinde 9 compozitii muzicale proprii!
Trebuie inteles un detaliu contextual important al acestui moment din istoria muzicii, amanunt relatat de ambasadorul francez la Istanbul, contele de Saint-Priest: “majoritatea muzicienilor aflati in slujba Marelui Sultan, inclusiv Cantemir, care reprezinta elita muzicala a Imperiului Turc, sunt de origine greaca, evreiasca sau armeana (asadar non-musulmani).” Activitatile muzicale (profane) nu erau permise, la Curtea Imperiala, autohtonilor.
Tutusi, in 1704-1706, Cantemir spune in scrierea sa, “Istoria Imperiului otoman – Cresterea si descresterea Curtii Otomane”): “europenilor li s-ar putea parea ciudat ca ma refer aici la dragostea fata de muzica a unui popor pe care crestinii il privesc drept barbar. (…) M-as incumeta sa spun chiar ca muzica turcilor e mai perfecta decat cea a Europei in privinta metrului si a proportiei dintre muzica si cuvinte, dar in acelasi timp e si atat de greu de inteles, incat n-ar fi deloc usor sa gasesti mai mult de o mana de oameni care sa stapaneasca principiile si subtilitatile acestei arte.”
Perioada 1718-1730 (numita “epoca Lalelei Negre”) cunoaste o inflorire a artelor, pe malurile Bosforului. Muzicienii de la curte descopera in gradinile imperiale arta barzilor populari, iar lucrarile vremii sunt influentate de impetuozitatea folclorului otoman.
Tratatul “Cartea stiintei muzicii” este scris in limba turca si propune un sistem de notatie muzicala original, fabulos! Asemeni celorlalte lucrari ale sale savante, sofisticat-documentate, erudit- elaborate, studiul “Cartea stiintei muzicii” contine o ilustrare a curentelor muzicale si a tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor si a gamelor intr-un sistem de notatie bazat pe alfabetul arab (si cifre, pentru masuri). Dimitrie Cantemir a cules si a publicat cateva sute de melodii laice otomane (pesrevuri – un fel de fregmente muzicale similare uverturilor), dar si cantece din folclorul Moldovei. Prin aceasta lucrare, domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir a intrat in istoria muzicala a Turciei, sub numele Kantemiroglu, fondator al muzicii laice.
Meritul fundamental al readucerii in lumina a acestui document-eveniment ii apartine prodigiosului muzician Jordi Savall, cel care lanseaza in anul 2009 albumul “Istanbul. Dimitrie Cantemir 1673 – 1723. Le Livre de la Science de la Musique”, produs de propria casa de discuri, Alia Vox din Paris. Numele istoricului roman Stefan Lemny (de la Biblioteca Nationala a Frantei) trebuie mentionat, de asemenea, pentru contributia sa exceptionala in munca de documentare.
1. W. Gluck utilizeaza o melodie din culegerea lui Cantemir in opera “Peregrinii din Mecca”, iar Mozart scrie o versiune a “Ariei Dervisilor” (din aceeasi lucrare de referinta) pentru “Rapirea din serai”!
