Articole

Ord. dupa
(Catalin Constantin)

Sub bagheta lui Tiberiu Soare si in regia lui Alexander Radulescu, pro...

(Catalin Constantin)

Am asistat la avanpremiera operei Don Giovanni in vechea cladire a ONB...

(Catalin Constantin)

Sunt multe voci care spun ca, invers proportional cu digitalizarea, ve...

(Catalin Constantin)

Cu totii suntem familiari cu drogurile, fie ca nu le spunem asa (vin, ...

(Catalin Constantin)

Originea cuvantului simfonie vine din grecescul symphonos (armonios). ...

(Catalin Constantin)

Adesea numit "Ultimul romantic", Serghei Rachmaninov le-a facut pe toa...

(Catalin Constantin)

Cultura populara abunda de mituri despre marele Mozart, poate cel mai ...

(Catalin Constantin)

Seara de 27 Martie, Gala Laureatilor Concursului National Mihail Jora ...

(Catalin Constantin)

M-am abtinut prea mult sa scriu despre Bach astfel ca, iata-ma, cedand...

(Catalin Constantin)

Libertatea nu este ceva ce iti poate oferi Statul sau orice alta insti...

1 comentarii
(Articole)

In 12 ianuarie am fost la Sala Radio sa ii ascult pe Razvan Stoica si ...

(Cosmina Cornea)

Inspirat de “tabloul” parizienilor care patinau in iarna lui 1...

(Cosmina Cornea)

In “Dictionnaire de litterature japonaise” (Paris, Editions PU...

(Catalin Constantin)

in Re major Am avut placerea sa asist recent la Oratoriul Messiah d...

(Cosmina Cornea)

“Haydn reprezinta modelul clasic al povestitorului muzical. El are a...

(Catalin Constantin)

...sau cum sa fim mai buni Am fost placut surprins sa aflu recent d...

(Cosmina Cornea)

Cu  o voce ferma, extinsa, agila, nativ timbrata special pentru g...

(Cosmina Cornea)

Prezentata publicului  candva – cel mai probabil – in prima parte...

(Cosmina Cornea)

Prima lucrare pe care Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571-1610) o ...

(Cosmina Cornea)

BBC Classical Music si BBC Drama au produs in 2003 filmul “Eroic...

(Catalin Constantin)

Si vis amari, ama!  (Seneca) Aprinzi TV-ul, lumea pare in deriva -...

1 comentarii
(Cosmina Cornea)

“Lucid mysteries”/ “mysteres limpides” aude filosoful francez ...

(Cosmina Cornea)

In  1998 Ry Cooder, un bun prieten al lui Wim Wenders (foto), ii reun...

(Cosmina Cornea)

"Toate filmele mele sunt despre dragoste." (Nikita Mihalkov) In...

(Cosmina Cornea)

"… Chopin tusea intr-un fel ingrijorator si se temea de scandalul un...

Afiseaza
comentarii

Idila dintre Paris si Elena

Idila dintre Paris si Elena

Atunci cand se vorbeste sau se scrie despre opera, cel dintai gand merge spre disputa artistica de mare profunzime ce a marcat secolul al XIX-lea, dintre italianul Giuseppe Verdi si germanul Richard Wagner. Dar inaintea celor doi titani deveniti simboluri ale artei lirice, istoria operei a consemnat si alte momente decisive in evolutia genului, precum punerea bazelor sale de catre Claudio Monteverdi sau etapa sa clasica dominata de personalitatea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Un asemenea episod, poate mai putin evidentiat, a fost reprezentat de activitatea lui Chirstoph Willibald Gluck, în zorii clasicismului.

Spre mijlocul secolului al XVIII-lea, societatea dominata de opulenta si grandoare isi traia ultimele spasme in timp ce noua generatie de intelectuali cauta modalitați de exprimare a noilor idealuri. De altfel, putin dupa 1750, Europa apuseana simte un suflu innoitor in mai toate domeniile, de la arta si cultura la stiinta, de la viata sociala in care se manifesta tot mai mult tanara burghezie ce inlocuieste treptat vechea nobilime, la religie, care desi pastreaza un loc important in societate, isi pierde influenta covarsitoare din epoca baroca.

In arta, zbaterile din urma ale Barocului au coincis cu primele palpairi ale clasicismului, ornamentatia bogata spre exemplu fiind inlocuita cu simplitatea de o mare expresivitate insa; simultan, in artele timpului apare tendinta eliminarii libertatilor de tot felul si introducerea unei ordini, unui echilibru bine definite.

In acest context avea sa se remarce prin activitatea sa, Christoph Willibald Gluck. Nascut in 1714 in Bavaria, Gluck a fost apropiat de muzica inca din copilarie, cand, se pare, la un moment dat, si-a castigat existenta cantand la un instrument numit guimbarda (o mica harpa de gura), interesul sau transformandu-se intr-o adevarata profesie, chiar daca pentru un timp a aprofundat si alte domenii, precum filosofia. Dupa ce pasiunea sa pentru muzica l-a purtat pentru foarte scurta vreme, prin anul 1735, la Viena, Gluck ajunge doi ani mai tarziu la Milano unde studiaza cu celebrul profesor Giovanni Battista Sammartini si incepe sa compuna primele sale opere in stilul consacrat al vremii, pe librete scrise de Metastasio, autor la moda atunci. Desi pastreaza inca multe particularitati ale operei baroce, Gluck introduce chiar din primele lucrari elemente ce vor constitui baza reformei sale de mai tarziu, precum personalizarea muzicala a situatiilor dramatice, emanciparea orchestrei sau cautarea unor noi efecte instrumentale.

Dupa o perioada in care a efectuat mai multe turnee, cu sprijinul contelui Lobkowitz, Gluck se stabileste, in jurul anului 1754, la Viena, unde ocupa functia de director la Burgtheater, unul dintre teatrele lirice importante din capitala imperiala. In aceasta calitate, cu un simt de observatie ascutit, Gluck remarca tot mai multe inadvertente in structura operelor prezentate in acea vreme. Astfel, el identifica anumite lucruri ce pareau tot mai in desuetudine fața de asteptarile publicului ancorat noilor mentalitati, atat in genul operei seria cat si in cel al operei buffa; de pilda, in opera buffa, glumele repetate de aceleasi personaje devenisera veritabile stereotipuri, iar in genul seria, linia melodica era dedicata efectelor vocale superficiale in timp ce continutul literar era invechit si neinteresant. Nu în ultimul rand, cantaretii devenisera stapanii absoluti ai scenei, ornamentele introduse de acestia transformand atat de mult melodia, incat, la un moment dat, publicul nu o mai putea recunoaste.

Alaturi de contactul cu libretistul Ranieri de Calzabigi, ce il pune la curent cu opiniile privitoare la opera exprimate la Paris de literati precum Diderot, Rousseau sau Voltaire, experienta de conducator de teatru liric il va determina pe Gluck sa compuna lucrari precum Orfeu ed Euridice (1762), in care valorifica ferm primele sale idei reformatoare precum acordarea unei importante mult mai mari actiunii dramaturgice a operei, si nu evidentierii cantaretilor, sau construirea unui discurs muzical aproape continuu, inclusiv prin inlocuirea recitativului secco (pe care se pare ca Gluck chiar il detesta) insotit doar de clavecin, cu recitativul de tip arioso, acompaniat de orchestra. De altfel, Gluck isi expune principiile în prefata altei opere celebre compuse in perioada vieneza, Alceste, propunand renuntarea la libertatea absoluta a interpretilor in abordarea ariilor, la convenientele si excesele muzicale, transformarea uverturii in parte introductiva in continutul operei, sublinierea, prin muzica, a expresivitatii textului, etc.

Inceputa la Viena, reforma lui Gluck se va desavarsi la Paris, unde ajunge ca profesor al tinerei Maria Antoaneta sotia viitorului rege Ludovic al XVI-lea si colaborator al Operei din Paris. Aici, odata cu premiera operei Ifigenia in Aulida (1774), Gluck, care isi facea astfel cunoscute reformele si in „orasul luminilor”, a devenit, fara voia sa, parte a unui al doilea episod al „razboiului bufonilor”; in cadrul acestuia, adeptii lui Gluck, si deci ai unei noi conceptii despre opera, vedeau in creatiile compozitorului german implinit idealul operei franceze, in timp ce opozantii il sustineau Niccolo Piccini, pe care il considerau un demn continuator al operei italiene in forma consacrata. Disputa dintre cele doua tabere devenise atat de inflacarata incat o anectoda a vremii ilustreaza perfect cam care era starea de spirit: intr-un dialog intre doi vecini, unul dintre ei, care ar fi remarcat o posibila greseala in operele lui Gluck, este considerat de celalat a fi piccinist, desi nu ascultase nici macar o nota din muzica lui Piccini.

Acceptarea dificila a noilor idei despre opera propuse de Gluck, ca de pilda dramatizarea rolurilor ce trebuie sa reliefeze si trairile si sentimentele personajelor, este subliniata de o alta relatare anecdotica ce il are în prim-plan pe basul Henri Larivee, interpret celebru in epoca. Acesta este solicitat de Gluck pentru rolul Agamemmnon din Ifigenia in Aulida, insa compozitorul este nemultumit de modul in care celebrul cantaret reda maretia tragica a conducatorului grec nevoit sa-si sacrifice fiica pentru a nu starni mania zeilor. Larivee il asigura pe Gluck ca odata ce va imbraca vesmintele lui Agamemmnon, nu il va mai recunoaste; observand ca nimic nu s-a schimbat, si ca basul prefera sa iasa in evidenta doar prin linia melodica, Gluck, ii spune, dezamagit dar ironic, ca il recunoaste chiar si imbracat in costumul regelui antic. Alte inovatii, ca de pilda conexarea momentelor de balet cu actiunea operei, sunt la fel de greu de asimilat, in aceeasi maniera, fiind relatat modul in care era privita eliminarea unor dansuri precum ciaccona, la moda in epoca, dar neavenite in contextul unor actiuni petrecute in Grecia antica. De altfel, Gluck a tinut foarte mult ca recursul la subiectele mitologice sa fie pretextul pentru realizarea unor lucrari scenice in care actiunea dramatica devine mai poetica, capata mai multe valente simbolice si se transforma intr-un spectacol atragator la baza caruia stau situatiile interesante si pasiunile puternice, apropiate de trairile oricarui om indiferent de epoca in care traieste.

Apreciat in cele din urma la Paris, Gluck revine la Viena, in jurul anului 1780, lasandu-l drept urmas al sau pe marele rival al lui Mozart, Antonio Salieri; Gluck isi petrece, asadar ultimii ani in orasul unde avea sa straluceasca Mozart, un alt mare creator de opera, care insusindu-si parte din reformele bavarezului, a formulat un drum nou al artei lirice.

De multe ori greu ințeles de contemporanii sai, Chirstoph Willibald Gluck a fost unul dintre primii compozitori, ce a raspuns la intrebarea de cea mai mare relevanta privitoare la continutul si expresia operei: primatul muzicii sau subordonarea acesteia textului dramatic?, la care a raspuns ferm in creatiile sale de maturitate: suprematia elementului teatral-dramatic. Acest tip de gandire i-a adus in epoca si in special, postum, statutul de reformator, confirmat si astazi cand am depasit tricentenarul nasterii sale.

Data actualizarii: 09/06/2015