Am asistat la avanpremiera operei Don Giovanni in vechea cladire a ONB pe care, in deschiderea spectacololui, Andrei Serban a descris-o ca „sauna”, si pe buna dreptate. Astfel, lipsa aerului conditionat ne trimite in secolul trecut, fara sa fie nevoie de costume sau butaforii. Confortul, in general, a lipsit dar reprezentatia a compensat.
Andrei Serban a propus o abordare noua a capodoperei Mozartiene iar eu am simtit-o ca pe o gura de aer proaspat.
Uvertura a sunat putin ezitant, orchestra dirijata de Cristian Teodorascu revansandu-se pe parcurs cu o prestatie echilibrata.
Cortina s-a ridicat, dezvaluind doua structuri paralelipiped-dreptunghice colorate, care includeau camerele in care vor avea loc scenele.
„Notte e giorno faticar” si „Non sperar se non m’uccidi” ne-au introdus primele trei personaje: un Leporello intr-o tinuta colorata, hip-hop, dar cu o prezenta scenica electrizanta, foarte viu in rolul de servitor neindemanatic si confuz, in interpretarea lui Iustinian Zetea, o Donna Anna cu un ton luminos, puternic si cu sex-appeal, interpretata de Cristina Maria Oltean si un Don Giovanni parca emanand testosteron si multa energie, convingator dar fara multe nuante, interpretat de Adrian Mărcan.
L-as remarca pe Iustinian Zetea in interpretarea ariei „Catalogului„, o energie deosebita sustinuta exemplar de orchestra. Sirul indian de fete, victime ale lui Don Giovanni, din toate clasele sociale (de la asistenta medicala la maicuta), au completat scena, starnind primele hohote in sala.
De asemenea, Tiberius Simu in rolul lui Don Ottavio a fost impresionant intr-o abordare mai putin submisiva decat ma asteptam, gratios si puternic in acelasi timp.
Aria „Ah! Chi mi dice mai” a evidentiat-o pe Simona Neagu in rolul Donnei Elvira, personaj cu un aspect ravasit si cu un aer de victima nevrotica, intr-un trio savuros, alturi de Adrian Marcan si Iustinian Zetea. Recomand!
Zerlina, interpretata excelent de Antoaneta Bucur, a transmis senzualitate, fiind parca permanent excitata, deloc acea taranca inocenta cu care eram obisnuit din alte productii. Convingatoare, cu un elan teatral autentic. Masetto, interpretat de Iulian Sandu, expresiv si comic intr-un rol bine conturat de mascul beta.
Comandorul, in interpretarea lui Marius Boloș, a oferit o prestatie puternica, indeosebi in epilog, unde l-a acoperit sonor pe Adrian Mărcan, notele joase fiind foarte clare.
In mare, recitativele au fost interpretate intr-o Italiana mai putin clara decat speram dar nimeni nu e perfect.
Orchestra a cantat cu nerv, evidentiind fervoarea ritmica a lui Mozart, tempi potriviti, colaborare excelelenta cu scena.
Punerea in scena a fost curajoasa, moderna, personajele actuale. Am regasit in scenariu multe din gesturile si uzantele sociale contemporane, astfel scotand personajele din vitrina in strada.
In ton cu ansamblul si actualitatea personajelor propuse de Andrei Serban, la scena petrecerii din palatul lui Don Giovanni, „Riposate vezzose ragazze„, ciocolata, cafeaua si sorbetul au fost inlocuite cu cocaina, iarba si alcool.
De asemenea, mi-a placut lumina de pe scena, de la disco-ball-ul de la petrecere pana la nuantele de albastru nocturn din epilog. Eye-catching.
Am ramas placut impresionat de aceasta productie si o recomand oricui. La final, caldura, scaunele incomode si acustica de partid au ramas doar amintiri neclare.
