Sunt multe voci care spun ca, invers proportional cu digitalizarea, vechile forme de arta interpretativa dispar.
Iar aici vorbim in special despre muzica clasica.
Cum tehnologia face ca totul sa fie mai usor de obtinut dar mai greu de apreciat, publicul tinde spre genuri digerabile, mai usor de incadrat in „attention spam-ul” scurtat, specific generatiilor digitale.
Asta ar fi partea goala a paharului.
Mie, insa, imi place sa privesc partea plina, in speranta ca putem construi ceva, nu doar deplange soarta cruda a elitelor culturale.
De altfel, nu cred ca e sanatos sa privesti lumea in alb si negru, in elite si mase, sau in cultura de calitate si gunoi de consum.
Noua generatie educata renunta la vechea judecata binara a valorii artistice, avand acum acces la tot ce-ti poti imagina in materie de arta si cultura. Astfel, intrebarea nu e daca ei sunt inca atrasi de muzica clasica ci cum putem face muzica clasica mai atractiva?
Cum putem transforma un spectacol cu promovare „pensionareasca”, cu miros de birou comunist, intr-un eveniment, intr-un moment artistic pe care nu vrei sa-l ratezi?
Generatia de „millenials” a readus in actualitate vinilul sau cartea printata, in era Google Play, Youtube sau a ebook-urilor astfel ca exista motive sa credem ca publicul apreciaza tot ce e autentic.
Sa nu ne lasam pacaliti de dictonul elitist care spune ca tanarul digital e speriat de complexitate.
Intr-adevar, astazi, mai mult ca niciodata, artele au nevoie de sustinere si promovare pentru a supravietui. Unele dispar sau se transforma, ca adaptari la contemporan.
Eu cred, insa, ca muzica clasica are toate sansele sa ramana in panteonul artelor interpretative apeland la dimensiunea personala si la misterul specific.
Il putem imbraca pe Mozart in blugi si tricou dar tot Mozart ramane. Ba chiar s-ar putea ca si el sa se simta mai confortabil.
Va propun si putina muzica foarte actuala, de pe la 1700 si ceva 🙂
