In 12 ianuarie am fost la Sala Radio sa ii ascult pe Razvan Stoica si pe Andreea Stoica – doi instrumentisti de exceptie care-si simt atat de bine arta si o aduc atat de aproape de ascultator incat, chiar daca m-as fi aflat singura in sala, nu as fi simtit ca a ramas vreun loc gol in jurul meu.
Repertoriul, compus integral din lucrari de virtuozitate, nu mi-a parut nicio clipa dificil in mainile violonistului; dimpotriva, Trilul diavolului lui Giuseppe Tartini a parut mai degraba o poveste tragica de dragoste, al carei protagonist era Diavolul insusi, devenit uman prin iubirea sfasietoare purtata muzei sale. Prezenta Andreei la pian a fost stralucitoare, iar cei doi s-au aflat intr-un echilibru aproape ideal. Spun aproape pentru ca, dincolo de sincronizarea fara cusur si de tehnica amandurora ce pare infailibila, am dat piept cu dragostea pentru arta lor si cu daruirea totala fata de public, pana aproape de vulnerabilitate – atribute ce i-au scutit de povara monotona a perfectiunii. Asa s-a deschis recitalul, care a trasat publicului asteptari foarte mari inca de la inceput.
Pe vioara Stradivarius ce i se supune necontenit lui Razvan, „Diavolul” si-a dansat apoi patima, in Histoire du Tango: resemnat in Cafe 1930, dezarmat in fata viciului sau in Night–Club si asteptand caderea cortinei peste jocul sau de-a dragostea in Concert d’Aujourd’hui. Acestei cascade de senzualitate compusa de Astor Piazzolla i-au urmat Dansurile spaniole de Pablo de Sarasate, nimic altceva decat memoriile aceluiasi personaj, perfect romantate – dar fara a deveni vulgare – cu dese accese melancolice – dar fara a deveni patetice –, incercand retrairea acelor sentimente – dar fara a deveni obsesive.
Concertul a adus cu el doua surprize de bun-augur pentru anul in care tocmai am intrat: ne-a adus un pic de bine autentic, ca intr-o proza scurta plina de talcuri pentru fiecare dintre cititorii ei – Hora staccato de Grigoras Dinicu si Balada de Ciprian Porumbescu, in interpretari viguroase, ponderate cu sinceritate si pasiune.
Desi l-a ascultat si pe Paganini la bis, publicul simtea nevoia de mai mult, concertul fiind indelung aplaudat. Asadar, asistentei nu i-a ramas decat sa-l „ia” pe Razvan Stoica acasa, pentru ca tot in acea seara a fost lansat si CD-ul „Strat Style”, produs al Universal Music Romania, un album cu lucrari pentru vioara-solo.
Nu stiu ce sa-ti spun despre ceilalti, dar eu am plecat acasa cu sunetul si autograful lui Razvan Stoica, dorindu-mi (in secret) sa ascult tot ce ar sti sa cante.
