SC: Doamna Angèle Dubeau, mai intai de toate va multumesc pentru ocazia de a avea acest dialog! Duminica, pe 13 martie 2016, veti canta la Ateneul Roman in compania ansamblului „La Pietà”, pe care l-ati si infiintat, in 1997; va fi un program in principal cu muzica de Ludovico Einaudi si Philip Glass. Ce ati gandit atunci cand ati primit invitatia de a sustine acest concert?
AD: Ei bine, in primul rand trebuie sa va spun ca formarea mea muzicala mi-a purtat pasii in Romania, la Bucuresti, din 1981 si pana in 1984! Asa ca am fost in tara dumneavoastra unde am fost indrumata, dupa cum sunt sigur ca stiti, de minunatul maestru Stefan Gheorghiu. Am studiat, deci, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, ceea ce sigur ca reprezinta un episod de foarte demult – au trecut 32 de ani de atunci! Va fi prima oara cand revin in fata publicului roman, si pentru mine aceasta reintoarcere, ocazia de a ma afla pe scena Ateneului (acolo unde am cantat, desigur, in anii petrecuti la Conservator) este ceva profund emotionant, ce ma inspira sa fac muzica din tot sufletul. Stiti, am descoperit, in cei 3 ani petrecuti in tara dumneavoastra, oameni atat de generosi cu mine, atat de deschisi si primitori, astfel incat imi vine in minte ca, pur si simplu, muzica are capacitatea de a exprima intregul spectru de emotii umane iar eu, cu vioara mea, voi avea ocazia sa spun „multumesc” pentru toti acei ani in care m-am aflat in minunata dumneavoastra tara.
SC: Aminteam de cele doua nume ce domina programul gandit pentru 13 martie – Einaudi si Glass. V-as intreba cum priviti modul in care se articuleaza programul, arhitectura sa interioara?
Am dorit, in esenta, sa prezint nume emblematice ale muzicii contemporane, compozitori care sunt in viata. Ar trebui sa spun ca toti autorii de pe afis, intreaga muzica pe care o voi interpreta rezoneaza cu mine in cel mai inalt grad cu putinta, este muzica pe care iubesc sa o cant de fiecare data. Si, pentru ca am subliniat asta, in urma cu ani (acum 8-10 ani, nu mai stiu cu exactitate) am demarat realizarea unei serii discografice intitulata „Portraits”; portrete ce reflecta personalitati cu adevarat mari, repere ale creatiei muzicale contemporane, compozitori in viata, compozitori de mare succes, de asemenea, si cred ca cel mai important criteriu a fost acela al profilului lor unic, inconfundabil, vocea lor distincta pe scena muzicala de azi. Si am inceput cu Philip Glass, cu americanul Philip Glass, caruia i-am descoperit muzica in anii ’80. Apoi, in anii ’90 am ajuns la New York pentru a studia cu Philip, el incheia atunci lucrul la un concert pentru vioara si voia ca eu sa-l ajut sa verifice daca anumite aspecte erau exact asa cum trebuia…
SC: Despre ce concert era vorba?
AD: De primul dintre concertele sale… citeste tot interviul pe site-ul Radio Romania Muzical
