Despre povestea sarbatorii de Hanuka am mai vorbit si anul trecut, aici.
Anul acesta vom incerca sa dam un posibil raspuns unei intrebarii: De ce celebram tocmai miracolul de Hanuka? De ce nu si alte miracole? De ce nu celebram caderea manei, sau izvorul lui Miriam, sau despartirea apelor?
Pentru ca celebram doar acele minuni pe care le putem reintalnim si azi!
Hanuka a venit intr-un moment de bezna spirituala, un moment in care iudaismul era amenintat atat din exterior, dar si din interior. Un moment in care pana si o victorie militara s-ar fi putut dovedi in cele din urma inutila, caci Templul nu ar fi putut fi reinaugurat cu adevarat fara uleiul sfintit.
Si in acel moment de bezna, cand rational si uman ar fi fost sa se supuna, aidoma celorlalte populatii cucerite din zona, cand rational si uman ar fi fost sa astepte pana cand s-ar fi primit un stoc proaspat de ulei, Macabeii au decis, in ciuda oricaror argumente logice, sa aprinda flacara revoltei, sa aprinda putinul ulei pe care il aveau.
Au avut de ales intre apatie si speranta, intre o predare oarba in fata valului de elenizare ce parea de neoprit si a actiona, deschizand astfel noi cai de urmat.
200 de ani dupa acele evenimente, Iosefus Flavius, numeste in scrierile sale Hanuka „Sarbatoarea Luminilor”. Si, desi nu ne mentioneaza miracolul, ne spune ca ”motivul pentru sarbatoarea poarta acest nume pentru ca libertatea a venit cand nici nu mai speram”.
De Hanuka rostim rugaciunea Al Hanisim, care, la randul ei, ignora miracolul luminii si ne vorbeste despre lucruri care sunt posibile in fiecare generatie. Despre salvare, despre victorie, despre credinta, despre pastrarea identitatii.
Intr-o lume in care D-zeu pare ca a disparut, in care nu mai exista minuni sau profeti, in care pana si marii preoti accepta elenismul ca un dat, Macabeii sunt martorii unei alte dimensiuni. Ei cred ca puterea divina este doar ascunsa, si ca se va manifesta atunci cand va veni momentul.
In clipele de intuneric, uneori calea care trebuie urmata este lupta deschisa, alteori este cea interioara. Uneori amenintarea este cea fizica, alteori cea spirituala. Uneori amenintarea vine din partea celorlalti, alteori ea vine insa chiar din mijlocul nostru. Dar intotdeauna trebuie sa avem intelepciunea sa recunoastem momentul de intuneric, si sa-l depasim.
Si, coincidenta sau nu, cred ca suprapunerea de anul acesta intre Hanuka si Craciun este menita sa ne atraga atentia ca traim un astfel de moment.
De faptul ca avem, nu noi, evreii, nu ei, crestinii, mahomedanii, budistii, ci intreaga umanitate avem nevoie de speranta, nevoie de o renastere spirituala.
Nevoia sa intelegem ca „Dupa chipul si asemanarea lui D-zeu” mai inseamna si faptul ca noi insine suntem capabili sa realizam minuni, atunci cand ne aducem aminte dupa chipul cui am fost creati, si care este adevarata noastra menire.
O astfel de minune este si noua tinerete pe care o primesc sinagogile din Romania! Si va invit sa vedeti o astfel de minune marti, 27 decembrie 2016, cand vom aprinde cea de-a patra lumanare de Hanuka reinaugurand Templul Unirea Sfanta din strada Mamulari (Bucuresti), la ora 17:00.
Fie ca D-zeu sa ne daruiasca tuturor sarbatori cu pace si binecuvantare!
Hanuka Sameah!
(Material preluat pe site-ul Cancelariei Rabinice de la adresa: Rabinat.ro/hanuka-5777)
