Evocari si puneri in pagina ale unor personalitati marcante ale vietii religioase, care nu se mai afla printre noi...
Ord. dupa

Porunca Bisericii ce s-a dat astazi pentr...

 Cu profunda tristete am aflat de trecerea din aceasta viata ...

Afiseaza
comentarii

Porunca Bisericii ce s-a dat astazi pentru toti preotii din Patriarhia Romana este de a face pomenire lui Justinian Marina, al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe din Romania.

Acest lucru il vor face in mod cert toti cei care l-au cunoscut, dar nici unul nu vom reusi sa conturam personalitatea cu adevarat coplesitoare, minunata, a acestui mare barbat al neamului romanesc care s-a invrednicit spre bucuria ingerilor si a oamenilor sa nu fie doar un barbat politic – caci a fost si un mare barbat de stat – ci, mai ales, este ctitorul Bisericii din Romania, cum, poate, istoria nu a mai dat inca unul pe masura lui.

Te cuprinde putin sentimentul neputintei, al insuficientei tale in fata bogatiei pe care a exprimat-o Justinian Marina in toata viata lui de parinte al Bisericii.

Ar trebui talentul si forta de cuvant ale unui Sfant Grigore de Nazianz. Acesta reuseste, cum nu se cunoaste mai bine in istorie, sa-l defineasca pe prietenul lui, Sfantul Vasile cel Mare, la moartea lui in lucrarea „Viata Sfantului Vasile cel Mare”. Este una din capodoperele literaturii universale. Este un discurs al Sfantului Grigore de Nazianz pe care, citindu-1, veti intelege cam cine ar fi trebuit sa vorbeasca despre Justinian Marina.

Daca noi o facem, o facem din doua motive: una pentru a implini porunca Bisericii rostita in Dealul Patriarhiei de catre Preafericitul Parinte Teoctist, Patriarhul actual care i-a fost ucenic Patriarhului Justinian impreuna cu noi toti; a doua, pentru ca de cand l-am cunoscut – si nu avem cuvinte sa-I multumim lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit pe foarte multi din tara aceasta sa il cunoastem, sa il ascultam si sa ne creasca, Patriarhul Justinian ne-a format; suntem rodul lui. Cei din generatia mea probabil ca suntem ultima lui generatie, crescuta direct sub puterea lui de zidire, unica si irepetabila in istoria Ortodoxiei de pretutindeni.

Sper sa reusesc sa va justific afirmatia de mai sus in cele ce va voi spune astazi.

L-am cunoscut la varsta cea mai potrivita pentru a percepe fiinta minunata a acestui OM-EVENIMENT. In jurul varstei de douazeci de ani toate lucrurile sunt netocite, toate se percep integral, plin si puternic.

Asa l-am intalnit pe Justinian Marina. Nu l-am intalnit prea mult in tara. As putea sa fixez intalnirea mea personala in centrul Ortodoxiei dintotdeauna, Grecia, unde a venit in vizita. Chiar si in acea vizita oficiala, chiar si in momentele cele mai solemne, cele mai oficiale, cele mai importante la nivel general si impersonal, era omul caruia nu-i scapa nici un detaliu. De aceea, viata lui se alcatuieste din detalii geniale.

Justinian Marina nu a excelat in nimic. Nu era un carturar iesit din comun. Dimpotriva, era un carturar mediu. De fapt, pe toate i le-a dat Dumnezeu la mijloc, dar nu intamplator. Nimeni ca el nu a stiut sa coboare cerul si sa ridice pamantul la inaltimea potrivita si necesara tuturor oamenilor, tuturor timpurilor, tuturor lucrurilor. Este geniul valorificarii tuturor extremelor, aduse, ocolite, in centrul de putere al tuturor lucrurilor. Acolo statea el si de acolo iradia egal si cumpatat in toate directiile, in toate sensurile, spre toate nevoile.

Cu adevarat nu am mai intalnit si probabil ca nu voi mai intalni ceea ce se numeste integritate si integralitate. In limba greaca i se spune catolicitate, in fizica moderna se cheama holistica, adica atotcuprindere. Aceasta este imaginea lui Justinian in mijlocul vremii sale, in mijlocul poporului sau, in mijlocul Bisericii al carei Parinte nepereche, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost facut.

Va spuneam ca desi privirea lui suverana domina intregul, globalul, atentia lui speciala surprindea si facea sa vibreze si cele mai mici amanunte, dand valoarea universalului chiar in firimitura.

La Atena venise, invitat fiind de Statul Elen si de Biserica Greciei in frunte cu un alt urias din vremea aceea, Ieronim, Arhiepiscopul Greciei. La nivelul acela la care ei stateau de vorba, Justinian a intrebat ce fac „copiii lui” acolo? Era vorba de doi studenti trimisi de el in mod special la Atena pentru a studia sapte- opt ani si sa se intoarca inapoi doctori in anumite discipline de care era mare nevoie. Aceasta nevoie nu s-a implinit nici astazi dintr-un accident anume, dar aceasta nu are nici un fel de importanta.

Sa revenim, luand-o pe indelete. Intai de toate Justinian era preot de mir, casatorit; avea doi copii: un baiat si o fata (Ovidiu si Sibica). Era invatator undeva in Valcea, la hotar cu judetul Olt. Era o personalitate practica, de o forta si de o luciditate, de un echilibru, cu adevarat remarcabile. Avea o energie atat de tanara si de vie, incat nu-i scapa nimic. Ochiul lui era intr-adevar un ochi de vultur. Avea si infatisarea acvilina: era un vultur frumos.

Dumnezeu l-a adus pe lume si l-a crescut pentru un ceas de cumpana cum lumea nu mai cunoscuse vreodata. Ne referim la marele cutremur, cea mai monstruoasa actiune a omului impotriva omului: am numit aici cel de-al doilea razboi mondial. A urmat imediat corolarul acestui eveniment si anume invazia si impunerea comunismului universal ca dictatura si nu doar ca ideologie, filosofie sau teorie.

Ganditi-va ce s-ar fi intamplat in fragilul pamant romanesc, aflat in calea tuturor relelor, cu lipsa noastra de fermitate! Am fi fost definitiv dizolvati si absorbiti in gura lupului abisal care ne pandea si ne-a pandit intotdeauna.

Bunul Dumnezeu a stiut sa scoata la bataie din cand in cand si cand a trebuit un Stefan cel Mare, un Mihai Viteazul. Langa cei doi, nici unul nu-si va gasi locul cel mai potrivit – sa ma credeti – ca Justinian Marina.

Precum aceia au intemeiat istoria, Justinian a salvat istoria intemeiata de aceia, ceea ce este la fel de mare lucru.

DACA NU ERA JUSTINIAN PROBABIL CA NU MAI EXISTAM CA POPOR. Fiti siguri ca am fi fost impreuna cu R.S.S. Moldoveneasca, poate si putin bulgari sau altceva ce s-ar mai fi putut. Nu cred ca mai ramanea ceva pe aici. Justinian a salvat in primul rand poporul roman din punct de vedere national. Peste el nu s-a putut trece pentru ca Dumnezeu a pus in el tot ce se potrivea momentului aceluia.

Daca ar fi fost un teolog de exceptie – sa zicem de talia unui Staniloae – nu ne-ar fi ajutat la nimic. Toti cei ca Staniloae – cu exceptia catorva – stiti bine ca au fost zdrumicati in valturile fiarei apocaliptice comuniste. Au murit toti: si in Rusia, si in Romania si oriunde. Ei au fost jertfa totala atunci. Nu inseamna ca Justinian a fost mai putin jertfa, dar a fost o jertfa care era absolut necesara pentru focul acela foarte special care ardea atunci. Si el, ca si multi altii, au inteles ca nu are rost o opozitie directa, neinteleapta, fata de tavalugul comunist. Dumnezeu i-a dat mintea cea mai buna si a facut-o pe comunistul. Si-a demonstrat dragostea lui fata de unul din copiii comunismului care avea sa si ajunga secretar general al partidului – Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Dintr-un amanunt ca acesta trebuie sa intelegem si sa adoram pe Dumnezeu care a aratat cum stie El sa lucreze. Lui Moise ii spune sa lupte impotriva serpilor (care ii amenintau poporul in pustie) cu sarpele. Lui Moise i se cerea sa ridice sarpele in pustie, i se cerea ceva impotriva naturii. Natura lui de credincios al lui Jahve era aceea de a fi impotriva credintelor respective in vremea aceea (cultul sarpelui). Este aici un paradox si o antinomie infricosatoare. In acelasi mod de actiune, in felul acesta imposibil de cuprins cu logica cuminte se rezolva problemele mari intotdeauna in istorie. Asa cum in imnul atotbiruitor (cel mai specific crestinismului) „Hristos a inviat!” avem formula „cu moartea pre moarte calcand”, Justinian ne-a salvat de comunism prin comunism. II salveaza pe Gheorghiu-Dej si pe altii, ii adaposteste in casa lui de preot. Dumnezeu i-a spus sa-l salveze tocmai pe cel mai putin ticalos din gasca comunista de atunci. Acesta era si printre putinii romani comunisti. Ceilalti stiti ce erau. Justinian il salveaza pe cel pe care Dumnezeu avea sa-l aduca in fruntea tarii.

Gheorghiu-Dej l-a pus in fruntea Bisericii pe salvatorul lui dinainte. Totul se insiruie pe act mantuitor. Toata viata lui Justinian este act de mantuire pentru el, pentru toata tara si pentru toata Ortodoxia.

Datorita prezentei puternice a Ortodoxiei – unica imagine in vremea aceea in lume – din Romania, elanul criminal al rusilor, sarbilor si bulgarilor a mai fost intrucatva taiat. Ei se apucasera impreuna cu Stalin sa „termine” totul pe la ei[1]. in momentul in care in Romania apare un asemenea om providential, el era un semn infricosator pentru cei potrivnici, oriunde s-ar fi aflat aceia. De fapt, nu omul este dusmanul omului. Stim cine este cel ce uraste pe om dintru inceput si care este numit de Sfantul loan Evanghelistul „ucigas de oameni”. Este vorba de diavolul.

Iata ce spune el ca sa vedeti numai dintr-o fraza cine a fost Justinian, omul lui Dumnezeu in Biserica vremii lui. Dupa ce este inscaunat, aduna in mana lui toata crestinatatea romaneasca, inclusiv pe greco-catolici, care au venit, majoritatea, de dragul personalitatii sale unice. Toti au venit in centrul tarii, la Bucuresti, ca sa se mantuiasca pentru ca toti si-au dat seama de raul care venea asupra-le. Justinian spune atunci acest lucru definitoriu: „Ma adresez preotimii romane: voi sa faceti Liturghie, politica o fac eu!” Si a facut-o! Daca a facut el bine politica pentru ca l-a luminat bunul Dumnezeu, inseamna ca avea structura de om politic. Aceasta nu inseamna nimic rau. Dimpotriva, este absolut necesar. Daca el a facut politica asa cum a facut-o, nu a fost Liturghie mai frumoasa, mai multa, mai fericita ca in vremea aceea, in cea mai cumplita vreme in Romania. Nu a fost nici o biserica inchisa, nici un bordei bisericesc nu a fost daramat. Slujeau toti preotii si slujeau ca lumea fiindca el, Justinian, era cel mai puternic om al lui Dumnezeu in orice ar fi slujit el.

Daca slujea in politica, slujea la varf; daca slujea in invatamant, aflati ca epoca de aur a invatamantului teologic romanesc a fost si va ramane pururi epoca lui Justinian Marina.

Justinian a salvat toata valoarea teologica academica de pana in 1948 (in frunte cu Staniloae). Pe cei care inca nu erau la nivelul respectiv i-a silit pe toti sa urce la nivelul cel mai puternic si impunator ca sa se poata pastra sub cenusa holocaustului comunist intreaga valoare romaneasca ortodoxa.

Toti cei ce nu au fost ucisi la Canal si in puscariile vremii au dat dovada ca au meritat sa fie mantuiti de Dumnezeu prin mana lui Justinian.

A salvat in subsolul palatului din Deal pe foarte multi. Va spun doua nume si cu aceasta am spus tot: pe Ilie Cleopa si pe Arsenie Papacioc. Pe Arsenie n-a putut sa-l salveze pana la capat, el facand paisprezece ani de inchisoare, fiind salvat de acolo de Dumnezeu.

In timpul lui Justinian, nu numai ca nu s-au daramat din biserici, ci s-au construit aproape trei sute de biserici. Nu s-au construit de dragul de a se construi. S-au construit din dragoste. Nu am vazut ca in vremea lui Justinian preoti cu dragoste de preotie. Toti preotii iubeau nebuneste preotia, o cinsteau cum se cuvine. Nici un preot in vremea lui nu-si putea ingadui sa glumeasca cu demnitatea preoteasca. Era neiertator aici. Pe cat era de uman si intelegator in pacatele omenesti (el insusi, ca orice om, avandu-le pe ale lui), cand era vorba de demnitatea preoteasca, cand era vorba de rasa sfanta nu ierta nici o virgula. Preotii din tarile comuniste erau creatori, impreuna cu patriarhul Romaniei, ai Bisericii din vremea aceea, poate cu exceptia celor din Polonia romano-catolica.

Erau cu adevarat doua fenomene imposibil de explicat decat doar la nivelul minunii. Unul era romano-catolicismul din Polonia, popor felicitat de istorie pentru asa ceva in primul rand. Dovada este ca au rodit pe unul din cei mai importanti papi ai tuturor timpurilor. Este adevarat ca acest popor este controversat, dar nici Justinian nu a fost mai putin controversat. Este personalitatea romaneasca poate cea mai controversata din toate timpurile. La nivelul si la timpul lui nu putea sa nu fie controversat. De altfel, cel mai controversat personaj din toata istoria lumii este Hristos insusi. Lumea se imparte in doua: cu Hristos sau impotriva Lui.

Justinian avea o inteligenta fulgeratoare, o intelepciune atat de bogata, incat pentru orice situatie (oriunde s-ar fi aflat ea) gasea solutia. Parlamentul era dominat de el. Cei ce vorbeau in vremea aceea in parlament stiau ca vorbesc in fata lui Justinian Marina. La Moscova se stia perfect cine este Justinian. Nu aveau curaj nici acolo sa se atinga de Romania, tot din pricina lui Justinian Marina. Nu stiu prin ce taina, dar acesta este adevarul!

Avea in primul rand un umor fantastic, splendid; poate cel mai inteligent umor din cate am cunoscut vreodata. La un moment dat se vine la el cu o plangere impotriva unui preot vicios (viciile noastre cele de totdeauna, incepand cu betia). Trebuia sa se ia o masura, iar masura era ori mutarea, ori suspendarea, ca raspuns la un anumit grup venit cu jalba. Cand s-a simtit ca este pericolul sa-l alunge pe parintele respectiv de acolo, a venit un alt grup, mai mare, cu cerinta strasnica, precum ca ei nu il vor decat pe acel preot. inteleptul Justinian, cu un zambet nemaiintalnit in istorie (acel zambet era dorit de oameni asa cum doresc soarele pe cer) scrie, ca rezolutie patriarhala: „La asa cap, asa caciula! Sa ramana la ei!” Si a ramas!

V-am spus aceasta ca sa vedeti ca era o natura deplina. Tot ce avea nu era nici mai mult nici mai putin decat natura. Iar cand spunem natura, noi, crestinii, spunem Dumnezeu. O spune Tertulian inaintea noastra: Anima naturaliter christiana (sufletul omului este in chip natural crestin).

Acesta era Justinian: avea cel mai natural crestinism din cate s-au putut intalni vreodata prin tarisoara noastra.

Justinian avea si un mare simt de gospodar. In vremea lui, Biserica avea chipul cel mai ingrijit: si cel exterior, dar si cel mistic, desi el nu era un mistic. Mi-1 amintesc in dialog cu carturarii vremii, cu profesorii, cu creatorii de arta, de poezie, de literatura. Toti erau slujitorii lui prin aceea ca ramanea pururi in naturaletea lui frumoasa, deasupra oricaror opintiri artificial umane. El ramanea acolo si toate se ridicau spre el, toate erau absorbite de el, ciclic. Era cu adevarat in epicentru, in vibratia vremii.

Slujbele pe care el le prezida, liturghiile lui erau atat de curate, de clare, de sanatoase, incat simteai ca acolo Dumnezeu nu poate fi in pericol. El asigura pacea lui Dumnezeu in lumea cea mai cumplita pe care multi din cei care sunteti aici ati trait-o.

Ne oprim aici, asigurandu-va ca nu am spus chiar nimic. El ramane dincolo de orice dorinta a noastra binevoitoare de a vorbi ceva despre el, de a nu-1 lasa sa moara niciodata. De fapt, moartea lui ne-a spus noua totul. Mai ales ce s-a intamplat dupa moartea lui ne-a vorbit cu mai multa putere. De-abia atunci s-au clarificat multe din cele traite cu ani in urma. Fiind in centrul lor nu aveai perspectiva necesara a le percepe dupa cuviinta. Era atata tristete (si in acelasi timp o bucurie undeva ascunsa in spatele acestui zid chinezesc al tristetii) cand a murit el, incat oricine ar mai fi venit dupa el nu avea nici o sansa. Urmasul lui care in timp cat a trait nu l-a iubit prea mult sau aproape deloc, ei bine, doar la un an dupa ce s-a inscaunat, uriasul Justin Moisescu – al patrulea patriarh – a spus in repetate randuri ca abia acum il cunoaste si il admira pe Justinian Marina, inaintasul lui. Despre acesta, Justin Moisescu spunea ca nu o sa poata niciodata sa fie la inaltimea lui. Si aceasta o spunea cel mai inalt dintre patriarhii nostri – din toate punctele de vedere – Justin Moisescu.

Dusmanii lui nu il iubeau, dar nu puteau sa nu il admire, nu puteau sa nu il recunoasca. Ar fi mult de spus despre relatiile lui cu romano-catolicismul, cu protestantismul si cu mozaismul. Toti il respectau si veneau cu dor de el de oriunde se aflau. Veneau in vizita la Justinian ca la o sarbatoare pe care ei nu o mai aveau de mult. II admirau, il inconjurau, veneau si ii cereau sfatul, ei, de acolo, din lumea lor „libera”, bogata. Ei veneau la Justinian sa-i ceara sfatul pentru problemele lor. Biserica Greciei, fiind libera in vremea aceea, nu avea problemele noastre. Si totusi, au venit la el si au copiat sistemul lui de organizare. Ei au recunoscut ca nu este un alt sistem de organizare mai eficient ca al lui. L-au luat asa cum 1- au gasit si l-au transpus la ei. N-au putut total caci grecii nu sunt romani. Cu grecii nu este usor de lucrat. Cu noi, Justinian a gasit un popor foarte bun pentru a fi randuit cum se cuvine. De aceea poporul acesta nu are nimic de cerut lui Dumnezeu. Sa nu ceara nimic decat: „Da-ne, Doamne, conducatori ca Justinian Marina”. Daca ar mai fi – in stat sau in Biserica – asa ceva, ar fi Dumnezeu cu noi. In timpul lui Justinian Marina, Dumnezeul crestin a fost Roman.

Sa stiti ca nebunia daramarii bisericilor, a oraselor si a satelor incoltise in mintea paranoicilor de trista amintire cu mult inainte de 1977, cand, a doua zi dupa moartea lui, s-a daramat Biserica Enei; patriarhul Justinian insa a strigat cu fermitatea-i cunoscuta si cu acel curaj neintrecut: „sa nu va atingeti de biserici, fiindca, altfel, imi fac din preoti martiri, iar pe voi va duc in tribunalul de la Haga”. Si nu s-au atins de nimic. Numai ca poporul de atunci, mai ales clerul, nu mai este acelasi; dupa moartea lui, bisericile s-au daramat, iar cativa martiri, preoti si mireni, au intrat in alte tribunale, de unde nu a mai avut cine sa-i scoata.

Justinian Marina incheie epopeea eroismului romanesc, in punctul cel mai inalt si cel mai periclitat al lui; cu Patriarhul Justinian a murit Istoria crestina a romanilor. Dar va invia!

Dumnezeu sa-l odihneasca intru bucuria pe care a facut-o, in cer si pe pamant! Amin.

Cuvant rostit duminica, 25 februarie 2001

(Extras din: Pr. Prof. Ion Buga, Unde a fost Biserica, Editura Sf. Gheorghe Vechi, Bucuresti, 2001, pp. 90-98)


[1] A se citi uluitoarea premoniţie a lui Panait Istrati, în cartea lui „Spovedania unui învins”.

Data actualizarii: 05/01/2017