Materiale de cercetare si studiu teologic, care vizeaza aprofundarea cunoasterii teologice autentice.

Ord. dupa

Numele lui Iisus Hristos imparte in doua istoria omenirii. In acelasi ...

Intorcandu-ne acum la teama care il determina pe Adam sa se ascunda de...

  • Autocefalia – nota caracteristica a Ortodoxiei
  • Ortod...

    Un al doilea punct de plecare in raportarea omului la Dumnezeu il cons...

    Cu prilejul Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor, adres...

    De obicei, intr-un limbaj incarcat de mireasma unei vechi intelepciuni...

    Desi Ziua Internationala a Femeii nu este o sarbatoare crestina, ci o ...

      Intrucat mai sunt unele persoane si grupari care continua sa...

      Este greu a enumera toate motivele pentru care suntem si tin...

    Luna aceasta (cand o veti vedea in cer asa cum o vedeti acum, va fi) p...

    Vorbeste fiilor lui Israel sa-mi ia un dar de la orice om care-l va da...

    Si au crescut copii si a ajuns Esav om iscusit la vanatoare om al camp...

    Iar acum nu va intristati si sa nu va pa...

    … si nu era nici unul din oamenii casei acolo in casa. Si l-a apucat...

    … si a iubit-o si pe Rahel mai mult decat pe Lea si a mai lucrat la ...

    Daca vei cumpara un rob evreu sase ani va lucra si in al saptelea va i...

    Si i-a spus Mose lui Aharon: Ia un vas si pune acolo un omer (o masura...

    Si am bou, asin, oaie, rob si roaba si am trimis [acest dar] sa vestes...

    Si  au spus unul catre altul ”Cu adevarat suntem vinovati fata de f...

    Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta … (Smot/Exodul 20:11) Pe mun...

    Si i-au silit egiptenii pe fii lui Israel la munca grea. Si le-au facu...

    Si i-a chemat Iaakov pe fiii sai si le-a spus: Adunati-va si va voi sp...

    Si totusi, cu totii stim ca Biserica isi are si principiile ei teoreti...

    Despre povestea sarbatorii de Hanuka am mai vorbit si anul trecut, aic...

    …si era sange in toata tara Egiptului. Si au facut asa si magii Egip...

    Afiseaza
    comentarii

    De obicei, intr-un limbaj incarcat de mireasma unei vechi intelepciuni, omul din popor il numea pe carturar „om luminat”, si-l cinstea ca atare. Nu-i greu de aflat originea acestei expresive definitii daca ne amintim ca primul care a folosit-o a fost insusi Hristos: „voi sunteti lumina lumii” (Mt. 5,14). Prin aceasta se certifica adevarul necontestat ca adevarata cunoastere, „stiinta cea sanatoasa”, isi are inceput si temei in Dumnezeu, si orice abatere de la aceasta linie, dreapta ca o raza de lumina, are consecinte adesea dezastruoase, asa cum s-a intamplat cu ereziile ori cu stiinta izvorata din dorinta de dominare care a zamislit sofisticatele aparate ale mortii.

    Cultura si chestiunea mai generala a cunoasterii a constituit dintotdeauna pentru fiinta umana o problema fundamentala, si intreaga drama umana debuteaza exact cu aceasta inca nedezlegata taina a adevaratei cunoasteri, simbolizata magistral de Scriptura printr-un fruct care poate genera viata sau moarte. Asadar nu-i suficienta cunoasterea in sine, ci mai ales felul cunoasterii, calea care duce la ea, precum si folosirea acestei supreme sanse ce s-a dat omului. Daca orice carturar este un om luminat, cu atat mai mult preotul care stapaneste „stiinta stiintelor” este socotit a fi reperul definitiv pentru toate framantarile ce apasa sufletele oamenilor.

    Si nimic nu este mai jenant decat un preot care nu cunoaste calea care duce la lumina, adeverindu-se spusa unui intelept parinte al pustiei care avertizeaza pe ucenicii sai: „Vai de cel al carui nume este mai mare decat faptele lui”. Este foarte adevarat ca nu-i deloc comod sa te afli la rascrucea tuturor intrebarilor, dar daca cunosti ce te asteapta, fie te pregatesti pe masura, fie renunti la aceasta riscanta si delicata situatie, intrucat se stie ca nu va lipsi niciodata „intrebatorul veacului acestuia” (II Cor. 1,20).

    Ceea ce constituie o dificultate in plus fata de veacurile anterioare, „pomul cunoasterii” a crescut si s-a adaugat veac dupa veac atat de mult incat nimeni nu mai indrazneste sa-l priveasca si sa-l cuprinda in intregime, aceasta fiind absolut imposibil. De aceea astazi totul se abordeaza pe ramuri, adica pe specialitati, iar acestea devin la randul lor din ce in ce mai stricte.

    Dar preotia? Trebuie sa se supuna si ea acestei necesitati contemporane? Va fi si ea asezata intr-un raft special din biblioteca universala si pastrata acolo doar pentru cativa specialisti, din ce in ce mai putini? Raspunsul la aceasta neliniste este unul singur: daca litera, inmultindu-se, ucide sigur, Duhul este cel ce da viata (cf. II Cor. 3,6). Daca legea veche se dezvoltase atat de mult incat ameninta sa sufoce pe omul adapostit la umbra ei, harul Duhului Sfant, cunoasterea plina de lumina a lui Hristos „a stralucit in intuneric”, adica in hatisul sufocant al intelepciunii lumii acesteia, aducand clarviziunea necesara si suficienta pentru ca omul sa sesizeze „ratiunile divine ascunse in inima lucrurilor”, dupa fericita expresie a Sf. Maxim Marturisitorul. Intrebarea plina de neliniste care se pune astazi referitor la aceasta inflatie a cunoasterii, fenomen ce duce inevitabil la un agnosticism de dimensiuni necunoscute inca in istorie, se punea si acum doua milenii si jumatate, iar Socrate raspundea profetic intr-un stil agnostic definitoriu cu formula: „stiu ca nu stiu nimic”; iar la aceeasi intrebare asupra cunoasterii pusa de carturarii din Nazaret ori de femeia samariteanca sau, si mai adanc, de catre Nicodim in noaptea marilor neintelegeri, Mantuitorul trimitea la esenta: „Duh este Dumnezeu” si inchinarea adevarata este duhovniceasca. Prin urmare, in lumea lui Dumnezeu nu se opereaza cu cantitati nici chiar cand este vorba de cunoastere, ci se merge la esential, asa cum in corabia lui Noe, dintr-un univers s-a salvat esentialul. Adica intregul.

    Suntem totusi nevoiti sa recunoastem ca astazi civilizatia se defineste a fi una a specialistilor; vremea enciclopedistilor a ramas undeva la hotarul dintre veacurile XVII si XVIII. Deci, in mod obligatoriu, si preotul este evaluat dupa specialitatea lui si este cercetat in acest sens; nimeni nu mai merge la preot pentru probleme de inginerie sau pentru operatii chirurgicale, pentru toate acestea existand specialistii respectivi. Daca preotul este scutit de un ansamblu de probleme care au fost preluate de persoane corespunzatoare, responsabilitatea lui nu s-a micsorat cu nimic, ba dimpotriva, tocmai specializarea intr-un domeniu atat de important, intr-o lume atat de complexa, constituie o culminatie a dificultatilor si a riscurilor.

    Cunoasterea lui Dumnezeu ramane ceea ce a fost intotdeauna: esentiala si capitala. Dar ca sa ajungi acum la esential, la sinteza ultima intr-o lume atat de stufoasa este tot atat de greu ca traversarea unei jungle nesfarsite pentru a iesi la loc deschis. Este mult mai usor sa operezi cu generalitati decat sa intuiesti esentialul si sa sintetizezi intr-o formula concisa nesfarsitele si desartele peroratii de care-i plin veacul nostru. Este absoluta nevoie de un indreptar ca sa nu ratacim fara nici o sansa prin monstruosul labirint al civilizatiei babilonice moderne. Am cunoscut un om care, predicand masiv timp de saptezeci de ani, a reusit sa nu spuna nimic. Dealtfel, fenomenul – numit „limba de lemn” – este cunoscut din Antichitate, desigur, cu nuante deosebitoare pentru fiecare epoca. De aceea, slujitorii care fusesera trimisi sa-L aduca pe Iisus legat la arhierei si la carturari, intrebati fiind: „De ce nu L-ati adus?”, au raspuns: „Niciodata nimeni nu a vorbit asa cum vorbeste Omul Acesta” (In. 7,46).

    Desigur, sunt nesfarsite posibilitatile de a descoperi adevarul si fiecare va afla calea lui daca va cauta cu toata osardia, cum ne incredinteaza Mantuitorul, ca „tot cel ce cauta afla” (Mt. 7,8). Expresia cea mai fericita ca raspuns la problema cunoasterii, deci a culturii preotului, mi se pare a fi indemnul dat de Sf. Ap. Pavel corintenilor care se aflau si ei intr-un embarras du choix in legatura cu drumul ce duce la Dumnezeu: omul duhovnicesc are mintea preocupata total de Hristos asa cum Apostolul insusi ne asigura ca „nu cunostea decat pe Hristos cel rastignit”.

    Mai departe, urmarind cu obiectivitate evolutia formarii unui preot actual, nu-l putem scoate in afara culturii care-l inconjoara si-l asediaza fara putinta de sustragere.

    Deci, avand „mintea lui Hristos”, din noianul cunostintelor si al scrierilor trebuie sa descopere – cu cat mai devreme cu atat mai fericit – exact ceea ce-i este necesar si ce-i foloseste si se potriveste specificului sau si scopului dumnezeiesc pe care-l urmareste. In acest punct expresia Fer. Ieronim ca: „Inima preotului trebuie sa fie biblioteca lui Hristos” mi se pare mai mult decat inspirata.

    Omul se defineste prin ceea ce iubeste, „unde este comoara voastra acolo este si inima voastra” (Lc. 12,24) si, daca inima lui va fi plina de iubirea lui Hristos, Il va cauta si-L va descoperi in tot ceea ce s-a scris frumos si adevarat in lume, asa cum au fost marii crestini care L-au aflat pe Dumnezeu in domenii mai putin specifice ca: matematica (Nicolaus Cusanus, Spinoza), astronomia (Kepler, Newton), medicina (Paulescu) etc.

    Acuza de obscurantism adusa adesea preotilor sub deviza „credeti si nu cercetati”, care nu a apartinut niciodata Ortodoxiei, dispare fulgerator in lumina indemnurilor insistente ale Mantuitorului: „cercetati si veti afla”; „cercetati Scripturile caci ele vorbesc despre Mine”; ori ale Sf. Pavel care spune clar: „cercetati totul, opriti ceea ce este bun” (I Tes. 5,21).

    Asadar, in ciuda unei atmosfere supraaglomerate din punct de vedere cultural, preotul nu trebuie sa fie derutat, ci sa cerceteze cu toata osardia si toata viata, intreaga cultura a lumii[1], avand necontenit „gandul lui Hristos” si inima deschisa pentru a deveni „biblioteca lui Hristos”[2]. Preotul, mai mult decat oricine, trebuie sa fie cel mai consecvent cautator al bibliotecilor si al librariilor ca sa afle tot mai multe frumuseti si adevaruri dumnezeiesti fiindca „lumea este plina de Hristos si de Duhul Sfant” si „Acesta sufla unde voieste” (In. 3,8) iar „izvoarele harului adapa toata faptura, spre rodire de viata”. Desigur, este nu numai indicat, dar chiar necesar ca preotul, cand intra intr-o biblioteca, sa nu uite sa faca aceasta hotaratoare rugaciune: „Straluceste in inima mea, Iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea curata a Dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului meu spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri.” (Rugaciunea de taina a preotului inaintea citirii Sf. Evanghelii.)

    Daca inceputul cunoasterii, asa cum aminteam mai sus, este „gandul lui Hristos”, scopul acesteia este iubirea, asa cum ne asigura Grigore de Nyssa: „Iara cunoasterea se face iubire”, iar Apostolul Pavel ne asigura ca sfarsitul unei astfel de osteneli „este viata vesnica” (Rm. 6,22). Este bine de retinut ca Ortodoxie inseamna „dreapta cinstire” mai mult chiar decat „dreapta credinta”, adica adevarata doctrina rasare din rugaciune si ceea ce se cauta in afara rugaciunii are putine sanse de reusita. Adesea cele mai mari raspunsuri le-au primit cei care si-au plecat cu smerenie genunchii si fruntea la pamant si nu s-au ridicat pana ce nu au silit pe Dumnezeu sa raspunda.

    „La Dumnezeu nu se poate ajunge decat in starea de adoratie” spune un Sfant Parinte, reluand astfel spusa scriitorului sacru: „Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu”.

    Concluzionand acest capitol, am putea spune ca noianul nesfarsit al intrebarilor acestui veac poate fi redus doar la doua esentiale, asa cum in doua porunci se cuprinde Legea si Proorocii: „Ce este omul”? (Ps. 8,4) si „Cine esti, Doamne?” (Fap. 9,5). Primul chemat sa dea raspuns la acestea este preotul si nu trebuie sa uite ca pentru aceasta el raspunde cu viata lui. Raspunsul cel mai complet este Iisus Hristos, Dumnezeu si om – viata noastra. (Intr-o paranteza finala se pare ca trebuie sa amintim si anumite zvonuri, cum ca ar exista si preoti care nu au nici un fel de biblioteca si, dupa ce au terminat – numai ei stiu cum – scoala, nu mai deschid nici o carte sau o revista de cultura; ca singurul lor univers cultural ar fi sportul pe care-l urmaresc cu asiduitate, fie in presa de specialitate, fie la RTV. Daca se confirma aceasta monstruozitate in aceasta tara si in acest veac, astfel de exemplare nu au nimic comun cu acel „om luminat” de care am amintit in deschiderea acestei teme si deci consider ca si numai amintirea lor intr-o nota la subsol este prea mult). Indemnul final si insistent in acest punct este cel dat de Sf. Vasile cel Mare, un savant duhovnicesc nepereche, in Cuvant catre tineri: „Din nesfarsitul camp al cunoasterii, de pe pajistile incarcate cu cele mai diverse si frumoase flori ale cugetarii omenesti, preotul, asemeni unei harnice albine, sa culeaga in fiecare zi, in cupa sufletului sau, mierea dulcelui Adevar si sa o reverse necontenit, proaspata si stralucitoare, in stupul cel necuprins al Bisericii, hranindu-se pe sine si pe toti, cu nectarul teologiei si al teognosiei” (Υποθήκες προς τους νέους, Αθήναι, 1966).

    (Extras din: Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala. Calea preotului, Editia a II-a, Editura Sfantul Gheorghe-Vechi, Bucuresti, 1999, pp. 120-126)


     

    [1] Istoria mare ne da o lectie suprema asupra necesitatii existentiale a culturii. In scrierile sale, Plutarh noteaza urmatoarele: „Cezar se afla in mare primejdie si, vazand ca egiptenii plutesc spre el din mai multe parti, s-a aruncat in apa si a inotat cu mare greutate si cu multa sfortare. Pana la urma barca a fost scufundata. Se spune ca atunci, desi avea mai multe carti, nu le-a aruncat, zvarlindu-le in apa, ci cu o mana tinea cartile deasupra apei si cu cealalta inota” (Vieti paralele lll, p. 500). Daca cel mai mare geniu militar al lumii era in stare sa-si piarda viata numai sa nu-si piarda cultura, preotul, in lupta cu valurile „marii vietii” si cu „viforul ispitelor”, cum ar putea birui fara carte? Iar Cezar este, impreuna cu Traian si Decebal, unul din treimea noastra stramoseasca prea ilustra.

    [1] Expresia apartine Fer. Ieronim in caracterizarea pe care o face tanarului preot Nepotian in scrisoarea nr. 60 (Ad Heliodorum).

    Data actualizarii: 10/01/2017