Si i-au silit egiptenii pe fii lui Israel la munca grea. Si le-au facut viata amara cu munca grea la lut si la caramizi … si alte feluri de munci la care ii sileau cu strasnicie. (Smot/Exodul 1:13,14)
O discutie talmudica asupra unui subiect care nu prezinta astazi prea mare interes pentru omul de rand (In cazul in care stapanul unui sclav a inmanat actul de eliberare al sclavului sau unui tert si apoi s-a razgandit, daca mai poate reveni asupra deciziei sale sau nu mai poate reveni) este decisa prin argumentul: (Gitin 13a) ”Sclavului ii convine sa traiasca in desfrau.” In Talmud expresia este folosita intr-un context juridic clar definit, dar inteleptii din generatiile care au urmat au interpretat-o ca o afirmatie general valabila: Cel privat de libertate, neavand nicio raspundere nu are niciun motiv sa-si infraneze dorintele. El se complace in mizeria sa pana-ntr-atat ca stapanul care il elibereaza fara acceptul sau ii casuneaza un rau.
Aceasta abordare ridica un semn de intrebare asupra unui element central al credintei noastre: obligatia de a respecta poruncile Torei ca act de recunostinta pentru ca HASEM i-a scos pe stramosii nostri din casa robiei. Nu numai pe ei i-a scos, precum citim in Hagada de Pesah, ci si pe noi. Daca pe ei nu i-ar fi scos am fi ramas noi si copiii nostri si copii copiilor nostri inrobisi Faraonului in Egipt. In Dvarim/Deuteronom (5:14) scrie: Adu-ti aminte ca rob ai fost in tara Egiptului si HASEM te-a scos de acolo cu mana tare si cu bratul intins de aceea ti-a poruncit HASEM sa tii ziua de odihna. Nu suntem obisnuiti cu aceasta abordare, dar totusi se ridica intrebarea: Poate stramosilor nostri le-ar fi convenit mai degraba sa ramana in Egipt. Poate ei ar fi preferat sa duca povara muncii bucurandu-se de desfrau, fara a avea povara grijilor si a raspunderii? Cine stie?
Cuvintele Torei au nevoie de o lectura atenta. Sa citim ce scrie, dar cateodata si ceea ce nu scrie. Cand Tora aminteste cele petrecute de mult ea se exprima ”ca rob ai fost”. Cand cele petrecute sunt povestite in detalii in pericopa saptamanii, robia ca stare nu este amintita. Amintit este doar chinul muncii ”Si i-au silit egiptenii pe fii lui Israel la munca grea. Si le-au facut viata amara cu munca grea…”.
La munca silita au fost pusi. Sclavi nu au devenit. Pentru stramosii nostri eliberarea a fost un dar. Noi, descendentii lor avem pentru ce sa fim recunoscatori.
Pentru multi din cei de varsta mea aceasta a fost dilema centrala a vietii. Pentru generatia tanara ele sunt doar cuvinte. Din dorinta se a da acestor cuvinte un inteles, voi povesti o intamplare din familia noastra. Eu nu i-am fost martor. Doar am auzit-o povestita si repovestita.
In vara anului 69 am fost vizitati la Arad de o ruda prin alianta din ”Uniune”, de meserie profesoara de limba franceza. In taina, Tata (fie ii memoria binecuvantata) a dus-o in camara in care pastra cu sfintenie un vraf de ziare Le Monde din Primavara 68. Mare i-a fost dezamagirea cand ruda i-a spus ca, desi citeste cu usurinta in limba franceza, ea nu doreste sa afle despre cel intamplate la Primavara de la Praga. Se teme ca daca ar sti, ar putea sa-i scape ceva in clasa si ar putea avea neplaceri.
Este si acesta un argument. Argumentul celui care isi asuma robia incercand doar s-o faca mai putin dureroasa, mai comoda. Desi suferea si ea in comunism, arata destul de multumita. Numai pentru noi comunismul era un chin.
Pentru o clipa nu am invidiat-o.
(Material preluat pe site-ul Cancelariei Rabinice de la adresa: www.rabinat.ro/despre-robie-asumata-in-pericopa-smot)
