Luna aceasta (cand o veti vedea in cer asa cum o vedeti acum, va fi) pentru voi (semnul de) inceput al lunilor (din calendar)… (Smot/Exodul 12:2)
In urma cu doi ani am scris despre acest verset:
” Dar cum scapam de frica lunii [si ea temuta zeitate in ochii egiptenilor]? Luna n-o putem nici macar atinge, darmite pune la protap [asa cum am pus mielul, care era si el mare zeu in Egipt]. Chiar daca, prin absurd, am avea puterea, HASEM nu ne cere sa-I distrugem creatiile doar pentru ca se gasesc prosti care le venereaza.
Prima porunca primita de stramosii nostri in Egipt a fost cea de a stabili lunile calendaristice dupa aparitia in cer a lunii noi. Dintr-o temuta si venerata zeitate, luna a devenit… un biet ceasornic.”
Multe din poruncile Torei sunt menite a ne elibera de frica zeilor. In cartile profetilor citim cum pana la distrugerea primului Templu idolatria era larg practicata. In perioada celui de-al doilea Templu, aceste practici au incetat. Ce folos mai avem astazi de un leac pentru o boala de mult disparuta?
Unii critici privesc banul ca pe un idol. Pot accepta aceasta afirmatie doar intr-un sens metaforic: ca asemeni idolilor, si banul trebuie banalizat. Sa ne folosim de el cat avem nevoie fara a il lasa sa puna el stapanire pe noi!
Evul mediu timpuriu, in special perioada cruciadelor, a fost o pagina dureroasa in istoria neamului nostru. Cu sabia intre coaste au fost multi dintre fratii nostri pusi sa aleaga intre credinta si viata. Multi si-au pastrat credinta pana la ultima suflare. Multi dar nu toti.
Se impunea o riposta. Rezistenta militara, cu exceptia unor ocazionale baricadari in cartierele evreiesti, nu era practica. Prea putini eram la numar si prea imprastiati. Singurul mod de rezistenta a ramas banalizarea puterii pamantesti.
Melodiile de rezistenta erau PIUTIM (poemele liturgice), in special cele din rugaciunile de Ros Hasana si Iom Kipur. Aparent lungi siruri elogii adresate lui HASEM. O privire mai atenta dezvaluie ca elogiate au fost mai ales calitati precum justetea, nobletea si compasiunea cu care le placea regilor sa se faleasca desi ele le lipseau cu desavarsire.
Cateodata textul devine putin mai explicit. Pare a se adresa credinciosului indemnandu-l spre umilinta, caci omul nu are cu ce sa se faleasca. Se intelege ca aceasta este conditia omului. Nici stapanii de pe pamant nu sunt mai presus. Gasim cateva asemenea texte. Unul din ele se gaseste in MAHZOR Thennen la pagina 356: Faptele omului/ Gandurile sale sunt inselaciune/ Zabovirea sa este intre minciuni/ Alearga dupa nimic si sfarsitul sau groapa cu viermi/ Si cum sa se faleasca omul/ Daca e la fel ca nimic?
Sa nu uitam! Chiar in cele mai vitrege vremuri suntem liberi sa ne alegem atitudinea! Numai daca vom sti sa banalizam banalul vom reusi sa pretuim ceea ce este de pret!
(Material preluat pe site-ul Cancelariei Rabinice de la adresa: www.rabinat.ro/despre-banalizare-in-pericopa-bo)
