Comentarii si interpretari ale unor fragmente biblice.

Ord. dupa

Afirmatia conform careia “Biblia apartine literaturii” stabileste,...

Biserica avea autoritatea de a interpreta Scriptura din moment ce era ...

Problematica ermineutica ma preocupa inca din perioada studiilor mele ...

Trebuie sa recunoastem ca Biblia este o carte dificila, o carte pecetl...

Predicatorii crestini nu trebuie sa predice opiniile lor private. Preo...

Afiseaza
comentarii

Afirmatia conform careia “Biblia apartine literaturii” stabileste, de la bun inceput, un raport ierarhic bine determinat si ridica doua chestiuni importante. Nici una dintre acestea nu s-a bucurat de un raspuns satisfacator, pâna in prezent. In primul rând, ingustând câmpul discutiei, aceasta afirmatie ridica problema apartenentei Bibliei la o literatura anume. In al doilea rând, vadindu-se tributara curentului de opinie ce echivaleaza ideea de literatura cu ideea de belles lettres, ea pune in discutie valoarea estetica a textului scripturistic, ridicând astfel o serie de intrebari pe cât de interesante, pe atât de dificile.

Carei literaturi ii apartine Biblia?

Raspunsul cel mai tentant la prima problema ar fi: Biblia apartine literaturii antice. Sau un altul, mai aplicat: Biblia apartine literaturii ebraice vechi. Insa problema se complica atunci când realizam, o spunem chiar riscând a ne repeta, ca nu avem de a face cu o carte ca oricare alta ci, in realitate, cu o colectie de carti de dimensiunile unei adevarate biblioteci. Carti scrise de autori diferiti, in epoci diferite, ba chiar si in limbi diferite. Unele sunt poetice, altele relateaza evenimente istorice sau fictiuni pline de tâlc. Sunt autori moralisti, teologi, poeti, critici acizi, istorici, politicieni; unii sunt sensibili, altii par mereu pusi pe harta; unii sunt doar aluzivi, insinuanti, in vreme ce altii spun direct lucrurilor pe nume. Biblia este carte doar in virtutea unei conventii, la care subscriem deja din oficiu. In realitate, avem de a face cu o intreaga literatura concentrata, printr-un artificiu tipografic, intre copertile unui singur volum. Si iarasi, este literatura aceasta antica? ebraica?

Mai mult decât atât, o data cu aparitia crestinismului, literatura ebraica biblica se imbogateste cu un nou corpus de texte fondatoare: cele crestine. Iar datorita caracterului universalist a ceea ce la inceput s-a considerat a nu fi decât o noua secta desprinsa din iudaism, Scripturile depasesc marginile acestuia si, implicit, pe cele ale literaturii ebraice vechi. De-acum, Biblia se poate citi fie ca parte a literaturii ebraice vechi, fie ca parte a literaturii crestine. Ceea ce nu face decât sa complice, iarasi, datele problemei.

Astazi ne-ar fi foarte dificil sa mai spunem cu exactitate carei literaturi nationale ii apartine Biblia. Sau carei perioade istorice. Un raspuns nu foarte departe de realitate, dar nici prea limpede, ar fi ca tuturor.

Estetica textului sacru

Pentru a raspunde la a doua intrebare, suntem constrânsi sa vorbim despre valoarea estetica a textului scripturistic. Atunci când literatura este definita pe criterii preponderent, daca nu chiar exclusiv estetice, este de la sine inteles ca nici un text, fie el si sacru, nu este admis in domeniul ei decât in masura in care satisface anumite criterii tinând, evident, de frumosul artistic. Insa cum am putea evalua, tehnic vorbind, o piesa asemenea Bibliei?

Intr-un eseu de pionierat, The Art of Biblical Narrative, Robert Alter sustinea ca, pentru a intelege arta narativa a unui text atât de vechi precum Biblia, ar trebui sa ne concentram in primul rând asupra procedeelor stilistice prezente aici. In cazul de fata, ar fi vorba despre utilizarea frecventa a analogiei, iar in al doilea rând de functia bogat expresiva a sintaxei[1]. Solutia propusa de Alter, s-a vazut ceva mai târziu, este viabila daca si numai daca presupunem valoarea estetica de la sine inteleasa. Fapt aproape imposibil de realizat, in cazul Bibliei, cel putin câta vreme ramânem cantonati in ceea ce Tzvetan Todorov numea „parohialismul nostru modern”. Valoarea estetica in sine a Bibliei nu este un lucru evident pentru toata lumea. Pentru unii, bunaoara, Biblia este o carte sacra si prin urmare nu se cuvine ca textul ei sa fie analizat din punct de vedere stilistic, iar o abordare literara a acestuia nu face decât sa-i tradeze sensul. Oricât ar suna de radical, o astfel de pozitie nu poate fi trecuta cu vederea. Altii considera, si poate nu sunt departe de adevar, ca nu ar fi exclus nici ca formulari care noua, astazi, ne apar frumoase, sa nu fi avut vreo greutate anume in epoca, sau sa fie, pur si simplu, vicii de traducere. Intr-un studiu relativ recent, Louis Panier sustine ca autorii biblici nu creaza deliberat figuri de stil, ci preiau formule din limbajul cotidian. Textele biblice sunt scrise, totusi, intr-un limbaj destul de accesibil. Maiestria acestor autori consta, in optica lui Panier, tocmai in priceperea lor de a valorifica limbajul cotidian, de a-i conferi sens teologic[2]. Remarca este adevarata pentru o parte dintre cartile Vechiului si ale Noului Testament. Insa majoritatea scrierilor biblice ar contrazice ideile savantului francez referitoare la simplitatea limbajului ori, ca sa-i facem dreptate lui Auerbach, la faptul ca Louis Panier lasa sa se inteleaga ca un limbaj simplu nu are prea multe in comun cu esteticul. Insa dincolo de aceasta, autori cultivati precum Isaia sau Daniel, de pilda, ca sa nu-i mai mentionam si pe cei ai cartilor sapientiale, se exprima intr-un stil deosebit de elegant. Pe de alta parte, textele poetice din Scripturi nu sunt de trecut chiat atât de usor cu vederea, intr-o asemenea discutie. Aparitia in secolul al XVIII-lea a lucrarii lui Robert Lowth, De Sacra poesis Hebraeorum (1753), a insemnat nu doar redescoperirea paralelismului, ca principiu de baza al prozodiei ebraice, ci si constientizarea faptului ca poetica biblica functioneaza dupa criterii foarte diferite de cele specifice poeticii europene[3].

O solutie interesanta, la antipodul celei propuse de Louis Panier, este cea a profesorului oxonian G.B. Caird. Chiar de la aparitia primelor studii pe aceasta tema, Caird a observat ca nu putem vorbi despre valoare artistica in cazul Scripturilor, decât in masura in care depistam, in textul biblic, indicii suficiente pentru a sustine ipoteza ca autorii utilizeaza anumite expresii si nu altele, cu o deplina intentionalitate stilistica. El ofera si câteva sugestii pentru depistarea constiintei lor stilistice. Iata câteva dintre acestea: autorul indica explicit faptul ca utilizeaza o figura de stil (asa ca in Galateni 4:24, de exemplu); exista pasaje in privinta carora putem fi siguri ca nu sunt de luat ad litteram (cum ar fi Amos 9:2-3); tot asa, juxtapunerile de imagini (vezi Isaia 33:11) etc.[4] Dar si pozitia lui Caird s-a vadit a fi criticabila. El isi alege oarecum neinspirat citatul prin care exemplifica primul indiciu de intentionalitate stilistica. In Galateni 4:24 se face referire la doua personaje veterotestamentare, Sara si Agar. Sf. Pavel valorifica locul intr-un sens teologic: ilustreaza, facând aluzie la istoria celor doua femei, specificul celor doua Legaminte incheiate de catre Dumnezeu cu poporul Sau (pe Sinai si in Ierusalim). Intr-o nota similara am putea cita si versetul de la I Corinteni 10:11, unde acelasi Pavel aplica o tehnica interpretativa similara, de aceasta data cu privire la istoria post-egipteana a evreilor: „si toate acestea li s-au intâmplat acelora ca pilde si au fost scrise spre povatuirea noastra”. Pe baza unor astfel de exemple nu am putea spune decât ca Pavel este capabil sa recunoasca figurile de stil dintr-un text si sa faca uz de ele. Dar aceasta ar fi mult prea putin: in realitate, Pavel nu se raporteaza atât la text, cât la evenimentul istoric relatat acolo. Maiestria lui Pavel tine in mare masura de putinta lui de a privi istoria ca pe un discurs al divinitatii si de a traduce acest discurs intr-un limbaj comun. Lucrurile ar fi probabil mai simple, daca am putea aproxima cât mai corect functia acestor procedee in cultura si civilizatia vremii. Sa fi fost una ornamentala? Una didactica? Una doxologica? Un text prin excelenta estetic din Biblie ni se spune ca este Cântarea Cântarilor. Dar si aici: printre descrieri pline de gingasie ale mirelui si ale miresei, aflam si una mai degraba contrarianta, unde parul Sulamitei este comparat cu o turma de capre, iar dintii cu o turma de oi tunse, iesind din scaldatoare[5]. Trebuie sa recunoastem ca imaginea aceasta nu este capabila sa produca o emotie estetica prea intensa unui cititor de sfârsit de secol XX inca sensibil, poate, la Sonetul XV (Atât de nobila si casta …) din Vita Nova a lui Dante sau la poema eminesciana Atât de frageda … – ca sa nu mergem mai departe. Evident ca frumosul era definit dupa alte criterii, pe atunci. Dar cu aceasta nu am facut decât sa revenim in punctul de unde am plecat.

Putem vorbi despre valoarea literara, estetica, a Bibliei, abia dupa ce ne precizam conceptele. In plus, temerea noastra este ca, incercând sa discutam despre Biblie ca literatura in sens de belles lettres, in loc sa reusim a razbate din „parohialismul nostru modern” pentru a ne putea impartasi din frumusetea textului scripturistic, nu facem decât ca ne ostenim in zadar sa suprapunem suprafetele translucide ale unor paradigme ce nu mai au prea multe in comun. Credem ca literaritatea Bibliei este de cautat intr-o alta directie, de care ne vom ocupa in cele ce urmeaza.

(Extras din: Constantin Jinga, Biblia si sacrul in literatura, Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2001, pp. 9-12)


[1] Robert Alter, The Art of Biblical Narrative, George Allen & Unwin, London, Sydnei, 1981, p. 21

[2] Louis Panier, From Biblical Text to Literary Enunciation and Its Subject, (https://shemesh. scholar.emory.edu/scripts/Semeia/E-Semeia/vol001/Panier.html)

[3]  O prezentare foarte amanuntita a operei lui Robert Lowth, la Stephen Prickett, Words and the Word. Poetics and Biblical Interpretation, Cambridge University Press, 1986, pp. 106-123; Robert Alter, The World of Biblical Literature, SPCK, London, 1992, pp.171-190.

[4] Cf. G.B. Caird, The Language and Imagery of the Bible…, pp. 183-193.

[5] Cf. Cantarea Cantarilor 4:1-2.

Data actualizarii: 28/11/2016

Adresa de email nu va fi publicata.