Cea mai frumoasa poveste. Cateva adevaruri simple despre istoria romanilor – Acesta este titlul cartii scrise de Adrian Cioroianu, carte care reprezinta, in fapt, o adaptare a scenariilor emisiunii „5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu”, emisiune pe care autorul o realizeaza la televiziunea nationala.
Cine a zis ca adevarul nu este niciodata pur si cu atat mai putin simplu, a avut dreptate. Insa de la un adevar complicat si pana la un neadevar, calea e lunga si, atunci cand povestea vizeaza unul din oamenii rari, e cu atat mai trista.
La paginile 162-164 gasim povestea „Plecarea lui Enescu din Romania (toamna anului 1946)”.
Autorul omite din povestea enesciana cateva „adevaruri simple”:
- In apararea istoriei si a lui Enescu era necesara precizarea ca in anul 1944 George Enescu devenea seful subsectiei de muzica de la ARLUS; un detaliu care nuanteaza pozitiv personalitatea umana exceptionala a lui Enescu, in comparatie cu „Enescu devenea membru in asociatia ARLUS”;
- Ar fi fost corect sa se precizeze si ca, in acelasi timp, George Enescu era vice-presedinte al Asociatiei de prietenie cu Statele Unite;
- Mai departe, gasim informatia partiala ca in aprilie 1946 George Enescu canta la Moscova, insa lipseste detaliul esential ca, in toamna aceluiasi an 1946, Enescu canta si in SUA in concerte de binefacere pentru a aduna bani pentru copiii infometati din Romania (nu, George Enescu nu pleaca din tara in SUA, pleaca intr-un turneu din care nu mai revine in Romania, ci merge direct in Franta). Iar intre cele doua turnee il aduce pe Yehudi Menuhin la Bucuresti.
Daca turneul moscovit poate fi interpretat ca propaganda comunista (in context asta pare intentia), cum ramane atunci cu turneul american si cu Yehudi Menuhin?
Insa, cel mai important adevar omis si, in acelasi timp, cea mai mare nedreptate comisa este continuta in fraza: „Asadar, in noiembrie 1946, George Enescu devenea deputat de Dorohoi, pe lista Blocului Partidelor Democrate, dirijat de comunisti. Prin aceasta, el devenea tovaras politic cu Gheorghe Gheorghiu-Dej sau cu Ana Pauker.”
Cred ca singurul detaliu corect din punct de vedere istoric, dar mai ales moral, din fraza de mai sus este faptul ca alegerile au avut loc in noiembrie 1946. Restul pare doar o pledoarie fortata in favoarea asocierii lui George Enescu cu comunismul si, e greu de imaginat cum autorul ajunge la aceasta concluzie atata timp cat istoria ne ofera urmatoarele „adevaruri simple”:
- George Enescu pleaca in turneul american, din care nu mai revine niciodata in Romania, pe data de 10 septembrie 1946 deci, cu 2 luni inaintea alegerilor. Exista marturii private ca Enescu a fost trecut pe listele alegerilor fara acceptul sau, nefiind in tara la momentul stabilirii listelor;
- Enescu nu a participat niciodata la lucrarile Camerei in care a fost ales si, pentru cititori, ar fi fost in mod sigur interesant de mentionat si ca aceasta Camera a fost deschisa de Regele Mihai insusi;
- In 1951 George Enescu ii spunea lui Bernard Gavoty: „Se stie ce s-a intamplat cu tara mea, ocupata pana la urma de URSS. In ce ma priveste, am vrut sa raman credincios principiilor si sentimentelor mele, unei traditii cu care nu am vrut sa o rup. Parasind tara in care m-am nascut, mi-am luat ramas bun de la multe lucruri si mai ales de la sperantele mele…”.
In plus, in arhivele Securitatii referitoare la Enescu (cartea lui Ladislau Csendes, George Enescu: un exil supravegheat? Eseu despre ultimii ani ai Maestrului (1946-1955) cu un corpus de 50 de documente transcrise din Arhivele Securitatii si o culegere de 4 inregistrari muzicale din Fonoteca Radio, aparuta la Editura Casa Radio in 2011) si in amintirile lui Yehudi Menuhin exista zeci de pagini care demonstreaza devotamentul total al lui Enescu pentru Casa Regala si antipatia profunda pentru comunisti si legionari.
Draga domnule Cioroianu,
Theodor Herzl era, dupa cum bine stiti, si aparent in mod paradoxal, un mare admirator al muzicii lui Wagner si in corespondenta lui a explicat la un moment dat acest lucru spunand ca Wagner este un om exceptional de dezagreabil dar ca este exemplul perfect ca Providenta ii inzestreaza uneori inclusiv pe oamenii rai cu un talent care ii transcende. In cazul lui Wagner, cred ca morala povestii atribuita de dumneavoastra lui Enescu, ca „lectiile morale ale artistilor trebuie cautate in creatiile lor, si nu in viata pe care au dus-o.”, ar fi mai nimerita.
In cazul lui Enescu insa, avem de-a face cu unul din oamenii rari, un om care a trait impecabil si a creat la fel si a carui memorie merita onorata „cu sufletu-n genunchi si gene ude”.
George Enescu by Yousuf Karsh, 1954
Lucia Bujar
