Se povesteste ca „abrupte si prapastioase erau inaltimile muntelui pe ale carui povarnisuri mai blande locuia Israel ben Eliezer. In orele lui de reculegere, obisnuia sa urce spre acele inaltimi si sa petreaca un timp acolo. O data s-a intamplat ca starea lui de extaz sa fie atat de adanca, incat nici nu a observat ca se afla pe marginea unei prapastii si a dat sa paseasca mai departe. In clipa aceea muntele invecinat a sarit in ajutor, s-a lipit strans de celalalt, iar Baal-Sem-Tov a putut sa-si continue drumul.”
(Extras din: Martin Buber, Povestiri hasidice,Traducere, note si cuvant inainte de Amelia Pavel, Editura Univers, Bucuresti, 1998, p. 71)
