Baal-Sem-Tov i-a pus, candva, elevului sau, rabi Meir Margaliot, urmatoarea intrebare: Meir, iti mai amintesti de sambata aceea, cand incepusesi sa inveti din Pentateuh si odaia cea mare a casei tale parintesti era plina de musafiri si pe tine te-au urcat pe masa ca sa-ti expui cuvintarea?
Rabi Meii a raspuns: Fireste ca-mi amintesc. Si cum, deodata, a intrat mama mea si m-a smuls, in plina cuvintare, de pe masa. Tatal meu s-a suparat, dar mama i-a aratat un om imbracat cu o scurta taraneasca de blana care statea la usa privindu-ma; toata lumea a inteles ca mama se temea de ochiul rau. In timp ce dansa mai tinea inca mana intinsa spre usa, omul a disparut. Eu eram acel om, a spus Baal-Sem. In ceasuri ca acelea o privire poate revarsa multa lumina intr-un suflet. Dar frica oamenilor ridica ziduri in fata luminii.
Baal-Sem obisnuia sa spuna: Ingrijorarea si tristetea sunt radacina tuturor fortelor raului.
(Extras din: Martin Buber, Povestiri hasidice,Traducere, note si cuvant inainte de Amelia Pavel, Editura Univers, Bucuresti, 1998, p. 74)
