Rabi Sussia ajunse odata, intr-una din marile sale peregrinari, in orasul unde locuia tatal lui Iacob Isaac. In cladirea scolii, rabi Sussia, dupa obiceiul lui, se instala a se ruga in spatele sobei, invelit complet in tales. Deodata, de acolo, intorcandu-se pe jumatate si fara sa-si opreasca privirea asupra vreunui alt obiect, il privi drept in ochi pe baiatul Iacob Isaac. Apoi, intoarse iarasi capul spre soba si isi continua rugaciunea. Baiatului insa ii navali, cu o intensitate nemotivata un suvoi de lacrimi in ochi, izbucni in plans si planse o ora intreaga. Abia cand lacrimile secar,a s-a dus Sussia la el si i-a spus: Sufletul tau s-a trezit. Du-te acum la fratele meu Elimeleh si porneste la studiu cu el, pentru ca si mintea ta sa se trezeasca din somn.
(Extras din: Martin Buber, Povestiri hasidice, Traducere, note si cuvant inainte de Amelia Pavel, Editura Univers, Bucuresti, 1998, p. 164)
