Ord. dupa

Idei în Agora XLV Tradiție, moderniza...

Idei în Agora, XLIII București-New York tur-retur, via antropolog...

Idei în Agora, XLII Un memorial între două Europe Conferință d...

Idei în Agora, XLI Adevărul şi trecutul Mircea Dumitru în dialog...

Idei în Agora, XL Globalizarea ipocriziei. Pentru o abordare umanist...

Idei în Agora, XXXIX Între (culturi, ...

România Mare. Idee, istorie, memorie Conferință de Sorin Antohi...

Idei în Agora XXXVII Totalitarismul orizontal în viaţă şi lite...

Idei în Agora XXXVI Minoritatea germană din România în perioada...

Miercuri, 7 noiembrie 2018, începând cu ora 18,00, va avea loc în S...

Idei în Agora, XXXIV Ideile României Mari - Colocviu Moderat...

Idei în Agora XXXII Identităţi colec...

Idei în Agora XXXII Beyond Balkanism? From Symbolic Geographies to...

Idei în Agora XXXI Interpretare. Texte, imagini și filosofie Sor...

Idei în Agora XXX De la partidul-stat la statul de drept: tranziț...

Idei în Agora XXIX Știință și etni...

Idei în Agora XXVIII De la studiile minoritare la politica de popul...

Idei în Agora XXVII Marea Foamete din Basarabia, 1946-47 Ideologie...

Idei in Agora 1968: Counterculture, Ideology, Utopia Public Debate F...

Under the Auspices of the Royal Family of Romania Royal Estate of S...

Idei în Agora Liberalism după Bizanț? Daniel Barbu în dialog cu ...

Idei în Agora Idei desenate în Agora Dan Perjovschi în dialog cu ...

Idei în Agora Rezidirea sacrului: retrofuturismul Augustin Ioan în...

Idei în Agora Introducere în anatomia sunetului Conferință de Fr...

Idei în Agora Genocidul armean. Un „trecut care nu trece” Bedr...

Afiseaza
comentarii

Idei în Agora
XXVIII
De la studiile minoritare la politica de populație în România anilor 1930-1940
Conferință de Viorel Achim
Moderator: Sorin Antohi
Casa Filipescu-Cesianu, 3.07.2018, 18:00
Metanarațiunea istorică național-comunistă, pe care am numit-o în anii 1990 vulgata istoriografică (în acei ani de revizuiri canonice, H.-R. Patapievici a folosit formula mai plastică vulgata bunului român într-un sens destul de apropiat, dar pornind de la o altă bază analitică), a inclus începînd din anii 1960 un element normativ central: omogenitatea etnică a națiunii române. Astfel, națiunea politică era redusă la popor, societatea era absorbită de comunitate, poporul nu putea fi imaginat decât ca familie extinsă, clan, trib, entitate fuzională alcătuită din clonele românului totemic. Acesta era anistoric, imuabil, metafizic, identic cu sine la infinit – dar avea unele atribute istorice legate de evenimente reale ori imaginare integrate în “tradiții inventate”. Deși chiar originile sale aveau o dată relativ precisă (oricât de mult ar fi fost împinsă într-un trecut auroral idealizat), poporul astfel înțeles era în fond o permanentă construcție circulară. Specificul național (adică etnic) ținea de ființă, nu de devenire; de esență, de imanență, de transcendență. Nu-și putea admite istoricitatea. Teoretic increat, poporul trebuia mereu reconstruit după propriul chip, iar fiecare Om Nou era simultan un Om Străvechi, un Om Etern.
Așa cum am mai arătat, național-comunismul recicla materiale inventate în perioadele istorice precedente, de la fantasmele romantice ale pașoptismului (pe care le-aș numi primul mioritism) la ceea ce am definit drept ontologii etnice – cele mai radicale și mai abstracte teorii ale identității noastre colective (inclusiv al doilea mioritism – datorat lui Blaga). Ideologia sincretică a național-comunismului se schimba, uneori imprevizibil chiar pentru artizanii săi, urmând conjuncturi locale, regionale și internaționale, lupte pentru putere la vîrful sistemului și capricii ale Conducătorului, unele din elementele sale putând fi marginalizate, rescrise, uitate, redescoperite. Conceptul de popor unic muncitor era unul din aceste elemente. El nu însemna doar că – într-un viitor destul de vag (simbolic, nu cronologic) — noțiunea comunistă de clasă urma să fie depășită, iar toți cetățenii urmau să muncească. Poate și mai important, aceștia urmau să fie indistincți, absolut egali cu ei înșiși, lipsiți până și de culoarea locală a regionalismelor folclorice, ca să nu mai vorbim de diferențele etnice, lingvistice, confesionale. Așadar, identitatea colectivă putea fi gândită numai într-un orizont al omogenității desăvârșite.
Un număr de cercetători români și străini (dintre care îi amintesc aici pe Maria Bucur, Marius Turda – creatorul unui remarcabil șantier de cercetare comparată la nivelul Europei Centrale și de Est –, Tudor Georgescu, Călin Cotoi și Viorel Achim) au studiat sistematic în ultimul sfert de secol antecedentele interbelice ale concepțiilor evocate
mai sus, concentrându-se asupra aspectelor metapolitice, birocratice, juridice, eugeniste, biopolitice, antropologice, sociale, rasiste și exterminaționiste ale ideologiilor și politicilor omogenizării etnice. Deși fiecare grup etno-național își căuta esența ultimă, românii, maghiarii și nemții (în special sașii) din România Mare, angajați într-o vastă competiție mimetică la nivelul întregii Europe, erau și în acest domeniu sincroni cu Occidentul, spațiul lor privilegiat de formare și punctul lor comun de referință.

Sorin Antohi

Descarca pliant Idei in Agora 3 iulie 2018

Afis Idei in Agora 3 iulie 2018

Data actualizarii: 17th July 2018