Ord. dupa

Idei în Agora, XLI Adevărul şi trecutul Mircea Dumitru în dialog...

Idei în Agora, XL Globalizarea ipocriziei. Pentru o abordare umanist...

Idei în Agora, XXXIX Între (culturi, ...

România Mare. Idee, istorie, memorie Conferință de Sorin Antohi...

Idei în Agora XXXVII Totalitarismul orizontal în viaţă şi lite...

Idei în Agora XXXVI Minoritatea germană din România în perioada...

Miercuri, 7 noiembrie 2018, începând cu ora 18,00, va avea loc în S...

Idei în Agora, XXXIV Ideile României Mari - Colocviu Moderat...

Idei în Agora XXXII Identităţi colec...

Idei în Agora XXXII Beyond Balkanism? From Symbolic Geographies to...

Idei în Agora XXXI Interpretare. Texte, imagini și filosofie Sor...

Idei în Agora XXX De la partidul-stat la statul de drept: tranziț...

Idei în Agora XXIX Știință și etni...

Idei în Agora XXVIII De la studiile minoritare la politica de popul...

Idei în Agora XXVII Marea Foamete din Basarabia, 1946-47 Ideologie...

Idei in Agora 1968: Counterculture, Ideology, Utopia Public Debate F...

Under the Auspices of the Royal Family of Romania Royal Estate of S...

Idei în Agora Liberalism după Bizanț? Daniel Barbu în dialog cu ...

Idei în Agora Idei desenate în Agora Dan Perjovschi în dialog cu ...

Idei în Agora Rezidirea sacrului: retrofuturismul Augustin Ioan în...

Idei în Agora Introducere în anatomia sunetului Conferință de Fr...

Idei în Agora Genocidul armean. Un „trecut care nu trece” Bedr...

Idei în Agora În căutarea teoriei ultime Noi evoluții în fizic...

Seria: Idei în Agora Filozofi în agora: pînă la moarte, dincolo d...

Seria: Idei în Agora Conferinta: “Înainte de ’89 era mai bine...

Afiseaza
comentarii

Idei în Agora
XXX
De la partidul-stat la statul de drept: tranziția ca moștenire
Dezbatere publică
Invitați: Jean Jacques Askenasy, Gabriel Andreescu, Marius Oprea
Moderator: Sorin Antohi
Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei 151
18.09.2018, 18:00
Una din ficțiunile cele mai rezistente ale României contemporane este Revoluția din decembrie 1989. Deși contestată, controversată, interpretată polemic, luminată de dezvăluiri spectaculoase și deconstruită critic, deși separată de spiritele lucide într-o lovitură de palat a acelei părți din nomenclatură care înțelesese cum putea să devină propria succesoare și o revoltă populară manipulată eficient și cinic, “Revoluția” a coborât din lumea nebuloasă a ficțiunii în lumea reală, producând efecte concrete, devenind astfel ea însăși realitate istorică. În preajma bicentenarului Revoluției franceze, marele istoric și filozof politic François Furet își începea o carte
cu formula “La Révolution française est terminée.”, cerând ca Republica să-și caute o altă mitologie fondatoare. (Îndemnul a rămas fără rezultat: Furet îmi spunea în 1990, râzând amar, că autoritățile franceze îl decoraseră tocmai cu ocazia bicentenarului amintit, probă supremă că nu citiseră nici măcar prima frază a cărții.)
La noi, după aproape treizeci de ani de la evenimentele din 1989, suntem încă departe de acest moment al demistificării, deși încercările de a-l grăbi, tot mai marginale pe agenda publică, nu lipsesc. În consecință, retorica rupturii, precum și fobia inspirată de orice referință la vreo continuitate, domină discursul oficial al Puterii postcomuniste, indiferent de formele și ideologiile pe care le afișează și mimează această elită. O elită proteică și eterogenă, făcută și desfăcută de felurite interese și oportunisme mai mult sau mai puțin transparente, care-și plasează rădăcinile simbolice în 1989 și s-a redefinit demagogic în tranziția noastră fără azimut, dar este legată
profund de perioada anterioară.
Dezbaterea din această seară propune o privire la tranziția postcomunistă ca moștenire. O moștenire deopotrivă simbolică și efectivă, pe toate planurile: politic, juridic, societal, economic, patrimonial propriu-zis, public și privat (precum și, în sensul explicitat mai jos, public-privat), genealogic (în toate sensurile) și clanic, vizibil și invizibil.
Pornind de la un caz particular cu dimensiuni și semnificații tipice – microistoria definește un astfel de caz drept “excepționalul normal” –, vom urmări contextele în care acesta apare și se încadrează. În 1972, printr-un fel de prototip profetic al “parteneriatului public-privat” de care vorbim azi, un proprietar care tocmai fusese vândut de Securitate statului Israel și obținuse viza de plecare în alte câteva moduri, este deposedat fraudulos de apartamentul său din Cotroceni, câștigat prin muncă.

Apartamentul devine casă conspirativă a Direcției de Informații Externe, trece prin tot felul de mîini (mai mult sau mai puțin invizibile), pentru a fi atribuit definitiv în 2018 de “statul de drept” unuia dintre spoliatori și descendenților săi. În jurul acestei microistorii, Istoria își urma cursul: cădeau regimuri, se schimbau constituția și legile, se perindau guverne, miniștri de Justiție, judecători și avocați, iar unele dintre personaje mureau. Un singur lucru supraviețuia imperturbabil: furtul. Mai mult, acesta era redefinit legal ca moștenire.
Sorin Antohi

Descarca pliant Idei in Agora 18 septembrie 2018

Data actualizarii: 19th September 2018