Concertul pe care Orchestra Simfonica a Filarmonicii George Enescu l-a oferit melomanilor in luna mai (1990), avandu-l la pupitru pe dirijorul francez Yves Prin si solist pe artistul poporului Ion Voicu, s-a constituit intr-un autentic eveniment muzical, bucurandu-se de o larga audienta si o de buna apreciere, atat pentru tinuta sa interpretativa, cat si din perspective repertoriale, programul fiind deosebit de variat si atractiv. S-au ascultat: Simfonia a V-a in si bemol major de Franz Schubert, Concertul nr. 5 in la major, k.w. 219 pentru vioara si orchestra de Mozart, precum si doua lucrari de Maurice Ravel: „Pavana pentru o infanta defuncta” si Suita a II-a din baletul „Daphnis si Chloe”.
Yves Prin, muzician complex, a realizat o lectura vadit contemporana a acestor opere (create in 1816, 1775, 1899 si respectiv in 1900) foarte cunoscute in lumea salilor de concert, fiind un factor de unitate fericit in aceasta diversitate stilistica.
Din versiunea lui Yves Prin a Simfoniei a V-a in si bemol major de Schubert, lucrare apropiata de stilul mozartian, am retinut iscusinta cu care a fost subliniata, in Allegro molto, expresia gratioasa specifica lui Mozart din tema menuetului, relevandu-se insa impetuozitatea, vigoarea caracteristice acestei miscari la Schubert, precum si caracterul dansant, net optimist si luminos, plin de culoare al finalului (Allegro vivace).
Dirijorul francez si-a exhibat, de asemenea, stiinta si arta de a determina orchestra sa puna in valoare specificul „limbajului ravelian”, in ciuda influentelor lui Chabrier din „Pavana pentru o infanta defuncta”, precum si de a exprima profund lirismul, poezia, sentimentele de dragoste inflacarate din muzica Suitei a II-a a baletului „Daphnis si Chloe”.
Colaborand fructuos cu orchestra Filarmonicii „George Enescu” si cu dirijorul Yves Prin, violonistul Ion Voicu, daruindu-ne intr-o viziune proprie ultimul din seria concertelor pe care Mozart le-a scris la Salzburg in 1775, si-a demonstrat, inca o data, acea inalta clasa de interpret de talie internationala cu care ne-a obisnuit.
(Constantin Potanga in Evenimentul,anul I, nr. 11, iunie 1990)
