Poemele celor 10 poeti preselectati, dintre care au fost alesi castigatorii

Ord. dupa

aruncată aiurea la poarta cimitirului. cine ştie de când stătea a...

PIRAMIDA DE MERE    În capătul dinspre şosea al livezii de p...

Sper să devin neabsentul absent sunetul casei mele praf în amurg ...

Istanbul În oraşul de pe Bosfor m-am rătăcit mulţi, foarte m...

mihai nu am sărit niciodată de la zece metri în râu. era mihai...

A fost o dată o zi. o zi care nu purta niciun nume al vreunei zile c...

TRUPUL EI FRUMOS CA O LUMÎNARE CARE ARDE ÎNTR-O BISERICĂ PĂRĂSIT...

doica lui Shakespeare după laborioase cercetări citiri în palm...

Secvenţă cum stăm noi aliniaţi şi spânzuraţi de perfuzii în...

BALADA COLONELULUI ELF I. Nu-l dibuiam niciodată când venea lân...

Afiseaza

aruncată aiurea la poarta cimitirului.
cine ştie de când stătea acolo. murdară, mucegăită, roasă, nu mai rămăsese decât 923.
o fi fost femeie. ori bărbat. o cioară se aşează pe marginea ei şi tot ciuguleste ceva.
(fotografie făcută de tiberiu)                                       

am stat de vorba cu ei

forfotă mare. sambăta morţilor.
pasii mă duc pe aceeaşi alee.
aş scrie pe crucea asta ceva.
încerc să o aşez în picioare. de sub ea
ies la lumină viermi maronii, speriaţi
se imprastie care-ncotro.unul vrea să mi urce
pe mâna. îl privesc curioasă. îl ating uşor
cu vârful degetului. se-nconvoaie, se strâmbă la mine,
se ridică, da din cap…”te crezi mai puternica, ai??”
nu apuc să-i răspund că vermii urcă grăbiţi
pe papucii mei, pe picioare, pe piept, pe braţe,
în jurul gurii. le simt gustul. mi se aduna
pe pleoape, imi acopera ochii. NU MAI VAD!
acum pot sa le spun tot ce stiu despre voi
dar lăsaţi-mă să mă ridic. lăsaţi-mă să plec!

portul sulina. olga

altă zi.
aştept pescarii.

tiberiu zice că se schimba vremea
mirosul de peşte împrăştie norii
vin pescarii
de la crişan
de la maliuc
lotcile scorojite îsi leagănă şoldurile
femei de o sută de ani.

bărbaţi arşi de soare cu mânecisuflecate
la jean bart se bea vodcă
pe datorie.

în satul vechi oamenii împrumută zahăr
olga s-a mutat pe strada a III- a
într-o casă albastră.

şi
iar miroase a peşte
bărbaţii se duc la neveste
din farul vechi mă fixează
ochii băiatului
blond.

hotel camberi

în camera cu numărul 13 doamna chiriachiţa
născută katanulis
priveşte pe fereastra hotelului camberi
în faţă dunărea umflată şi grasă
ca burta unui peşte
marinari ţanţoşi cu chipiurile trase pe frunte
soarele încă arde

barcagiul strigă furios că i-a fugit nevasta
cu altul la tulcea
un căpitan de vas
n-o să mai mănânce hamsii

femeia îşi aşează cochetă părul
acelaşi ruj corai
de 40 de ani
încă mai are pielea arămie
celelalte camere
sunt goale nu mai
locuieşte nimeni aici.

nici el.

i se spune hotelul cu stafii
balconul stă să cadă candelabrul vechi
ştie
povestea grecoaicei.

un copil înaltă un zmeu în culorile curcubeului.
click se aude
declanşatorul unui
aparat foto.

crucile

la cimitirul din sulina
lumea se înghesuie
lume…
lumeeeeee…
nu e sărbătoare
se dă de pomană.

cine a murit
cine ştie
mortul de la groapă
nu se mai intoarce
un pachet cu pui şi pilaf, uite şi sarmale în foi
de viţă

a-nceput să plouă
de varză n-aveţi?!”

crucile-s acolo
puse anapoda
păi ce,
când mori
stai la rând?

am primit şi eu
doi covrigi
cu lumânarea aprinsă,
la grămadă
nu-s  cu mortu ăsta”,
apuc să zic,
nu contează
viii cu viii,  morţii cu morţii
se aude vocea piţigăiată din spatele meu

ni se strigă
să înaintăm…

nălucile

pe holul lung şi întunecat fotografiile
par năluci.

mă îndrept spre cimitirul evreiesc
sunt oameni acolo
nu le văd chipurile

– gerson marcu împuşcat de răufăcători
la 7 martie 1901 –
citesc pe crucea de la intrare.

nora îmi zice să fiu degajată.

emilie

nu se ştie cum a ajuns acolo.

să scrii despre vieţile oamenilor” deschide ochii
îmi spunea deunăzi doamna din colţ care vinde flori

emilie  louise s-a născut la galaţi în 1866
a copilărit la malul dunării
s-a îndrăgostit ca orice tânără.
mariana, mătusa mea de la brăila,
mă întreabă dacă am văzut vreodată egrete
nu pot
să îi răspund acum.

e prea grea lopata pentru mâinile mele mici.
groapa cea mare
se cască la mine
nu
mă înghite
bucăţi tari de pământ
se rostogolesc
până la celelalte cruci

emilie era o fată frumoasă
cam timidă
degetele ei subţiri cântau
la pian
o partitură veche
muzica o ajuta să vadă.

ştia pe de rost notele muzicale ştia
unde ţine doamna din colţ
platoul cu baclavale.

ştia emilie să iubească.
e tot ce avea.
şi boala.
rochia din tafta verde zăcea pe marginea patului
nu o mai duce  mult
zice medicul.

emilié louise a murit la sulina. în 1881

satul de pescari

în faţa fiecărei case câte o barcă întoarsă
copii blonzi cu pielea arsă de soare
aleargă care-ncotro
cu o
roată uriaşă
câţiva pui de pisică ţipă ascuţit
au ochii lipiţi

clopotul bisericii alungă duhurile rele
copacul bătrân de la marginea falezei e
plin de ciori

agap iacoblev măsoară drumul
cu paşi mici
a mai fost aici
poartă aceleaşi haine
vine de la jurilocva sau
din babadag
rubaşca din mătase lucitoare este încheiată
până la gât
poartă stani, ciorapi de lână şi cizme
nu îi citeşti nimic pe chip

cerul se întunecă brusc
oamenii aleargă
unde vad cu ochii
femeile strâng
rufele de la uscat.

cu kicika pe cap
ana iacoblev face
semnul crucii
apoi
frământă gogoşile.

nota:
rubasca – căma
șă bărbătească încheiată pe umăr, care se poartă încinsă peste pantaloni, specifică portului popular rus
stani (sau briuchi) – pantaloni barbatesti ce erau purtati in cizme
kicika – boneta de panza

sava

se întoarce cireada de vaci.
pe acelaşi drum ce duce spre mare

mai ţii minte când te-ai urcat pe pietrele alea mari şi
nu ştiai de unde a venit ameţeala
râdeam cu gura până la urechi
credeam că te bătea vântul

de unde era să ştiu că de atunci
te gândeai
să îmi arăţi locul ăla
valurile mari ne înghiţeau cu totul
marea era una cu dunărea.

sava vetrogon a murit aici.
de bobotează

s-a dus
s-a dus
sa prindă
crucea…

cerşetorul

îşi bălăngăne
picioarele.

dedesubt dunărea
furioasă.
mai soarbe
din sticla
murdară
o gură de spirt.
fără pâine

beau de la cinşpe ani
bombăne simion

am lucrat
pe macara
când eram tânăr.
mai târziu
sâmbăta
mă urcam
în barcă şi
mă întorceam
peste doi ani.
câţi copii am ?

numără pe degete
petru, anuşca, olea
să bem
pentru ei, hâc!

îşi face o ţigară
din mătase
de cucuruz

degetele îngălbenite
cu unghii
murdare
ridică arătătorul
eşti frumoasă, duduie

adalia

se cunună
roaba lui dumnezeu margaret ann pingle
cu robul lui dumnezeu william webster…

suntem în 1868.
pe faleza din sulina aceleaşi chipuri
pescari cu năvoadele pline
lumea se plimbă
ca la promenadă
cască gura.

du-mă acasă, acolo unde e casa ta
spune margaret deghizată în matelot
you are pretty,  spune william
fata zâmbeşte
nu, n-o să-i prindă…

pe nava adalia echipajul e obosit
nimeni nu mai curaţă puntea
lupii de mare se mişcă agale

toţi marii îndrăgostiţi ai ecranului
provin din familii rivale.

nava se scufundă încet …

Data actualizarii: June 17, 2017

  • Paul Niculescu :

    Există o anume sensibilitate poetică aici dar e o prea mare asemănare cu proza. Poate că ar putea fi o mult mai bună prozatoare. Aplecarea spre sumbru mă împiedică să trăiesc acel catharsis pe care eu unul sper să mi-l inducă poezia. Există aici un pic de căutare forțată a originalității.

  • Adresa de email nu va fi publicata.