Editia a III-a Masterclass-ului de Traducere Literara Lidia Vianu

Ord. dupa

Concursul de traducere pentru echipa Masterclass-ului de Traducere...

5 comentarii

Masterclass de Traducere Literara, Editia a III-a, 16-20 aprilie 2018...

Afiseaza
comentarii

Concursul de traducere pentru echipa

Masterclass-ului de Traducere Literară,

ediția a III-a, 16-20 aprilie 2018

 

Cei interesati sunt rugati sa trimita la adresa masterclass@lidiavianu.org urmatoarele:

  1. textul tradus in limba engleza
  2. un curriculum vitae care sa reflecte experienta in activitatea de traducere literara
  3. o scrisoare de intentie.

Termenul pana la care se primesc aplicatii este 30 ianuarie 2018.

Lista castigatorilor va fi anuntata la data de 30 ianuarie 2018, la adresa https://www.societateamuzicala.ro/lidiavianu/category/masterclass-de-traducere-literara/editia-a-iii-a-2018/

Texte:

Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit si cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi. (Dar nici asta nu trebuie să le fie spus.) Discipolul vine la tine să-ţi ceară. Tu trebuie să-l înveţi că n-are nimic de primit, că trebuie să crească. Discipolul vrea să devină iederă. Trebuie să-l laşi să fie ce trebuie să fie: chiar buruiană. Şi cel mai frumos sfârşit al tău—fertilitate!—e să te năpădească buruienile!

Era un om atât de tânăr şi de armonios încât mi-am închipuit un teolog care ar exclama: „Voi sunteţi cei care ţin lumea în loc! Pentru voi trebuie lumea perpetuată, amânată. Dumnezeu ar mântui-o dacă n-ar fi încă fiinţe să se bucure de ea şi să întârzie, prin tot ce e păgân în ei, răscumpărarea.” Să ţii lumea în loc. Este moarte? Este viaţă? Toată viaţa noastră morală încape aci: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem şi ne căim; sau ne păstrăm şi ne împietrim inima. E rău să nu asculţi. Dar e la fel de rău să ştii să asculţi—şi să ţii minte.

Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. De aceea nici nu trebuie lecţii. Chiar unui om care te întreabă nu ai nevoie să-i dai „lecţii”. O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o lecţie. Oamenii aceia tineri văd că vrei să încorporezi o idee şi încep să încorporeze şi ei una. (Poate „gândul unic”, de care vorbea Pârvan.) Cred că şcoala asta trebuie făcută. Tout est vrai là dedans, rien n’y est exact, vorba lui Barres contra inginerilor de tipul lui Charles Martin, contra filologilor, contra profesorilor, contra fraţilor fiului risipitor.

Constantin Noica

 

—… S-o fi văzut acum vreo zece ani, continuă Hrisanti, s-o fi văzut prin 1920-22, când cânta la „Floarea-soarelui”! Nu, n-ai de unde s-o ştii. Era o cârciumă măruntă, tăinui­tă, pe strada Popa Soare, dar avea şi grădină, şi în fiecare vară venea să cânte acolo Leana. Aşa-i spuneam, şi aşa îi plă­cea şi ei să-şi spună: Leana. Dar nu uita niciodată să ada­uge: „Nu mă cheamă aşa. Pentru păcatele mele am ajuns să cânt prin cârciumi, şi oamenii îmi spun Leana. Dar eu n-am fost făcută pentru asta.” Şi poate, uneori, îţi lua paharul, îl ducea la buze, şi uneori sorbea din el. Zic poate, pentru că nu făcea asta decât arareori, şi numai dacă îi plăcea de tine, dacă te vedea că eşti tânăr şi i se părea ei că eşti frumos sau melancolic şi visător. Doar ce-şi atingea buzele de pahar, dar nu era unul de la masa ei şi de la mesele vecine să n-o urmărească avid, sorbind-o din ochi, pentru că, cum să-ţi spun? când atigea Leana paharul, toată faţa i se lumina de un zâmbet nemaivăzut şi neînchipuit. Nu putea fi compa­rat cu nimic, nu semăna cu nimic—nici cu zâmbetul celor mai frumoase femei, nici cu al copiilor şi nici cu zâmbetul îngerilor. Da. Nu semăna cu nimic zâmbetul ei când îşi apro­pia paharul de buze, cu ochii în ochii băiatului. Şi zic întradins „băiatului”, pentru că nu cred că am văzut-o vre­odată luând paharul vreunui tânăr trecut de douăzeci de ani. Pe-atunci, prin 1920-22, Leana părea că are vreo douăzeci şi cinci de ani, poate, chiar, un an, doi mai mult.

—Cam tot atât pare să aibă şi astă-seară, îl întrerupse Cladova.

—Da, nu prea s-a schimbat. Dar, în fond, zece ani, la vârsta asta, mai ales la o femeie ca ea, nu prea contează… În ori­ce caz, reluă, după ce umplu paharele, cine n-a văzut-o atunci, n-a văzut-o. Nu i-a văzut adevăratul ei zâmbet, vreau să spun. Căci, altminteri, Leana zâmbeşte întruna, şi zâmbeşte în atâtea feluri—când tace, când te priveşte în ochi şi te ascultă, chiar când cântă cântecele ei cele mai triste… Dar în­cepusem să-ţi vorbesc de „Floarea-soarelui” pentru că, pe atunci, Leana cânta acompaniindu-se cu vioara. Da, cu o vioară, pe care o sprijinea într-un chip ciudat, aşa cum n-am văzut pe nimeni altcineva, o sprijinea când de sân, când de coapsă, când parcă ar fi ţinut-o în aer, dar atunci se mulţu­mea să-şi tremure arcuşul pe ultimele coarde. De fapt, nici nu ştiu dacă era o vioară ca toate celelalte. Pe cât mă price­peam eu, mi se părea că sunetele seamănă mai degrabă cu cele de violoncel. Şi totuşi era o vioară mică, dar parcă ar fi avut altfel de coarde, cu sunete joase, grave, melancolice. Şi mai ales asta a făcut-o repede celebră la „Floarea-soarelui” — melancolia ei, melancolia cântecelor ei. Nu ştiu de unde, nici de la cine le învăţase, căci erau cântece vechi, mai de ni­meni cunoscute. Dar nu era numai asta, numai faptul că ştia cântece şi balade atât de vetuste, şi melodii arhaice: le crea din nou, le cânta aşa cum trebuiau ele cântate ca să ne placă nouă, tinerii de pe-atunci, după război.

Mircea Eliade

Data actualizarii: January 12, 2018

  • Anna Thomas :

    Doresc sa particip la concurs. Inteleg ca sunt cele doua texte : Noica si Eliade.
    Multumesc.

  • TS :

    Buna ziua, pe site-ul institutului cultural roman termenul limita pentru inscriere este 30 ianuarie, dar pe aceasta pagina este 10 ianuarie. Ati putea preciza pe care dintre ele sa le luam in considerare? Multumesc.

    • Daniel Catoi :

      Va multumim pentru corectura! 30 ianuarie este data limita! Initial a fost 10, dar s-a prelungit si nu am modificat la timp. Va asteptam aplicatia!

  • Maryam Arkian :

    I would like to participate in this program but I would like to know the exact date and time of that in April,if is possible please let me know.Thank you so much.

  • Adresa de email nu va fi publicata.