Poemele celor 10 poeti preselectati, dintre care au fost alesi castigatorii

Ord. dupa

aruncată aiurea la poarta cimitirului. cine ştie de când stătea a...

PIRAMIDA DE MERE    În capătul dinspre şosea al livezii de p...

Sper să devin neabsentul absent sunetul casei mele praf în amurg ...

Istanbul În oraşul de pe Bosfor m-am rătăcit mulţi, foarte m...

mihai nu am sărit niciodată de la zece metri în râu. era mihai...

A fost o dată o zi. o zi care nu purta niciun nume al vreunei zile c...

TRUPUL EI FRUMOS CA O LUMÎNARE CARE ARDE ÎNTR-O BISERICĂ PĂRĂSIT...

doica lui Shakespeare după laborioase cercetări citiri în palm...

Secvenţă cum stăm noi aliniaţi şi spânzuraţi de perfuzii în...

BALADA COLONELULUI ELF I. Nu-l dibuiam niciodată când venea lân...

Afiseaza

Sper să devin
neabsentul absent
sunetul casei mele
praf în amurg
femei cu pulpe-
cele mai multe
nu le cunosc

oraș natal
17.50
adie aer cald

mișună lumea în partea
venită de la confecții
bunică-mea nu mai vine
a obosit într-un
târziu octombrie și
a rămas sprijinită-n
cimitirul de la deal
de pe Copou.

Nu sunt trist
din contra
aș vrea să  strig
dar sunt absent
virez cu pantoful ros
de atâția ani
greșit la dreapta
mă împleticesc și cad
așa cum m-am născut
desculț
și singur

L-am făcut pe tata laș
lașule laș
lașule!

l-am făcut pe tata laș
că nu și-a văzut nepotul crescând
că nu l-a hrănit cu ochiul
lui verde
de crocodil egiptean
înghețam când îl vedeam
avea ceva mistic
ceva dens
copil fiind îmi era frică

mi-am dat seama târziu
că nu-l cunosc deloc pe tata
oricât încercam
oricât timp trecea
nu-l puteam fixa în
nicio poziție

în dimineața când
l-am întâlnit ultima oară
tata se făcuse mic
atât de mic încât încăpea
în sicriul de brad proaspăt făcut
probabil de un meșter silitor
de-al satului

atunci nu am plâns
m-am educat  tot drumul cu mașina
bă să nu plângi
să nu pari muiere!

când am rămas noi doi
i-am pus mâna creștet
așa cum rareori făceam
și am plâns

am plâns înfundat
din mine
nu mă puteam abține

mi-era milă
carnea mea suferea de milă
cum a murit el singurel acolo
atât de mic
parcă  nu mai era el

atât de singur!

nu l-am cunoscut deloc pe tata
oricât am încercat
pe dulapul vechi
din camera lui
am găsit articole din ziare
cu premiile mele literare

deasupra
în colțul din dreptul icoanei
trona
o fotografie cu el si Favia-
nepotul lui

Am sâni moi
mă pipăi
mă ascult
să nu fiu bolnav

știu
calul meu va ajunge departe
până atunci caut să citesc
cartea lui Virgil

zbatere
falsh-uri cu tatăl mort
sicrie frumos polișate
capete de săteni
unchiul-frate nebărbierit
câinele pe care îl hrănea Ioanea
sat bihorean în zi de doliu
marți
vara

apusul mă prinde
conducând
prin munții Apuseni-
mă ține tare în dreptul inimii
îi promit tatei
că o să mă întorc la anul
am unde trage acum
subit durerea îmi trece

Ioanea a Luchii doarme
pe o coastă de deal
langă ai lui:
mama
tata
Laie
Florica -doar 30 de ani-

ultimul pumn de lut
l-am aruncat
chiar eu

vara asta o să fie fierbinte
imi spun
Ochii fiului meu
îmi deschid calea spre
Casă

Tata era mic
mă ustura gândul la el
tata era mic
și eu puteam sa-l iau așa
ca pe un inel
sa-l pun la loc curat
sa-l pun pe un deget
pe care nu l-am mai pus niciodată

uneori când îmi aduc aminte
de acele vremi
simt cum mustața lui aspră
mă trezește la realitate

Favia îl iubea foarte
acum plâng
în plânsul meu
nu se aude nimeni
pentru că eu
nu știu să plâng

sigur
dupa un timp voi muri
pentru că nu știu să-mi eliberez
plânsul

Mi-am făcut Cerc
să mă protejez
cu lopata simplu

mi-am făcut un cerc în
care să pot respira EU
voi nu aveți Voie
vorba lui Flavius- pa pa

mi-am făcut cerc
să mă pot striga pe
numele meu întreg și complet
m-am săturat să tot fiu pocit
uneori chiar și
de Mama

mi-am facut cerc
să mă aud
să mă simt
să mă pipăi pe trup
mi-am făcut cercuri
concentrice
mai mici
mai mari
deasupra buricului
desupra inimii
deasupra sânilor

mi-am făcut cerc
să respir oameni buni
oameni buni
oprește comedia
vreau să cobor
zice Ciobanul din banc
lanțurile circului
nu s-au oprit
așa că eu
mi-am făcut Cerc

În definitiv
ce mă lipea de ea era
acest creștet al mâinilor
ivite din neant
puiul de om
trăgea strident clanța
putregăită a ușii
ce dădea spre
lumea  fără-de-vorbe
sunt aici îmi șopteai
sunt aici
eu nu vedeam decât
copilul nostru
crescând
din ce în ce mai mare

Ieri când mă grăbeam să ajung în stație
am văzut-o pe ea
cărând ghiozdanul în colțuri
Ea nu era mai mare decât un pumn de orez
și nu avea coaste- în schimb
avea aripi
când mă grăbeam așa voiajor
Ea s-a izbit de mine și mi-a cerut să o iert
sunt o minoră și te supun păcatului
sunt dulce coaptă și te urmez
oriunde
ieri, ea îmi crea puseu de sânge
linia copsei ei mă urmărea
ca un câine flămând
negru întrupat

la doișpe’ fix mi-a stat inima-
ea mă vrăjea
în ureche

Ludmila

“Şi făcusem dragoste fără dragoste.”
(Gabriel Garcia Marquez în
Povestea târfelor mele triste)

            Ludmila era o rusoaică de la noi din bloc/ pe care o solicitau de fiecare dată colocatarii/ atunci când ploaia ne spărgea casele/ curgând monstruos/ dând buzna în intimitatea și așa mică/ când frigul ne cuprindea trupurile muribunde/ făcându-ne să zacem aproape nonstop la telenovelele latin-iste/   Ludmila nu era o proastă/ era o doamnă chiar șic/ avea broșă -n pieptul ei mare/ de târfă ţaristă/ părul-culoarea spicului de grâu dat în pârg/ împletit copilărește-n codiţe/ pulpe groase ca de commandeur/ apărate de o fustiţă roșu-moale cam comunistă/ noi o iubeam rând pe rând/ ceas după ceas/ însuși timpul turba în așteptare/ până- ntr-o zi / când în ușa scării am găsit un bilet de bun rămas/ Ludmila noastră plecase în Mama Rusia cu-n june rus mai fierbinte/ la revedere fată bună/ la revedere i-am spus cu toţii / fluturând batiste de zor/ trei zile am râs amintindu-ne-o-n pat cu bujori/ patru am plâns plini de draci / la ușa apartamentului ei făcusem pelerinaj /eram roșii toţi bărbaţii la ochii / nesatisfăcuţi  părăsiți/ adio draga noastră Ludmila/ adio și bun rămas/ acolo unde te-ai dus sperăm să fii ca și aici/ atât de fericită

Touch me now
(In Memoriam Victimelor Atentatelor de la Paris)

Touch me now/ ca o iluminare trupul tău, ca o zeitate/ te iubesc strigam împrăștiindu-mi-se creierii cu gloanțe de Kalashnikov/ te iubesc nespus, lângă noi ardeau mii de lumânări- parcă era Craciunul/ eu nu știam că eram morți , neîmpărtășiți/ și atât de mult ne iubeam, atât ne doream încât turla Parisului părea o minciună, într-atât încât nu mai închideam ochii/să nu te pierd, îmi ziceam/ deși eram amândoi întinși pe caldarâm, îmbratișați într-o năclăială dulceo-sufocantă de sânge macabru/ touch me now îți ziceam parcă urlând, de frică să nu ni se închidă ochii/ să nu dispărem/ pentru că eram prea tineri, prea proaspeți, prea cruzi/ prea frumoși,prea întreg/ visul iubirii noastre spargându-se nefiresc de ciudat / cu roșul strident la orizontală.

Acustic ( peretele interior)
Orice schimbare în comportamentul sinelui interior va rezulta în schimbări exterioare corespunzătoare.”(Neville Goddard )

***
cad tacit
liniștea unei ierni care
apasă atât de tare
pe piept
respirare
și oase
noaptea e un veșmânt
timid pentru ceea ce
sunt

***
mama îmi cere
telepatic inima
nu raspund la telefoane
foarte multe telefoane
vâna tâmplei
se zbate
trec trecători timpurii
ai dimineții în care Ea
nu va mai fi

***
timpul e numărat
din doi în  doi
cu palma pot cuprinde
cel mai des crâmpeie
de suflete moarte
despic mișcarea  și mă vâr
încet ca un șarpe de casă

***
am un braț
cu pumn stâns
celălalt e uitat în gol
liberté  e un cuvânt greu
de care mă leg
resturile
sunt aruncate doar
la câini

***
discuțiile se surpă
în după-amiezi cu bere
noi suntem mulți
cerșim asiduu
antidotul căderii în depresie
de pe varf de hotel
o pasare valsează zbor
în plină vară

***
nu mai sunt copil
nu-mi pasă de dragostea
pe care n-o am
am prins-o în fluturi singuratici
coronițe amărui am făcut
din cicoare
scrijelesc scaunul gol
sunetul scos
devine un scâncet
pe care îl suprim aproape
instant
prin râs isteric

***
vinișoare
pe mâini
credința dezrădăcinată că
poate nu vom mai fi
țin post
atât de dur
castic
când spun că mă jertfesc
pentru tine
nu mint
ochii prinși în cearcăne
încercă să leviteze
spre inima ta
rece

Data actualizarii: June 17, 2017