Poemele celor 10 poeti preselectati, dintre care au fost alesi castigatorii

Ord. dupa

aruncată aiurea la poarta cimitirului. cine ştie de când stătea a...

1 comentarii

PIRAMIDA DE MERE    În capătul dinspre şosea al livezii de p...

Sper să devin neabsentul absent sunetul casei mele praf în amurg ...

Istanbul În oraşul de pe Bosfor m-am rătăcit mulţi, foarte m...

mihai nu am sărit niciodată de la zece metri în râu. era mihai...

A fost o dată o zi. o zi care nu purta niciun nume al vreunei zile c...

TRUPUL EI FRUMOS CA O LUMÎNARE CARE ARDE ÎNTR-O BISERICĂ PĂRĂSIT...

doica lui Shakespeare după laborioase cercetări citiri în palm...

1 comentarii

Secvenţă cum stăm noi aliniaţi şi spânzuraţi de perfuzii în...

2 comentarii

BALADA COLONELULUI ELF I. Nu-l dibuiam niciodată când venea lân...

Afiseaza
comentarii

doica lui Shakespeare

după laborioase cercetări
citiri în palmă, alchimii secrete,
aprofundarea lui Castañeda,
scheme para-elaborate pe-un perete,
caiete întregi de studiu individual,
certificate că sunt întreagă la minte,
psihanaliză post freudiană,
tîlcuiri de răvaşe în plăcinte
chiar şi confesiuni frecvente sub patrafir,
am aflat în sfîrşit: în altă viaţă am fost
nu-ncape dubiu, doica lui Shakespeare!

că nimeni nu mă crede, era de aşteptat
dar vă pot demonstra într-o clipă
că tot ce-a scris a fost influenţat
de poveştile pe care i le şopteam
în procesul alăptării şi, cum nimic nu e întîmplător,
în zilele noastre au făcut din ele
chiar filme lung metraj şi color!
Nevestele vesele din Windsor
a fost inspirat de un soldat beţiv (bărbatul meu…)
Cum vă place, de Orlando (Bloom), actor preferat,
Regele Lear, din Sarea noastră în bucate,
Mult zgomot – de un zvon nefondat!
Romeo şi Julieta, vă jur!,
era povestea vieţii mele anterioare
doar că, e de milenii confirmat,
orice poveste povestită nu mai doare
a fost odată, şi-am încălecat pe-o şa
o inimă cîrpită rămîne fără grai
ca puricele din poveste, nu-i aşa,
care, dacă-i tai picioarele şi-i strigi „sari!”, nu mai aude!
nu torn gogoşi, nu dau viermi de mătase la dude,
dacă nu credeţi, voi aveţi de pierdut!
n-o să mai aflaţi, de pildă,
cum a fost scorpia dresată
sau ce-a visat Poponeţ pe cînd era măgar
ce controverse a mai stîrnit Cleopatra
dacă livra de carne a trişat la cîntar
sau Cordelia a fost canonizată….

e ora hapurilor de seară, asistenta
scoate bule de aer din seringă
dincolo de uşă aşteaptă armata lui Ioan
ca lumina în salon să se stingă
şi-o să le arătăm noi care pe care
să treacă numai ora de culcare!

don’t worry, nu mă aştept la happy-end mereu…
doar sunt doica lui Shakespeare,
ce Dumnezeu!…

statuia

cel mai înfricoşător lucru din lume e o statuie
dacă e statuia ta, cu atît mai rău
dacă ţi se ridică de viu, ce să mai vorbim,
clipa dezvelirii poate să-ţi fie fatală

dacă poate să-ţi fie fatală, priveşte paharul plin
moartea ta va fi absolvită de tragismul cuvenit
munca sculptorului nu va fi fost în van
edilii-sponsori se vor felicita împăunaţi
corbul rău prevestitor care a făcut ceva pe statuia ta
îşi va confirma legenda

să presupunem următorul tablou:
tu, în faţa statuii, admirativ sau critic, oricum mirat
încerci să-i găseşti defecte de stil
nasul prea coroiat, bustul prea bombat
un fir de păr din bronz, ha ha, răvăşit
trecătorii se opresc din trecutul lor
şi admiră piatra rece
uite-l şi pe icsulescu, mare poet!
nu te recunosc sub formă de om viu
jos, la poalele soclului
ba chiar te îmbrîncesc
dă-te dom’le mai încolo ce te-ai proţăpit aşa?!

dacă statuia ţi se va ridica post-mortem,
iarăşi e de bine, nu vei afla
şi vei dormi liniştit
deşi, nici asta nu e tocmai sigur, am auzit
că maiestuoasa glorie străbate pămîntul
că e un fel de atac nuclear
şi niciun exerciţiu de pregătire şi răspuns n-a ajutat vreodată

eschivă

astralopitec ameţit
sufletul într-o inconştientă căutare de sine
de-a stînga tunet
de-a dreapta vedenii
face tumbe neregizate artistic
doar-doar l-o remarca
vreun Tarkovski reîncarnat

n-a urmat şcoli înalte
nici măcar o meserie oarecare
nu semnează condica
nu pontează fişe
nici ţeluri mărunte nu are
nici echipament de protecţie
sau colac de salvare

trăieşte aşa boem la voia sorţii
ştie doar un proverb fără sens
viii cu viii morţii cu morţii
indecis între umbră şi soare
între munte coline blînde sau mare

îl întreb: de ce ai urechile aşa iepureşti
ochii mereu larg deschişi
şi gura iremediabil căscată?

nu ştie răspunsul
încearcă totuşi o eschivă, de formă:
ca să te am, prostuţo, toată!

între golem şi gollum

caut mereu la dinţi calul de dar
număr zilele în beţişoare de urechi
un sancho panza transmutat în măgar
cîrpă de praf prin manuscrise vechi –
eu! reconoscibilă doar în parte
partea de vest a-nminunării sterpe
un pic de angelină în botoxul din buză
un epiteliu mic din euterpe
un pic din toate însă fără cheag
şi trenă de mireasă şi nădrag
un pic virgină şi un pic lăuză

inima mea preponderent desdemonă
vaporul meu beteag fără timonă
rîsetul neterminat şi atroce
copilul rămas fără voce
vinovaţii neprinşi asupra faptei
nerăzbunată pururi cum s-ar zice
hibrid obscen între kafka şi nietzsche
spoială de templu bomboană topită
nici stalagmită dar nici stalactită
neobosită cititoare-n stele…

să fi ales lucid între golem şi gollum?!
se războiesc fricile între ele
dă-mi Doamne antidotul
minţii mele de-acum!

mă aliniez

mi s-a spus:
aliniază-te dacă vrei să exiști
învață de la tinerii ăștia injurios geniali
cum mătură ei cu realitatea frustă
ulița prăfuită a vechilor trubaduri
poezia ca și antimateria dragii mei
numai după infarct viața își cîștigă
un sens
poezia modernă seamănă cu precipitarea (i)spășită la un psiholog
îndrăgostit și el de psihologia modernă
și care ha! îți dă brînci în hipnoză
pe un pat de fachir

să spun:
am făcut un copil
singură
semăna leit cu mine trebuia să-l călesc de mic
l-am dus la patru ani într-un cinematograf de provincie
să vadă alien el mama vreau pipi
și toaleta de cinematograf de provincie prăbușită-n moloz
acum e un mic geniu în informatici japoneză și egiptul antic
(un secret de culise din toată lirica a ales bacovia)
atît de modest sub pelerina transparentă rău de cinism modern
de cîtă psihologie inversă am aplicat cu atîîîta determinare
pe pielea lui leită mie
nu mai știu nici eu cînd nu cînd da

la patruzecișipatru de ani am țipat ca la naștere
nașterea mea bine-în-țeles
pe masa de operație
nu găsiseră anestezic pentru poeți
și două bastonașe legate cu sîrmă în rotula mea
doar doar oi lăsa visele cînd merg pe stradă și cad în gropi
și lui obama i s-a prezis 44 egal fatalitate
așa că m-am hotărît voi sta în casă pîn’ la patrușcinci
dar și în casă dumnezeule există aragaz priză televizor
cablu de internet se știe poți lua viruși mortali
atenție cînd mă citiți

ce să vă mai povestesc
cum pisoiul meu tandru și prostănac
a ros dintr-o antologie desigur de poezie
cîntec șoptit
apoi inspirat a sărit după o vrabie dar de data asta nu vrabia a rămas moa… moar…

ah cuvîntul acela cu m

cum mi-a venit marea iubire
cînd toată rezerva de estrogen se epuizase în van
și cîte și mai cîte realități întru infarctus poeticus ar mai fi
de nu s-ar mai povesti

ei ce ziceți
fraților
confraților
derutaților
mă aliniez ușor?!
la urma urmei nu are de ce să-mi fie rușine
sunt o băbuță de mare
viitor

O femeie sublimă

Mă trec prin ființe blîndă, cu visurile mele,
nu las în ele soare, nici umbră, nici sechele.
De-atîta goliciune, nu port oglinzi în casă
și oameni plini mă strigă „fantomă grațioasă”.
Am mulți prieteni bloggeri neprinși în carne-oase
și-un album gol-goluț de amintiri frumoase.
Nu-i nimeni să m-atingă în timp ce mă iubește,
cu țepi de-arici mă-ngîndur, desuuri – solzi de pește.
Un zeu care nu crede în cvadraturi de cercuri
m-a programat iubirii, nătîngul, într-o miercuri.
Să fie totul grabnic, o parafă eternă
așa că intru-n Guiness cu cea mai udă pernă.
Mă uit în neozoic senzuală și cochetă –
din underworld, iubitul mă vrea numai poetă.
Metempsihoții zilei traduc tomografia:
tumora-nsingurării mi-era chiar Poezia!
Ca să mă vindec iute, pledînd ne-nsingurată,
extermin poezia, bucată cu bucată.
Știu, veți suna cerberici la unu unu doi
poate fi (nici că-mi pasă) oricare dintre voi.
Am un minut fantastic pînă or să mă prindă
de nesingurătate – cu mine în oglindă.
Răgaz neperisabil, atotvisat, post-crimă
să mă rescriu, pe tablă: „o femeie sublimă”.

priveşte înapoi cu cinism

priveşte înapoi cu cinism
nu te înduioşa de copilul frumos din fotografii
de gropiţele din obraji
de rezultatul spectaculos
din centrifuga de vise
rupe caietele cu poezii
transformate-n icoane
şi în general dă de podele
cu toţi idolii colecţionaţi an de an
sunt şi ei oameni
unii chiar alte specii indubitabil inferioare
unii chiar infractori escroci sentimentali sau vampiri
la o analiză minuţioasă
le vei găsi defecte interne cel mai ades dobîndite
şi gene razna şi cazier şi păduchi

nu mai plăti alocaţii supradimensionate
amintirii
nu distorsiona culorile formatoare
nu te mai da victima sorţii
lacrima e apă cu sare
bum-bum-ul inimii simplă rupere de ritm
ridurile cu istoria lor romanţată
simple anomalii în continuumul timp-timp

priveşte înapoi cu cinism
cu sarcasm netrucat cu umor
şi totul va fi foarte uşor
aripile netimorate în zbor
tu însuţi un fantastic motor
fără ardere internă
iubirea poveste de adormit copiii
şi fraţii Grimm reuşeau prin cruzime
la biatlonul vieţii vei cîştiga medalia din os de zeu

acum uită-te-n oglindă
nu-i aşa că e bine la kilometrul zero?

predestinare

ţin minte
în ziua naşterii mele
o cameră albă şi strîmtă
un tablou pe care scria scară de incendiu
şi scheme ciudate un labirint aşa ceva

un bărbat în halat alb spunea
o strînge cordonul de gît
o tanti probabil ursitoarea de serviciu
m-a cîntărit şi a dat din cap nemulţumită

o uşă cu geamul aburit
mulţi ochi aşteptînd venirea mea
un public vesel cred şi curios tare

un bec galben incert lumină chioară
la radio asaltată de paraziţi
connie francis cu oh this is my song

m-au închis patruzeci de zile în incubator
fix cît i-au trebuit mîntuitorului să se înalţe
cu un băieţel brunet cu ochi albaştri
nu ştiu cum îl chema nimeni nu s-a obosit să mi-l prezinte
poate se furişase singur acolo să mă apere de mine însămi
sau să înţeleg timpuriu cifra doi

mereu am trăit în camere albe şi strîmte
pe scări de incendiu am scăpat cu viaţă de cîteva ori
din labirint însă n-am ieşit niciodată

cordonul la gît oho de cîte ori
femei cu un cîntar unele în mînă altele în ochi
m-au hăituit fără oprire

publicul a rîs mereu în hohote la glumele mele
de-a uite viaţa nu e viaţa

m-au botezat luminiţă că becurile erau scumpe pe-atunci
cîntecul meu m-a urmărit neîncetat
singurul bun pe care n-au reuşit să mi-l ia

de dragul cifrei doi am ales o vreme matematica
am iubit un singur bărbat
dar nu ştiu de ce nu mai semăna cu băieţelul ăla curajos

acum mă întreb ce s-ar fi întîmplat
dacă mă năşteam pe un cîmp nesfîrşit
printre albine şi păsări gureşe
cu soarele tandru de septembrie deasupra
şi un nor în formă de potcoavă

cu moarta în casă

stai cu moarta în casă
îi asculți inima îi pui oglinda la gură
îi faci exerciții qigong
anti-înțepenire
nu înțelegi moartea o să rămîi repetent a cîta oară

ce piele catifelată are
ce serenitate în palmele destinse a renunțare
părul îi crește în aceeași textură de care te-ai îndrăgostit cîndva
unghiile se alungesc ne-ncetat arabescuri desenînd infinitul
numai ochii nu ți-i lasă deschiși
anume să nu îi ghicești culoarea următoarei vieți

crezi că ești la adăpost
în capul tău, cu gîndurile tale
ultimul refugiu unde nimeni nu poate pătrunde
acolo s-a cuibărit ea
nu știi ce ușă ai uitat deschisă însă ce importanță are
oricum e pentru ultima oară

ai învățat să faci lifting sufletesc
de parcă i-ar fi rămas un rid drăgălaș
te înspăimîntă te fascinează te are
încui toate ușile să nu atenteze careva
stai cu moarta-n casă
cauți în poșeta cît un degetar un act de identitate
un ruj cu amprenta fericirii pierdute
îi silabisești numele modest cu multe vocale
sună aproape maiestuos nu-i așa
Po-e-zi-a

în alcatrazul vieții mele

în alcatrazul vieții mele
toate ceasurile au minutarele smulse
florile își conduc amintirea către serele nopții veșnice
oamenii au sufletele injectate cu botox
și poartă redingote cenușii – camuflajul perfect
gîndurile aliniate merg în alai mortuar nu se știe unde
bucuria e un exponat în muzeul figurilor de ceară
fosilele iubirii privesc tîmp din cioburi de oglinzi deformante
pîinea se plimbă mucegăită cu papa-mobilul
și nimeni, nimeni nu o mai bagă în seamă

totul e fad și anhidru
inima are alzheimer în fază terminală
pe scărița lui eus… cum îi zicea? muzica nu mai urcă dumnezeirea
nepăsarea e o caracatiță uriașă
norii au masa moleculară a titanului
și presează cu năduf iubirile în foi îngălbenite de carte

în alcatrazul vieții mele eu nu mă mai văd deloc
probabil am murit de mult într-o celulă
poate chiar aceea care purta cîndva
adn-ul poeziei

 


  • Carmen Tania :

    Absolut superbe! Un stil aparte, inconfundabil, pliat pe o imaginatie nelimitata, pe care poeta o abordeaza cu o dexteritate fantastica! Sincere felicitari!

  • Leave a Reply to Carmen Tania Cancel reply

    Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

    The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

    Close