Prezentari ale unor dimensiuni spirituale si/sau traditionale specifice vietii si trairii religioase.

Ord. dupa

Haideti sa aflam, noi pacatosii, cum se manifesta mila. Afla in ce fel...

De la inceputurile ei, invatatura cea noua adusa in lume de Mantuitoru...

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta...

Acest cuvios parinte se numara printre cel mai alese roduri duhovnices...

A fost unul din marii “parinti duhovnicesti” ai veacului al XIX-le...

  Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant...

Intre vladicii care au inscris pagini stralucite in istoria Bisericii ...

La aproximativ 15 km de orasele Hunedoara si Hateg si la vreo 20 km de...

Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos i...

Dupa anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare a acordat libertate ...

Viata monahala la romani incepe inca din primele veacuri crestine. In ...

Contemporan cu imparatul Valens (364-378), acest mare episcop tomitan ...

In vremea romanilor, teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra (Dobroge...

In anii 297-298, in cursul unui razboi purtat de imperiul roman impotr...

  Pe la mijlocul veacului al III-lea, pe pamantul Romaniei de ...

  In septembrie 1971 s-a facut o descoperire de mare insemnata...

Afiseaza
comentarii

 

Pe la mijlocul veacului al III-lea, pe pamantul Romaniei de azi – locuit pe  atunci de daco-romani, stramosii nostri -, s-au asezat treptat triburi de goti, prima populatie migratoare care a ajuns la noi. Mai tarziu, prin secolul al IV-lea, gotii s-au indreptat spre apusul Europei. Unii dintre ei cunoscusera invatatura crestina inca inaintea asezarii lor printre daco-romani, pe cand se gaseau in teritoriile din nordul Marii Negre. Asezandu-se printre daco-romani, poate ca unii din ei vor fi lucrat pentru increstinarea unor goti.

In secolui al IV-lea, gotii de la noi aveau propriul lor episcop, pe Ulfila, un om invatat, care a facut misiune printre ei peste 40 de ani. El a predicat in teritoriile nord-dunarene in limbile latina, greaca si gotica, a creat un alfabet pentru ei si a tradus aproape toata Biblia in limba gotica. Activitatea lui a fost tulburata, nu peste mult timp, de o prigoana dezlantuita impotriva gotilor crestini de catre conducatorul lor Aorich, in anul 348. De aceea, Ulfila a fost nevoit sa se refugieze in sudul Dunarii, in provincia romana Moesia Inferior, asezandu-se, probabil, in cetatea Durostorum, in care si-a continuat lucrarea misionara pana la moarte, prin anii 381-383.

O noua persecutie impotriva crestinilor din nordul Dunarii a dezlantuit regele got Athanaric prin anii 370- 372. Cu putin inainte, imparatul Valens al Costantinopolului l-a biruit pe Athanaric intr-o lupta. Drept razbunare a pornit aceasta persecutie, socotind ca gotii si daco-romanii crestini ar fi avut legaturi cu imparatul Valens, care era crestin. In cursul persecutiei au patimit pentru Hristos mai multi goti crestini. Numele unora din ei sunt cunoscute dintr-un fragment de calendar got, pastrat numai pentru zilele de 23 octombrie – 30 noiembrie, dar si din anumite acte martirice. Ar fi fost in numar de 26. Toti au indurat martiriul din porunca unui conducator got cu numele Vingurich. Se spune ca au fost arsi de vii intr-o biserica, undeva la varsarea raului Arges in Dunare. Ramasitele lor pamantesti au fost stranse de o crestina cu numele Gaatha, sotia unui conducator got si fiica ei Dulcilla, care le-au dus, cu ajutorul crestinului Vellas, in orasul Cizic, in apropiere de Constantinopol, unde traiau mai multi goti crestini. Dulcilla a ramas acolo, iar Gaatha si Vellas, reintorsi intre gotii de la noi, au fost ucisi cu pietre.

Sinaxarele pomenesc si de alti martiri din persecutia lui Athanaric. Asa a fost Sfantul Nichita. Iata ce aflam despre el in “Sinaxarul Bisericii constantinopolitane”: “Acesta a trait in timpul domniei lui Constantin cel Mare, fiind nascut si crescut in tara barbarilor numiti goti, dincolo de fluviul Istru (Dunarea). El nu s-a insotit cu barbarii, ci a stat in randurile cuviosilor, remarcandu-se prin nastere si stare sociala. El a fost luat de Athanaric, conducatorul poporului, din cauza credintei in Hristos, dupa ce a fost mult chinuit, si-a aflat moartea prin foc”. Era grec de neam si se crede ca parintii sau bunicii lui erau originari din Asia Mica, luati in robie de goti si adusi in nordul Dunarii. Mai tarziu, moastele lui Nichita au fost duse in provincia Cilicia, in sudul Asiei Mici si asezate intr-o biserica din orasul Mopsuestia, intr-o zi de 15 septembrie. De atunci, a fost trecut in sinaxare si i se face pomenirea in aceasta zi. Pentru ca a patimit intre goti, numele lui este trecut insa gresit in sinaxare, ca “Nichita gotul”.

Stiri mult mai bogate avem despre un alt martir din persecutia lui Athanaric si anume despre Sfantul Sava. Patimirea sa este descrisa in asa numita “Scrisoare a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia catre Biserica lui Dumnezeu din Capadocia si catre comunitatile de pretudindeni ale Bisericii universale”, care era, de fapt, actul sau martiric. Din cuprinsul acestei scrisori reiese ca Sava era grec de neam – deci tot un urmas al grecilor din Asia Mica, luati in captivitate de goti. Iata cum era infatisat chipul sau moral: “Era drept in credinta, cucernic, gata catre toata ascultarea cea cu dreptate; bland, neiscusit in cuvant, nu insa in cunostinta; aparator al adevarului fata de toti, in mod pasnic, facand sa taca pe idolatri, dar nu cu mandrie, ci purtandu-se dupa cum se cuvine celor smeriti; linistit si cumpanit la vorba, foarte silitor spre orice lucru bun. Canta psalmi in biserica, ingrijindu-se foarte mult de aceasta; nu se ingrijea de bani, nici de avere, decat numai de ceea ce avea trebuinta; era cumpatat, infranat in toate, traind in feciorie, retras, postea cu asprime, staruia cu grija in rugaciuni si cucerea pe toti printr-o purtare frumoasa; isi implinea datoriile si nu se ingrijea de cele nefolositoare; avea o credinta cu totul curata, lucratoare prin iubire, incat nu pregeta niciodata sa vorbeasca cu indrazneala in Domnul…”.

Cand carmuitorii goti au pornit prigoana impotriva crestinilor, silindu-i sa manance din cele jertfite idolilor, Sava a respins incercarea consatenilor sai pagani de a-l scapa oferindu-i spre mancare carnuri nejertfite, indemnand si pe ceilalti crestini sa faca la fel. Acest lucru a suparat pe pagani, care l-au alungat din sat, neingaduindu-i sa se reintoarca decat dupa trecerea unui timp. Cu alt prilej, desi consatenii sai erau gata sa jure in fata prigonitorilor ca in satul lor nu erau nici un crestin, Sava a marturisit in fata tuturor ca el se numara printre crestini. Apropiindu-se sarbatorea Pastilor din anul 372, prigoana lui Athanaric impotriva crestinilor a pornit cu si mai multa cruzime. Din aceasta pricina, unii dintre ei – preoti si credinciosi – au fost siliti sa se refugieze in dreapta Dunarii, in “Romania”, adica intr-una din provinciile romane, se pare in Scitia Mica, adica in Dobrogea de azi. Intre cei care au plecat se numara si preotul satului, Sansala. Sfantul Sava, dupa cum ne spune pomenita Scrisoare, s-a indreptat “spre alt oras”, al carui nume nu-l stim, la preotul Gutica, spre a praznui impreuna Pastile. Pe drum, insa, “i s-a aratat un barbat foarte mare si stralucitor la infatisare”, care i-a poruncit sa se intoarca la preotul Sansala. Sava nu s-a supus poruncii, ci a mers mai departe. O zapada puternica, pornita dintr-o data, i-a troienit drumul, incat n-a mai putut inainta. Intelegand ca aceasta este voia lui Dumnezeu, s-a reintors acasa. Aici l-a gasit si pe preotul Sansala, revenit intre timp, pe ascuns, la pastoritii sai. Si astfel a praznuit Pastile impreuna cu el si cu ceilalti credinciosi.

Dar in a treia noapte dupa luminatul praznic, a intrat in sat Atharid, fiul unui dregator, impreuna cu “o ceata de talhari nelegiuiti”. Au prins pe preot pe care l-au legat, iar pe Sava “smulgandu-l dezbracat din pat l-au pus in lanturi; pe preot l-au asezat intr-un car, iar pe Sava, gol cum se nascuse, l-au dus prin vai cu paduri, carora le dadusera foc de curand, alungandu-l si lovindu-l cu nuiele si bice, purtandu-se crud si fara mila impotriva robilor lui Dumnezeu…”.

Facandu-se ziua prigonitorii au vazut ca pe trupul sau nu mai era nici o rana. Atunci, in inversunarea lor, “luand o osie de car si punand-o pe umerii lui, i-au lungit mainile, intinzandu-le pana la capetele osiei; la fel, intinzandu-i picioarele pe o alta osie, l-au legat. Apoi, aruncandu-l si facandu-l sa zaca pe spate, n-au incetat sa-l chinuie aproape toata noaptea”. Dupa ce au adormit chinuitorii, o femeie l-a dezlegat. Afland de aceasta, Atharid “a poruncit sa i se lege mainile si sa fie spanzurat de grinda casei”.

Dupa putina vreme, au venit din nou trimisii lui Atharid cu mancaruri jertfite idolilor. Preotul Sansala si Sava nu numai ca au respins indemnul lor de a manca din cele jertfite, ci au rostit si cuvinte de ocara fata de Atharid. In fata acestui raspuns, Atharid a poruncit ca Sava sa fie inecat in raul Buzau (Museos). Desi unii din prigonitori voiau sa-l scape in ascuns, el le-a cerut sa implineasca cele ce li s-au poruncit, zicea el, “iata, in fata stau in slava cei ce au venit sa ma primeasca”, adica ingerii. “Atunci – spune Scrisoarea – l-au coborat in apa, in timp ce el multumea si preamarea pe Dumnezeu … si aruncandu-l si punandu-i un lemn de gat, l-au impins in adanc”. Si astfel, s-a petrecut trecerea lui din aceasta viata “prin lemn si apa”, la 12 aprilie 372, a cincea zi dupa Pasti, fiind el in varsta de 38 de ani. Ucigasii i-au scos trupul neinsufletit din apa pe malul raului si au plecat, iar pe preotul Sansala l-au lasat prada chinurilor indurate pana atunci. Probabil el a fost cel care a purtat grija inmormantarii lui Sava.

La scurt timp dupa patimirea lui, s-a raspandit vestea despre acest nou martir, ajungand pana la Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei din Capadocia (c. 330-379). Lucrul acesta nu este de mirare, daca ne gandim la numerosii greci capadocieni luati in robie de goti si adusi in tinuturile dunarene si care mai pastrau legaturile cu pamantul lor de bastina. Asa se face ca prin anii 373-374, Sfantul Vasile a rugat pe guvernatorul provinciei Scitia Mica, tot un capadocian si probabil ruda cu el, sa-i trimita moaste de sfinti. Rugamintea i-a fost indeplinita, trimitandu-i chiar moastele Sfantului Sava, insotita de acea Scrisoare a Bisericii din Gotia catre cea din Capadocia, redactata in limba greaca. Se crede ca alcatuitorul acestei Scrisori era episcopul Vetranion de la Tomis (Constanta), care mai tarziu avea sa fie numarat si el intre sfinti. Trimiterea moastelor in Capadocia s-a facut prin osardia si purtarea de grija a aceluiasi sfintit ierarh. Indata dupa primirea lor, Sfantul Vasile a multumit, prin doua scrisori, episcopului Vetranion, pentru acest “dar de pret si rod stralucit al credintei”, pentru moastele martirului “inflorit de curand” printre goti.

Sa ne rugam si noi Sfantului Mucenic Sava de la Buzau sa ceara prea milostivului nostru Dumnezeu pace si multa indurare pentru poporul roman dreptcredincios din tara in care el insusi a primit cununile muceniciei, in urma cu 16 veacuri.

(Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinti daco-romani si romani, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pp. 44-47)

Sfantul Vetranio (Bretanion sau Bretanio) (Spiritualitate si traditie - 22/12/2016)

Contemporan cu imparatul Valens (364-378), acest mare episcop tomitan s-a distins intre contemporanii sai, care il admirau indeosebi pentru virtutile sale morale, ca si pentru demnitatea si dirzenia s...

Data actualizarii: 22/12/2016