Prezentari ale unor dimensiuni spirituale si/sau traditionale specifice vietii si trairii religioase.

Ord. dupa

Haideti sa aflam, noi pacatosii, cum se manifesta mila. Afla in ce fel...

De la inceputurile ei, invatatura cea noua adusa in lume de Mantuitoru...

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta...

Acest cuvios parinte se numara printre cel mai alese roduri duhovnices...

A fost unul din marii “parinti duhovnicesti” ai veacului al XIX-le...

  Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant...

Intre vladicii care au inscris pagini stralucite in istoria Bisericii ...

La aproximativ 15 km de orasele Hunedoara si Hateg si la vreo 20 km de...

Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos i...

Dupa anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare a acordat libertate ...

Viata monahala la romani incepe inca din primele veacuri crestine. In ...

Contemporan cu imparatul Valens (364-378), acest mare episcop tomitan ...

In vremea romanilor, teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra (Dobroge...

In anii 297-298, in cursul unui razboi purtat de imperiul roman impotr...

  Pe la mijlocul veacului al III-lea, pe pamantul Romaniei de ...

  In septembrie 1971 s-a facut o descoperire de mare insemnata...

Afiseaza
comentarii

Acest cuvios parinte se numara printre cel mai alese roduri duhovnicesti pe care le-a odraslit binecuvantatul pamant al Moldovei. Viata lui a fost povestita de el insusi egumenului Pimen de la manastirea Valaam din nordul Rusiei. S-a nascut in anul 1816 in satul Calapodesti, azi in judetul Bacau, primind din botez numele de Alexandru. Tatal sau era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, calugarita mai tarziu sub numele Elizaveta. A invatat carte la scoala satului. Inca nu terminase scoala cand tatal sau a fost chemat la Domnul. Ramas orfan, a fost nevoit sa invete mestesugul legarii de carti, pentru a contribui si el la intretinerea familiei. Dar pe cand avea 20 de ani “fara de veste a fost cuprins de o negraita si minunata lumina, care i-a umplut inima de nespusa bucurie”, cum scria biograful sau. Drept aceea, si-a parasit familia indreptandu-se spre manastirea Neamt, dar staretul de aici nu l-a primit. A mers atunci spre o manastire din Tara Romaneasca, se pare la Caldarusani, in care erau inca vii traditiile paisiene, mostenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, staretul Gheorghe. Aici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de invatatura ale parintilor, nevoindu-se cu rugaciunea, cu postul, cu ascultarea, asa cum se cuvine celor dornici de viata calugareasca. Fara indoiala ca va fi staruit si in citirea cartilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-l facuse in copilaria sa. Staretul de aici l-a tuns in monahism, dandu-i numele de Alipie.

Dupa doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care ii vor fi vorbit unii din parintii mai in varsta care traisera in acea “gradina a Maicii Domnului”. S-a asezat la schitul romanesc Lacu, unde se nevoiau multi calugari de neam roman, locul fiind cunoscut de toti pentru asprimea vietii calugaresti care si ducea aici. In acest schit s-a intarit sufleteste, prin ascultarile la care a fost randuit, ca si prin sfaturile pe care le primea cu dragoste si smerenie de la parintii cu invatatura si viata imbunatatita.

Vreo patru ani a trait in manastirea Esfigmenu, in nordul Sfantului Munte, mult ajutata de domnii moldoveni, precum si de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Acum a primit “schima cea mare” a calugariei – care cere post aspru, rugaciune si slujire neintrerupta, devenind “schimonahul Antipa”. Se pare ca tot acum a fost hirotonit intru ierodiacon si ieromonah. A trait apoi intr-o chilie, pe care a refacut-o.

In anul 1860, cuviosul schimonah Antipa, dupa o vietuire de aproape 20 de ani in Sfantul Munte, se reintoarce in Moldova. Tocmai atunci, doi imbunatatiti monahi moldoveni care traiau la Athos, Nifon si Nectarie, incepusera zidirea schitului romanesc Prodromu care va fi terminat si sfintit in 1863. Antipa a fost rugat sa mearga in Moldova pentru a strange ajutoare, pentru terminarea lucrarilor de zidire. A stat la un metoc din Iasi al unei manastiri din Sfantul Munte. Numele sau ajunge sa fie cunoscut si aici, incat era cautat de multi credinciosi, pentru care era o adevarata pilda de smerenie, de dragoste si de traire cu adevarat crestina.

Se indreapta apoi spre pravoslavnica Rusie, tot in vederea strangerii de ajutoare pentru schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev pentru a se inchina moastelor cuviosilor parinti din lavra Pecerska, dupa care s-a indreptat spre Moscova si in cele din urma spre Petesburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropolitii din aceste doua orase, stareti de manastiri si credinciosi.

Chiar din primul an al venirii sale in Rusia, a vizitat manastirea Valaam, situata pe o insula din lacul Ladoga, in apropiere de Finlanda, care l-a impresionat in chip deosebit. Drept aceea, dupa ce a trimis ajutoarele la schitul Prodromu, in noiembrie 1865 s-a asezat pentru totdeauna la manastirea Valaam, si anume intr-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfintilor. Aici si-a continuat nevointele duhovnicesti, cautand sa fie folositor obstei care il infiase. De altfel, in aceasta manastire erau cunoscute traditiile paisiene, caci unii dintre monahii de pe vremuri fusesera ucenici ai marelui staret de la Neamt. Datorita vietii sale alese a ajuns sa fie cunoscut in partile de nord ale Rusiei, incat era cautat de multi calugari si credinciosi, pentru slujbe si cuvant de invatatura. S-au format, sub indrumarea lui, mai multi ucenici care l-au urmat in cele duhovnicesti.

Dupa 17 ani de aspra vietuire, in ziua de 10 ianuarie 1882, cuviosul Antipa ieroschimonahul si-a platit obsteasca datorie, departe de tara sa, dar mereu cu gandul la ea. A fost inmormantat in gropnita manastirii Valaam. Pentru ca era cunoscut si cinstit de toti pentru cinstea sa, unul din ucenicii sai, ieromonahul Pimen, i-a scris viata care s-a tiparit in anul urmator la Petersburg, in ruseste, sub titlul: Viata vrednica de pomenire a ieroschimonahului Antipa. Cartea s-a raspandit repede, incat in 1893 a aparut din nou, tot la Petersburg.

Faima lui de “sfant” s-a mentinut atat in Rusia, cat si la muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut in timpul vietii, fie prin cartea pomenita aici. Asa se faca ca in 1906, deci la 24 de ani de la mutarea lui catre Domnul, monahii rusi de la manastirea Sfantul Pantelimon sau Rusicon, din Sfantul Munte Athos, l-au trecut in Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tiparit atunci in limba slava. Era deci vorba de o trecere in randul sfintilor fara un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin inscrierea numelui sau in Minei.

La noi in tara, numele schimonahului Antipa a fost mai putin cunoscut, de vreme ce el si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in afara hotarelor ei. Dar este o mandrie pentru noi ca el a fost iubit si pretuit de monahii rusi, care l-au trecut in sinaxar ca “sfant cuvios”, fiind singurul calugar roman atonit care s-a invrednicit de o asemenea cinstire.

Faptul acesta constituie un temei si pentru noi de a-l introduce in calendarele noastre in ziua chemarii sale la Domnul, adica la 10 ianuarie si de a-l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos si a-i cere sa se roage pentru noi si pentru a noastra mantuire.

(Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinti daco-romani si romani, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pp. 142-144).

Data actualizarii: 09/01/2017