Antonio Stradivari, Giuseppe Guarneri Del Gesuin si Andrea Amati. Viorile lor cu sunetul fin le-au dus reputatia pana astazi. Nu trebuie sa fii un meloman patologic sa stii ca o vioara Stradivarius face sunetul muzicii sa para trimis de ingeri. Sunetul clar, cristalin, perfect e indicatorul clar ca vioara care-l da e facuta de unul dintre cei trei.
Dar o echipa de cercetatori de la Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts a gasit ca, pentru ca sunetul sa iasa atat de bine, e vital ca vioara, cunoscuta indeobste drept “vioara Stradivarius”, sa aiba o anumita forma si o anumita elongatie a cavitatii in forma de “f” prin care iese aerul. Cu cat aceste cavitati sunt mai elongate, cu atat mai fin e sunetul pe care-l produc. Prin urmare, aceste cavitati elongate sunt de preferat cavitatilor mai rotunjite ale instrumentelor cu corzi medievale.
De asemenea, grosimea partii din spate a viorii e extrem de importanta pentru redarea unui sunet curat. O vioara cu partea din spate mai groasa e mai buna decat una cu o parte din spate mai subtire.
Cercetatorii de la Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts (ITM) au stabilit ca secolele 17 si 18 sunt Era de Aur a mestesugului viorilor. Atelierele lui Amati, Stradivari si Guarneri dadeau cele mai bune viori. Viori a caror forma s-a elongat cu timpul. Cercetatorii cred ca forma elongata a viorilor lor a fost, in prima instanta, o greseala de fabricatie. Cand au vazut ca sunetul viorii e clar superior altor viori cu forma aproape rotunda, s-au decis sa continue sa le fabrice asa. De fapt, asta e teoria cercetatorilor de la ITM: ca vioara Stradivarius, in forma pe care o stim astazi, e, de fapt, produsul unei erori de fabricatie.
La aceasta concluzie au ajuns analizand, cu ajutorul masurarilor computerizate si al scanarilor cu raze X, sute de viori datand din epoci diferite. Deci alterarile de fabricatie erau, la inceput, neintentionate!
Profesorul Nicholas Makris, care a facut parte din echipa de cercetatori, spune: “Am descoperit ca, daca vrei sa clonezi intocmai cavitatea sonora a unei viori anterioare la una pe care o lucrezi acum, e imposibil sa nu gresesti, fie cat de putin. Cioplesti cu un cutin intr-un lemn subtire. E imposibil sa-ti iasa perfect! Eroarea de fabricatie de la un instrument la altul e de doi la suta”.
Ceea ce nu se cunoaste inca este daca artizanii acestor viori stiau pana unde sa se duca cu greseala, dat fiind faptul ca erorile erau foarte mici. Comparatii intre doua instrumente facute de acelasi artizan se poate sa fi condus la ideea de a copia mai degraba un model decat pe altul, ceea ce duce la incercari de a replica aceeasi forma “f’ elongata si cu spate mai gros.
Profesorul Makris, care a fost asistat in cercetarea lui, de artizani de vioara de la Scoala din Boston, a spus: “oamenii au ascultat diferite sunete si au facut o selectie a celor mai eficiente instrumente pe care sa le replice. Daca s-au gandit <o, trebuie sa facem un sunet mai cristalin>, la asta nu putem raspunde. Dar in mod clar stiau ce instrumente sa replice si ce sa nu”.
Cercetatorii au studiat instrumentele lui Stradivari, Amati si Guarneri pentru consensul, in randul expertilor si criticilor, ca acestea sunt cele mai bune viori care au fost realizate vreodata.
Nu au studiat alte viori din alte perioade, deci nu se stie clar daca alti artizani faceau schimbari similare la dezvoltarea designului viorilor lor.
Studiul a durat sapte ani si a implicat cercetarea amanunita a instrumentelor cu coarde pe o perioada de 800 de ani, de la chitara, lira si alte instrumente medievale, pana la vioara. In tot acest timp, forma cavitatii sonore s-a tot schimbat, de la rotunda la semicerc sau in forma de “c”. Ulterior, “C”-ul a devenit din ce in ce mai elongat, pana cand s-a transformat in “f”, forma viorii pe care o cunoastem azi.
Profesorul Makris a mai descoperit, de asemenea, ca forma stramosilor viorii a evoluat incet, catre redarea unui sunet mai puternic si mai eficient acustic, nu neaparat a designului.
Concluzia Prof. Makris poate sa-i ajute pe cei care astazi fac viori sa ajunga la redarea unui sunet mai plin, mai gratios, mai subtil. Dar prof. Makris admite ca niciodata nu se va sti totul despre mestesugul viorii. “Misterul e un lucru bun in magia fabricarii unei viori. Sa faci o vioara e o forma de arta. Cei mai buni artizani au tehnicile si metodele lor. In ce ne priveste pe noi, e bine sa intelegem, din punct de vedere stiintific, cat de mult putem”.
O vioara Stradivarius poate sa coste milioane pe piata libera. In 2011, vioara Stradivarius care a apartinut lui Lady Blunt, nepoata lordului Byron, a fost vanduta cu 9,8 milioane de lire sterline de catre Nippon Music Foundation, la teledonul de ajutor al victimelor cutremurului din aprilie acelasi an.
