Rubrica Simonei Enache, pasionata de vietile marilor compozitori

Ord. dupa

Giacomo Puccini (Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccin...

George Enescu a fost un compozitor, violonist, dirijor, pianist si ped...

Franz Schubert (Franz Peter Seraph Schubert, cu numele intreg) a fost ...

Robert Schumann (Robert Alexander Schumann, cu numele intreg) a fost u...

1 comentarii

Antonio Vivaldi (Antonio Lucio Vivaldi, cu numele intreg) a fost un co...

1 comentarii

Richard Wagner (Richard Wilhelm Wagner, cu numele intreg) a fost un co...

Piotr Ilici Ceaikovski (Pyotr Ilyich Tchaikovsky sau Peter Ilyich Tcha...

Johann Sebastian Bach a fost un compozitor si organist german din peri...

Johann Strauss - fiul (Johann Sebastian Strauss, cu numele intreg, tot...

1 comentarii

Gioachino Rossini (Giovacchino Antonio Rossini, cu numele intreg, insa...

Ludwig van Beethoven a fost un compozitor german, considerat unul din ...

Wolfgang Amadeus Mozart a fost un compozitor de origine austriaca, unu...

Giuseppe Verdi a fost un compozitor italian, considerat cel mai mare c...

Afiseaza
comentarii

George Enescu a fost un compozitor, violonist, dirijor, pianist si pedagog roman, considerat drept unul dintre cei mai de seama oameni de cultura ai secolului XX.

La varsta de 4 ani incepe sa cante la vioara, primind indrumari muzicale de la parintii sai si de la un lautar varstnic din Dorohoi, Niculae Chioru.

In 1886, viitorul artist il intalneste pe ilustrul compozitor si profesor Eduard Caudella, de la Iasi, care ii va calauzi primii pasi in muzica, marcandu-i decisiv destinul.

Intre anii 1888-1894, studiaza la Conservatorul din Viena. La varsta de 8 ani debuzeaza ca violinist. Presa vieneza l-a numit „un Mozart roman”, intrucat stapanea vioara si pianul cu o maturitate si o virtuozitate neverosimile pentru un copil.

Intre anii 1895-1899, studiaza la Conservatorul din Paris, unde isi impresioneaza profesorii, colegii si criticii muzicali. La 13 ani canta la fel de stralucit la vioara, ca si la pian si era autorul mai multor uverturi. Printre colegii sai se numara Maurice Ravel, Florent Schmitt, Charles Koechlin si Theodor Fuchs.

La 6 februarie 1898, are loc debutul sau componisitic, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Romana, op. 1, care se datoreaza in parte protectoarei sale, principesa Elena Bibescu. Tot in acelasi an, incepe sa dea lectii de vioara si sustine recitaluri la Bucuresti. Admirat de Regina Elisabeta a Romaniei, este deseori invitat sa cante la Castelul Peles din Sinaia. In acest fel, activitatea sa muzicala alterneaza intre Bucuresti si Paris.

In 1913, are loc prima editie a Concursului National de Compozitie, fondat de el cu scopul stimularii creatiei muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii si constand din sume generoase, premiul oferea castigatorilor sansa de a se specializa la Paris, precum si de a-si auzi interpretate in concerte piesele laureate.

Incepand din 1923 dirijeaza orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Symphony Orchestra, Chicago Symphony Orchestra.

Activitatea sa de pedagog capata totodata o importanta considerabila. A sustinut cursuri atat la Conservatorul din Bucuresti, cat si in strainatate, ca profesor de interpretare muzicala, la mari institutii din Franta, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois, in SUA, precum si ca profesor de compozitie, la Universitatea Harvard din SUA. Printre elevii sai se numara violonistii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux si Yehudi Menuhin.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Enescu ramane in Bucuresti, unde se distinge printr-o activitate dirijorala intensa, incurajand de asemenea si creatiile unor muzicieni romani ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski si Sabin Dragoi.

Pe 4 decembrie 1937, Enescu se casatoreste cu Maria Rosetti-Tescanu (devenita la prima casatorie printesa Cantacuzino si cunoscuta ulterior ca Maruca Cantacuzino), si careia ii dedica opera Oedip.

In luna septembrie 1946, impreuna cu sotia sa, Maruca, pleaca in turneu in Statele Unite ale Americii. La revenirea in Europa se stabileste la Paris, din protest fata de regimul comunist instaurat in Romania.

In anul 1954, in noaptea de 13 spre 14 iulie, Enescu a suferit o congestie cerebrala, urmata de paralizie partiala. Cateva luni mai tarziu, maestrului ii era decernat Premiul „Paganini”, din partea organizației Association d’entraide des auteurs et compositeurs de musique professionnels de la La Société des auteurs, compositeurs et éditeurs de musique (SACEM).

George Enescu moare in noaptea de 3 spre 4 mai 1955, in apartamentul sau din Rue de Clichy nr. 26 din Paris, fiind inmormantat la 7 mai, in cimitirul Père-Lachaise din capitala Frantei.

Evenimente biografice:

  • 19 august 1881 – s-a nascut la Liveni, in Botosani, Romania;
  • 6 februarie 1898 – a avut premiera absoluta suita simfonica pentru orchestra „Poema Romana”, op. 1, la Paris, in Franta;
  • 13 martie 1898 – a avut premiera suita simfonica pentru orchestra „Poema Romana”, op. 1, interpretata de Orchestra simfonica a lui Eduard Wachmann, dirijata de George Enescu, la Ateneul Roman din Bucuresti, in Romania;
  • 22 februarie 1900 – a avut premiera „Sonata nr. 2 pentru vioara si pian” (interpretata la pian de George Enescu), la Paris, in Franta;
  • 7 februarie 1908 – a avut premiera lucrarea muzicala „Rapsodia romana nr. 2 in Re major”, op. 11, in sala Gaveau din Paris, in Franta;
  • 21 ianuarie 1912 – a avut premiera lucrarea muzicala „Rapsodia romana nr. 1 in La major”, op. 11, interpretata de Orchestra „Philarmonica” din Arad, in Romania;
  • 13 martie 1936 – a avut premiera mondiala opera „Oedip”, op. 23, pe un libret de Edmond Fleg, pornind de la subiectul tragediei clasice grecesti, la Paris, in Franta;
  • 4 noiembrie 1938 – a finalizat lucrul la „Suita sateasca nr. 3 in Re major”, op. 27;
  • 4 mai 1955 – a murit la Paris, in Franta;
  • 22 septembrie 1958 – a avut premiera opera „Oedip”, op. 23, in rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia apartinand lui Jean Ranzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri, la Bucuresti, in Romania;
  • 10 septembrie 1964 – a avut premiera poemul simfonic „Vox Maris”, op. 31, interpretat de Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii Romane, dirijata de Iosif Conta, la Bucuresti, in Romania.

Citate din George Enescu:

Ce pretios e sa ai o mama care, atunci cand te simti descurajat si crezi ca n-o sa-ti mai revii niciodata, e intotdeauna capabila sa te consoleze! Nu mai sunt acelasi om care a parasit Parisul: sper – acum – nu stiu exact în ce, dar simt în mine nevoia de a vedea un viitor frumos… poate ca e primavara… poate ca e linistea alaturi de mama mea… (scrisoare adresata principesei Elena Bibescu, 28 mai 1900)

Traiesc permanent cu impresia ca nu fac ceea ce ar trebui sa fac si ca sunt pe cale de a deveni un soi de planta inutila, care nu face decat sa supravietuiasca si sa se odihneasca. Si totusi sunt atat de fericit. (scrisoare adresata principesei Elena Bibescu, 28 mai 1900)

Parintii mei, care proveneau fiecare din familie de preoti ortodocsi, se rugau cu ardoare si plecau deseori la manastiri pentru a-I cere Domnului sa le trimita copilul mult dorit. Ruga lor s-a implinit in anul 1881… Iata-ma de doua ori pecetluit, ca om al gliei si ca mistic. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Mama era, ca si sotul ei, nepoata de preot ortodox. Asa se face ca port o dubla pecete, de taran si de mistic. Pamantul si religia au fost divinitatile copilariei mele. Le-am ramas credincios transferandu-le in muzica. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Mama m-a ingrijit cu idolatrie. Cea mai mica indispozitie a mea o facea sa se prabuseasca de durere si de spaima. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

De altfel… nu ma prea mai gandeam la vioara. Eram beat de muzica si nu de performante la instrument. Nu visam decat sa compun, sa compun si iar sa compun… Cum poti sa te indragostesti de o simpla vioara cand iubesti muzica in intregime? Or, eu nu iubesc decat un lucru pe lume: muzica, imensa muzica. Adica sunt un om cu idei foarte inguste. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Imi placea invatatura si aveam groaza de aproape toate jocurile, mai cu seama de cele brutale; le gaseam nefolositoare, avand simtamantul ca pierd timpul; fugeam de zgomot si de vulgaritate, iar mai mult decat orice simteam un fel de spaima innascuta in fata vietii. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Sa nu te framante notiunea progresului artistic. In materie de arta progresezi numai inaintand foarte incet. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Nu cauta un limbaj nou, ci intrebuinteaza-l pe al dumitale, adica acela care-ti da posibilitatea de a exprima exact ceea ce ai de spus. Originalitatea se obtine numai atunci cand nu o cauti. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

De indata ce am avut la dispozitie un pian, am inceput sa compun… Am schimbat cu o adanca bucurie instrumentul monodic pe care cantasem pana atunci, cu un instrument polifonic; dupa ce nu putusem face altceva decat sa execut niste melodii fara cel mai mic acompaniament, ce bine era sa ma desfasor acum in acorduri!… Si – fara sa mai stau pe ganduri – am inceput sa compun. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Sa ramai toata viata un copil e un vis frumos, dar greu de realizat. Cat ma priveste, a trebuit sa devin barbat. Cand eram mic, tata imi spunea mereu: „Te vei narui poate, dar vei deveni om…”. Si iata ca am supravietuit. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Fii dumneata insuti. Nu trai cu teama ca vecinul iti este superior. Daca ai ceva de spus, spune asa cum poti – si va fi bine! Daca n-ai nimic de spus, atunci taci – nici asta nu va fi rau! („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Cum cred in muzica pe care am iubit-o, atat cred si in Dumnezeu care m-a creat. Dupa umila mea parere, trebuie sa fii un adevarat naiv, ca sa declari serios ca Dumnezeu nu exista. Insusi faptul ca e invizibil ne face sa-L adoram. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Multi oameni de buna credinta isi imagineaza ca un compozitor ar fi un fel de muritor privilegiat al carui drum in viata este asternut cu trandafiri. Ce iluzie! Personal, l-as descrie mai bine ca pe un om ce indura supliciile impuse altadata martirilor. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

S-a sfarsit… Povestea aceasta incepe departe, pe plaiurile moldave, si se termina aici, in inima Parisului. Ca sa ajung din satul meu natal in marele oras unde imi termin drumul, am luat-o pe o cale prafuita, strajuita de copaci pana departe, departe, la nesfarsit. Drumul a fost lung, desigur. Ce scurt mi s-a parut! („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Nu, n-am parasit dealurile, vaile si padurile Moldovei. Nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul pasarilor. Le-am luat cu mine si le aud cantand in inima mea. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Eram, daca-mi amintesc bine, un copil silitor si chiar destul de constiincios. La patru ani stiam sa citesc, sa scriu, sa adun si sa scad. Nu era meritul meu, caci imi placea invatatura si aveam groaza de aproape toate jocurile, mai cu seama de cele brutale; le gaseam nefolositoare, avand simtamantul ca pierd timpul, fugeam de zgomot si de vulgaritate, iar mai mult decat orice, simteam un fel de spaima innascuta in fata vietii. Ciudat copil, nu? („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Originalitatea se obtine numai atunci cand nu o cauti. („Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty, 2005)

Lucru curios: nu stiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea putin, nu am avut pe langa mine vreo persoana sa ma influenteze si, totusi, de copil, am avut aceasta idee fixa de a fi compozitor. De a fi numai compozitor. („Convorbiri” cu Bernard Gavoty)

Daca as indrazni sa ma plang, as face-o pentru a spune ca nu am fost un copil rasfatat, ci un copil adorat pana la exces, pana la sufocare. („Convorbiri” cu Bernard Gavoty)

Muzica e simbolul armoniei in viata, al acordului desavarsit. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Romantic si clasic prin instinct, m-am straduit sa impreunez, in toate lucrarile mele, o forma de echilibru care isi are linia ei launtrica bine definita. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

De la realizarea mea de compozitor si pana la celelalte doua de dirijor si violonist e o distanta atat de mare, incat as merge pana la negarea celor doua din urma. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Vioara e un instrument gingas, incantator, mi-e intim, mi-e drag, insa ce vrei sa ma fac eu cu patru coarde si-un arcus pe una, doua sau cel mult trei voci? Sunt strans, n-am libertate… Vioara ma retine, ma impiedica. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Muzica romaneasca e complexa, foarte intunecata inca, in fasa. E o compozitie din muzica araba, slava si ungara… Aceste influente straine sunt prea vadite, ca sa fie negate. In Muntenia muzica e mai mult turceasca, in Moldova mai mult ruseasca, in Ardeal mai mult ungureasca. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Muzica populara romaneasca formeaza un ansamblu impunator, un tezaur scump, de la care se vor inspira compozitorii nostri… Intrevad o dezvoltare posibila in viitor. A crea in caracter romanesc, fara aservirea la motiv. Iau asupra mea vina de a nu fi recurs intr-o masura mai mare la folclorul romanesc. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

De Moldova ma simt legat prin toate fibrele mele. Legatura mea cu pamantul, cu cerul si apele Moldovei nimic nu o poate deznoda. In molcomul peisaj moldovean, printre oamenii cuviinciosi, de discreta nobleta sufleteasca ai acestei blagoslovite provincii, ma simt ca in cel mai prielnic mediu. Ma simt infratit cu tot ce este moldovean. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Nu se poate sustine ca muzica noastra populara are un caracter bine definit national. Insasi doina noastra nu este decat un amestec de motive arabe, rusesti si unguresti… S-a intamplat cu muzica noastra nationala ceea ce s-a intamplat si cu fiinta noastra etnica. Dupa cum sangele nostru este un amestec din toate soiurile de neamuri, care au trecut prin aceasta parte a Europei, tot asa si muzica noastra nationala a pastrat accente, rasunete, influente din cantecele acelor popoare. De aceea cantecele noastre nationale au o baza orientala. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Pentru mine, inspiratia incepe sa-si precizeze existenta intr-un fel de febra dulce, pe care o simt nelamurit… si care a devenit o stare aproape permanenta… Trebuie sa lucrezi ani intregi si de multe ori dupa ce ai ispravit lucrarea esti silit sa sacrifici elemente din cele la care ai tinut mai mult, ca sa dai operei proportiile cerute de arta. Aceasta renuntare este de multe ori sacrificiul cu care platesti greu tendinta spre perfectiune, pe care o cere, fara mila, demonul acela ce face legatura dintre tine si Universalitate. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Dar vai! Dinu Lipatti ne-a parasit de timpuriu; era roman, si in plus era finul meu… Cand am putut, in sfarsit, pentru prima oara sa-l strang in brate, finul meu avea patru ani, umbla si vorbea. In scurt timp a facut progrese surprinzatoare. Imi devenise infinit de simpatic, vazandu-l cum sovaie in fata mai multor vocatii; am crezut un timp ca va deveni violonist. A terminat si clasele de teorie, dovedindu-se deosebit de inzestrat pentru compozitie. In cele din urma ajunsese minunatul pianist pe care l-am aplaudat cu totii. Ah! Cum stia el sa cante Suitele de Bach! (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Formele repetate in arta nu sunt recomandabile. Fiecare opera trebuie sa aiba originea ei interioara, independenta de formalismul unei conceptii ce ni s-a parut sau poate ca a fost intr-adevar reusita cu alta ocazie. De asemenea sunt contra lucrarilor comandate. Mai toate poarta semnul comenzii. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Cand vad ca aici se face ceva pentru tara mea, eu nu stiu ce e oboseala. Viata mea toata mi-am pus-o fara preget in serviciul artei, iar arta mea e pusa la dispozitia lumii intregi. Lumea insa trebuie sa cunoasca tara mea asa cum e. Peste tot unde ma duc, eu nu uit ca aceasta e prima mea datorie. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Cuvantul pe care mi-l repet zi de zi, de cand ma stiu: indeplinirea datoriei. In realizarea acestui lucru, se cuprind si bunatatea si loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Sa ne facem cu totii datoria si lumea isi va recapata sensul ei suprem. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Simplitatea mea e o eliberare de necesitati materiale. Sa-ti creezi cat mai putine necesitati, iata filosofia vietii. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Negrii sunt un popor foarte copilaros… Sunt niste pianisti admirabili. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Imi iubesc pamantul natal, nu pot sta nicaieri, printre straini, mai mult de doua luni, pasii mei pornesc singuri inapoi spre tara mea de care mi-e dor, mi-e dor. (“George Enescu. Interviuri acordate presei romanesti”, vol. 2, 1988)

Cate facultati pretioase nu se tocesc prin faptul ca, din lipsa de vointa, au ramas neintrebuintate? Este adevarat ca, pentru a invata sa muncesti, trebuie la inceput mari sfortari de vointa, insa treptat, treptat, munca devine o astfel de necesitate zilnica, incat nu numai ca nu e nevoie de nicio sfortare pentru a te pune, dis-de-dimineata, pe lucru, dar si orice piedica survenind si oprindu-te a-ti indeplini aceasta dulce datorie cotidiana iti este odioasa, lasandu-ti impresiunea ca astazi nu ti-ai castigat odihna de diseara. (Revista „Fat-Frumos„, Cateva cuvinte despre munca, 1 septembrie 1915)

Dar acei a caror munca principala este pur materiala? Acelora nimic nu le va improspata puterile, ca citirea unor carti inaltatoare, ca vizitele repetate in muzee, ca incercarea de a patrunde in tainele dumnezeiesti ale lui Beethoven, spre exemplu. (Revista „Fat-Frumos„, Cateva cuvinte despre munca, 1 septembrie 1915)

Odihneste-te de munca prin munca! (Revista „Fat-Frumos„, Cateva cuvinte despre munca, 1 septembrie 1915)

In muzica nu sunt legi prescrise pentru exprimarea simtamintelor. (1916)

La varsta de cinci ani m-a dus tatal meu la el si i-am cantat asa cum invatasem dupa ureche. Mi-a spus ca am talent si m-a trimis acasa sa invat notele. Le-am invatat de la un inginer din Dorohoi care studiase in Germania, iar la 7 ani tatal meu m-a dus din nou la Iasi de am cantat inaintea profesorului, de asta data insa pe note. (“George Enescu – Contribuţiuni la cunoasterea vietii sale”, de preotul Nicolae Hodoroaba, 1927)

Am remarcat dintr-un grafic al vietii mele, ca viata oricarui om e ca o coarda de arc, care, intinsa, oscileaza si revine incet la pozitia simpla si dreapta de la care a plecat. Eu revin de unde am luat-o, la acei care au prezidat la primii pasi ai mei si au disparut; asta ma indurereaza, dar nu ma instraineaza de la locul meu natal unde vreau sa ma intorc o data si o data pentru odihna cea mare. (1929)

Cultura va trai. Prea mare e patrimoniul ce l-au acumulat atatea secole de truda si de credinta pentru a face dintr-o data tabula rasa din tot ce am strans si asimilat. Impasuri a mai avut omenirea. Si le-a razbit pe toate cu o vitalitate eroica. Nu-i va lipsi curajul nici de data aceasta. Trebuie sa credem si vom invinge. (1934)

Romantic si clasic prin instinct, m-am straduit sa impreunez in toate lucrarile mele o forma de echilibru care isi are linia ei launtrica bine definita. (ziarul „Dimineata”, 1936)

Solistica atrage prin caracterul ei de sportivitate. Publicul urmareste cu emotie pasajele de virtuozitate si de acrobatie tehnica. Este o caracteristica a publicului de pretutindeni. (1945)

Trebuie sa marturisesc ca niciodata nu am socotit interpretarea satisfacatoare pentru elanurile mele artistice. Acolo ma dedublez. In compozitie insa sunt singur, autentic; acolo ma simt cu adevarat stapan absolut pe un domeniu propriu. (1945)

Politica n-are ce cauta in sferele inalte ale culturii, care trebuie sa fie sfanta, ceva de care nu te atingi. (scrisoare adresata lui Mihail Andricu, 25 ianuarie 1949)

Vreau sa vad pana unde merge respectul neconditionat pentru munca pur si simplu. (scrisoare adresata lui Mihail Andricu, 25 ianuarie 1949)

Sa canti la un instrument, chiar si perfect, este excelent. Sa imaginezi, sa creezi, sa dai viata fantomelor tale este si mai bine, si mai rar. (1950)

Nu mi se cuvine mie sa declar daca „Oedipe” este sau nu cea mai desavarsita dintre lucrarile mele. Tot ce pot spune este ca, dintre toate, imi este cea mai draga. In primul rand pentru ca m-a costat luni de munca si ani de neliniste. Apoi, pentru ca am pus in ea tot ce simteam, ce gandeam, in asa fel incat ma contopeam uneori cu eroul meu. Nimeni nu m-ar crede daca as spune in ce stare de exaltare eram gandindu-ma la „Oedipe” si compunand, nota cu nota, aceasta opera imensa.

Cand iubesc ceva, mi se graveaza in inima pentru tot restul vietii. Dupa opinia prietenului meu, Bernard Gavoty, impart cu Mozart acest privilegiu.

In lumea muzicii eu sunt cinci intr-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist si profesor. Cel mai mult pretuiesc darul de a compune muzica si niciun muritor nu poate poseda o fericire mai mare.

Sunt chinuit de scrupule, dar nu stiu ce este deznadejdea, caci sunt prea umil ca sa-mi ingadui luxul de a deznadajdui.

Aceasta ma bucura, ca eu pot comunica cu bunul Dumnezeu, cu muzica mea, pentru ca eu sunt un om profund religios, cred, sunt un simplu si umil credincios, dar dintre cei mai ferventi, toate le fac cu credinta si iubire pentru El.

Visez fara incetare… nu mai doresc decat un singur lucru pe lume: sa traduc pana la ceasul din urma ceea ce freamata in mine, sa storc pana la ultima picatura sucul fructului salbatec pe care anii l-au copt. Atata vreme cat exist vreau sa cant.

Pentru moment, tot ce mi-a ramas ca forta si energie, le consacru pentru creatiunile mele muzicale cu care am inteles sa slujesc neamul nostru romanesc.

Sa le multumim lautarilor din trecut, caci numai dansii ne-au dezgropat comoara ce abia acum o pretuim, a cantecului popular; dansii au trecut-o si au dat-o in pastrare din tata in fiu, cu acea grija sfanta ce o au pentru ceea ce le e mai scump in lume: cantecul.

Nu devii batran fiindca ai trait un anumit numar de ani, devii batran fiindca ai dezertat de la idealul tau. Anii rideaza pielea, dar renuntarea la ideal rideaza sufletul.

Muzica este un grai in care se oglindesc, fara putinta de prefacatorie, insusirile psihice ale omului si popoarelor.

Pamantul si religia au fost cele doua divinitati ale copilariei mele. Le-am ramas credincios tot restul vietii.

Dupa umila mea parere, trebuie sa fii cu adevarat naiv ca sa declari serios ca Dumnezeu nu exista. Insusi faptul ca e invizibil, ne face sa-L adoram.

Mi-a fost dat, nu o data, sa observ cata inseninare inflorea pe obrajii suferinzilor dupa primele note. Aceasta transformare in suflet e suprema ratiune de a fi a muzicii. Daca n-ar exista minunatul ei ecou pacificator, purificator, muzica ar fi o absurda insiruire de sunete.

Regina Elisabeta judeca oamenii si lumea dupa inima-i curata si generoasa. Pentru mine, ea a fost o prezenta supraomeneasca, o fiinta cu nimb, departata de oamenii obisnuiti, revarsand numai lumina si bunatate.

Important este sa lucrezi totdeauna in adancime. Trebuie sa crezi. Ai forat fara sa gasesti nimic. Continua. Dedesubt zace cel mai pur briliant, comoara. Se gaseste totdeauna o comoara.

Voi spune cultul meu pentru marele factor vital: munca, munca rabdatoare, zilnica, sustinuta in asa fel incat sa nu mai fie o sfortare, ci o placere utila.

Tinerei generatii ii recomand munca, cinste si altruism si as mai adauga si modestie, cat mai multa modestie si ingaduinta pentru cei din jurul tau care vor sa se manifeste… Valorile adevarate nu pot fi impiedicate de a iesi la iveala.

Sfatul pe care-l dau tinerilor e cuprins in urmatoarele puncte: cunoasteti posibilitatile proprii; munceste rational; dezvolta in tine autocontrolul.

Menirea sfanta a muzicii este sa stinga urile, sa potoleasca patimile si sa apropie inimile intr-o calda infatisare.

Cuvantul pe care mi-l repet zi de zi de cand ma stiu este indeplinirea datoriei.

Ceea ce e important in arta, e sa vibrezi tu insuti si sa-i faci si pe altii sa vibreze.

Ce greseala este sa crezi ca un copil, pentru ca e mic, poarta in el visuri minuscule.

In muzica este nevoie de talent cam 30%, restul de 70% este munca.

Muzica oglindeste toate misterioasele ondulatii ale sufletului, fara putinta de prefacatorie.

Muzica este o putere spirituala in stare sa lege toti oamenii intre ei.

Muzica porneste de la inima si se adreseaza inimilor.

Nu exista muzica usoara sau grea, ci doar muzica buna.

Eu nu iubesc decat un lucru pe lume: muzica, imensa muzica.

Ma exprim mai bine prin note decat prin cuvinte.

Mi-am slujit tara cu armele mele: pana, vioara si bagheta.

Sa cant la vioara e meseria mea, in timp ce sa compun imi e vocatia.

Wagner si Brahms nu au fost deloc atat de opusi cum i-a socotit lumea… Scopul amandurora a fost atingerea celei mai mari inaltimi si noblete.

Citate despre George Enescu:

Enescu? Nu talent, ci geniu! (Alfred Cortot)

Ceea ce frapeaza in primul rand la Enescu este o modestie pe care o simti adanca si organica. Nu este modestia simulata a orgoliosului, nici atitudinea dispretuitoare a omului incarcat de gloria pe care inca un supliment de celebritate il lasa indiferent… Enescu, din primele clipe cand stai de vorba cu el, alunga toata falsa imagine a marelui artist.. nu tine deloc sa oficieze; si, mai ales, afirma cu sinceritate ca nu vrea sa ramana decat muzician. (Alexandru Phillipide, 1931)

Enescu a fost invatatorul compozitorilor romani, aratand cat de minunate roade se pot obtine prin prelucrarea muzicii noastre populare cu mijloacele artistice cele mai desavarsite. In acelasi timp el a fost apreciat de catre lumea muzicala de pretutindeni… drept unul dintre cei mai desavarsiti interpreti ai vremii noastre. La aceste insusiri s-au adaugat farmecul personal, nesfarsita bunatate si generozitate care l-au caracterizat pe omul Enescu. Posedand o cultura si o memorie muzicala neobisnuit de vasta, Enescu stapanea un repertoriu imens de muzica simfonica si de camera, din toate epocile istoriei muzicii universale. (Alfred Alesssandrescu, ziarul „Scanteia”, articolul „Inaltatoarea pilda a artei lui Enescu”, 7 mai 1955)

Intaia zamislire muzicala puternica a lui George Enescu a fost Rapsodia Romaneasca, inspirata din cantecele plugarului si baciului nostru, inzestrati pentru poezie cu o forma de geniu exceptionala. Rapsodia lui era o replica la Rapsodia maghiara a lui Liszt. Amandoi compozitorii si-au luat motivele de la popor inaltandu-le pana la ce s-ar numi clasicism. (Tudor Arghezi, „Romania Libera”, 11 mai 1955)

Din multipla sa activitate, in care s-a afirmat cu egala stralucire, opera componistica reprezinta latura cea mai esentiala si, desigur, cea mai trainica a complexei sale personalitati artistice. (Andrei Tudor, „George Enescu. Viata in imagini”, 1959)

George Enescu, genialul muzician roman care a transcris melodii folclorice ale tarii noastre in atat de cunoscutele Rapsodii, era si un virtuoz al arcusului. In anii razboiului a concertat pentru soldatii din prima linie si a calatorit din oras in oras producandu-se in beneficiul refugiatilor, al vaduvelor si al orfanilor de razboi. Sunetele viorii lui rascoleau sufletele. (Jean Negulescu, „Drum printre stele. Amintiri europene si hollywoodiene”, 1989)

George Enescu impune respectul artei, o inalta constiinta a valorilor, o mare disciplina a muncii… Extraordinar artist, Enescu este, deopotriva, un exceptional educator. Vocatia sa dirijorala se vede ca raspunde nu numai necesitatii de exprimare personala, dar si unei nevoi de a transmite celorlalti o tehnica de lucru, de a le insufla consecventa artistica. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica invataturi. Cand George Enescu ia bagheta, ai certitudinea ca te afli in fata unui magistru. (Mihail Sebastian, Observator cultural, articolul „De recitit. Bagheta lui George Enescu”, septembrie 2011)

Enescu este un tulburator poet al baghetei si un desavirsit tehnician. Ne ajuta sa simtim din plin muzica (pentru ca o traieste el insusi), ceea ce nu-l impiedica sa controleze extrem de riguros toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. Insufletirea lui e egala cu vigilenta sa, lirismul egal cu precizia. A lucra sub o asemenea indrumare ar fi o onoare si o sansa pentru oricare orchestra din lume, oricit de impozanta, oricit de reputata ar fi ea. Dar cind astfel de noroc da peste o orchestra inegala, ezitanta, cum e Filarmonica noastra – bagheta lui George Enescu ia aspectul unei extraordinare functii educative. (Mihail Sebastian, Observator cultural, articolul „De recitit. Bagheta lui George Enescu”, septembrie 2011)

Intr-o lume a schismelor, a debusolarilor, a degradarilor, inainte de toate, morale, pe care le aduce lupta pentru existenta si supravietuire, George Enescu a fost un mandru exemplar de statornicie morala, a fost mesagerul unui cod moral, unei atitudini incarcate de demnitate, unei pozitii politice fara umbra de compromisuri oportuniste, atitudine ce ne poate ajuta in descifrarea unora din laturile creatiei sale, dupa cum poate fi un model de comportare pentru orice intelectual contemporan. (Garabet Ibraileanu, „Criteriile moral-politice ale lui Enescu”)

Vioara lui Enescu devenise un freamat luminos, aluneca in noi, redestepta aspiratiile noastre spre inefabila pace a armoniei. (Cella Delavrancea, „Arpegii in ton major”)

De o rara frumusete impusa de ordinea spiritului, omul avea un facies neconvulsiv. Altii, in aceleasi conditii, inspira placiditatea, Enescu – entuziasma, ca o coloana greaca. Este cu neputinta ca muzicianul sa fi cunoscut vreodata tortura invidiei sau viermele neincrederii. Vibratiile muzicii reprezentau pentru el o a doua circulatie sanguina, era zambitor fiindca traia de doua ori viata. Undele muzicii au, ca si valurile marii, darul de a lustrui fetele marilor maestri, de a le da o netezime de sticla antica. (George Calinescu, „La un portret al lui George Enescu”, 1931)

In violina lui Enescu rasuna stravechea lira, este adevarat, dar lira este tinuta de Orfeu, si ca atare este strabatuta de o tristete tracica. (George Calinescu, „La un portret al lui George Enescu”, 1931)

George Enescu este unul dintre cei mai autentici reprezentanti ai sufletului romanesc, in intreaga lume, un artist executant complet, de reputatie inalta, si un creator dintre cei care vor ramane in cultura europeana. Ca om, inseamna, prin nemaipomenita sa contopire cu arta, prin dragostea de initiere si sprijin pentru cei care vin dupa el, un nou soi de frumusete, care ne face sa fim mandri ca e roman. (Camil Petrescu)

Enescu e pentru tara noastra cea mai legitima mandrie, cea mai superba intrupare a geniului romanesc. (Ionel Perlea)

Enescu mi-a inspirat intotdeauna o dragoste sincera si-l consider fara sovaire ca fiind unul dintre compozitorii de frunte ai epocii noastre, una dintre personalitatile cele mai minunate si mai atragatoare ale timpului nostru. Pentru violonistul Enescu, care este genial, admiratia mea nu cunoaste margini. (Pablo Casals)

Enescu stapanea intreaga paleta a componisticii. Stia sa orchestreze precum Richard Strauss. De asemenea, ca solist, avea o sonoritate incredibila alaturi de orchestra. Si, in plus, cunostea tehnica tuturor instrumentelor. A fost un pianist extraordinar! Pot spune ca eram uneori invidios pe el: canta chiar mai bine decat mine! A fost un pianist magnific, ca sa nu mai vorbesc de valoarea sa ca violonist. (Arthur Rubinstein)

Pentru mine, Enescu va ramane una din veritabilele minuni ale lumii… Radacinile puternice si nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara, o tara de inegalata frumusete. (Yehudi Menuhin)

Cand era foarte tanar, isi facea planuri avantate: cu banii castigati pe scena, isi va cumpara pamant in Romania si curand dupa, se va retrage in tara de bastina, isi va pune pentru totdeauna vioara in pod si isi va petrece zilele si anii compunand muzica. (Bernard Gavoty)

Scriind despre un om pe care il iubesc si il admir in egala masura, am avut mereu in minte doua fraze cu un inteles ascuns: „Ca sa vorbesti despre Mozart, spunea Diderot, ar trebui sa-ti poti muia penita in curcubeu”. „Ca sa vorbesti de Enescu, adauga contele de Saint-Aulaire, ar trebui sa o moi in fulger, eclipsa si roua”. (Bernard Gavoty, „Amintirile lui George Enescu”, prefata, 2005)

Anecdote:

Intr-o zi, George Enescu a fost invitat in casa unui prefect. Fiica acestuia, dupa parerea familiei, canta foarte bine la pian. Dupa ce a executat cateva piese, mama fetei l-a intrebat pe marele muzician:

– Cum vi se pare? Nu-i asa ca are talent?
– Are, a raspuns politicos maestrul.
Incurajata, fata a mai cantat cateva bucati, punandu-i timpanele lui Enescu la grea incercare.
– Vedeti, a zis mama extaziata, face ce vrea cu pianul…
– Chiar asa? Poate sa-l si inchida?

 

Data actualizarii: 29/08/2018