Palatul Behague
Scriitorul Henri de Regnier, califica Palatul Behague drept „unul dintre cele mai frumoase palate ale orasului nostru”. Palatul a fost vandut in1939 statului roman, care si-a transferat aici ambasada aflata pana atunci in hotelul Pomar, din avenue de Wagram.
Intre numeroasele sali ale Palatului se disting:
Biblioteca Ovala, ce a adapostit colectia de carti pretioase si rare ale lui Octave de Behague. Cea mai mare parte a cartilor a fost vanduta la licitatie in 1877, dar biblioteca a ramas intacta, cu superbele sale panouri din lemn pretios si portile sale sculptate delicat. Plafonul pictat o reprezinta pe Aurore, prietena muzelor, care conduce o trasura si indeparteaza norii noptii. Aceasta tema este intalnita frecvent in pictura plafoanelor in stil baroc.
* Usa Salonului Bleu *
In biblioteca amenajata de catre tatal sau, Octave de Behague, contesa de Bearn a adunat carti de lux incredintate unor bibliotecari de calitate printre care celebrul Paul Valery.
Salonul Bleu, care permite accesul la Biblioteca Ovala printr-o usa dubla cu magnifica incuietoare stil sec XVIII ornata cu dragoni, pastreaza inca una din cele doua tapiserii flamande din secolul XVIII. In mijlocul salonului se afla o marmura a lui Lorenzo Bartolini intitulata „La confiance en Dieu” (1835).
Walter Andre Destailleur amenajeaza intre 1894-1895 marea scara pavata cu marmura policroma cu balustrada din fier forjat. Aceasta scara de onoare inspirata de cea a reginei de la Versailles constituie o formula des utilizata in secolul al XIX-lea.
* Palatul Behague – Sala de Bal *
Sala de bal in stil neo-rococo, denumita si Salonul de aur, care servea drept birou si salon de receptie al Martinei, a fost amenajat in 1897. Acest ansamblu, restaurat acum cativa ani, se distinge prin munca de integrare a ornamentelor stil Ludovic al XV-lea provenite din diferite locuri, munca datorata lui Florian Kulikowski. Ansamblul televa influenta Palatului Soubise. Picturile de deasupra usilor sunt in stilul compozitiilor florale din secolul al XVII.
Micul salon octagonal, adiacent, a fost realizat spre 1903. Salon este ornat de patru scene de vanatoare de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Acest salon conduce spre sala de teatru si spre sala de mese.
In 1897 si 1898, o sala mare de concert si teatru, particulara, rebotezata Sala Bizantina, devine realizabila prin cumpararea unui teren adiacent ce dadea spre strada Saint Dominique. Gustave – Adolphe Gerhardt (1843 – 1921) a realizat aceasta sala. Gerhardt, detinator al marelui Premiu Roma in arhitectura, autor al numeroase palate particulare, restaurator al College de France, reia, urmand pe cat se pare sugestiile contesei, planul bazilical antic si dispunerea bisericilor bizantine.
* Palatul Behague – Sala Bizantina *
Teatrul servea si drept muzeu, mai multe marturii indicand, de exemplu, ca aici erau expuse instrumente de muzica si picturi.
In anul 1900, publicatia „Lumea Muzicala” anunta ca sala putea primi 600 de vizitatori si ca poseda o orga mare. Aceasta orga exista inca si constituie unul din rarele exemple de orga profana pariziana care a dainuit de la inceputul secolului.
Sala Bizantina a fost locul desfasurarii unor evenimente majore pentru istoria teatrului: regizorul Adolphe Apia a efectuat aici prima sa reprezentatie in 1903 si faimosul croitor Mariano Fortuny, supranumit de Proust – „fiul genial al Venetiei” – a inaugurat aici un sistem de cupole cu panza pliabila care dadea spectatorului senzatia de profunzime. Sistemul de iluminare era si el inovator. Numeroase alte reprezentatii au avut loc in aceasta sala. Martine de Behague putea asista la reprezentatii din Sala Cavalerului. Aceasta sala, amestec intre stilurile art nouveau si cel medieval, comunica cu sala de teatru.
Contesa de Bearn si societatea ei muzicala
Pe o perioada de 30 de ani, contesa de Bearn a fost gazda unei societati alese, organizand in sala de concerte din interiorul l’Hôtel de Behague veritabile momente mondene.
Contesa de Bearn invita numerosi compozitori contemporani sa-si dirijeze personal compozitiile. Astfel, in 1902, compozitorul german Friedrich Gernsheim a dirijat o simfonie proprie, iar in 1903, Widor a dirijat o orchestra pentru un „incantator five o’clock muzical”.
In 1905, Gabriel Faure a dirijat, bucurandu-se de un mare succes, Requiem-ul, iar contesa Potocka, acompaniata de o orchestra dirijata de Widor, a interpretat un concert de Mozart. In luna decembrie a aceluiasi an, „cativa prieteni” sunt invitati „la o reuniune muzicala foarte interesanta” prilej cu care au ascultat o „excelenta orchestra” dirijata de Camille Chevillard.
Contesa de Bearn era deschisa , in egala masura, si repertoriilor clasice. Astfel, in 1920, compania La Petite Scene a dat o reprezentatie in fata membrilor Revistei de critica. Programul a cuprins extrase din « L’idylle sur la paix » de Lully, din « Isabelle et Gertrude » de Blaise si Gluck si din « deux chasseurs et la laitiere » de Duni.
Sala Bizantina a fost si gazda unor concerte de caritate in beneficiul Uniunii mutuale a femeilor din Franta si a saracilor din Paris. In aceasta sala, in 1909, a dansat Isadora Duncan.
(informatiile sunt de pe site-ul Ambasadei)
