O carte o poate citi oricine, in original sau in traducere. Fie intr-o editie de masa, fie intr-o editie bibliofila, continutul unei carti este accesibil, in mod egal, oricui, cu un minim efort logistic (simplificat si mai mult, la ora actuala, de comenzile online). O carte poate fi citita acasa, in fotoliu, sau la metrou, in picioare, ori la biblioteca, alaturi de confratii care fosnesc febril file ingalbenite. Un film, si el, poate fi vazut la cinematograful din colt, la mall, sau acasa, de pe canapea, descarcat de pe un torent sau altul, cu popcorn sau alt corn in fata. Vezi acelasi film oricum, asa cum citesti aceeasi carte, indiferent de conditii. Doar mintea si sufletul consumatorului difera – produsul cultural este in esenta identic pentru X sau Y, in locul S sau T.
Operele de arta au insa un statut cu totul special. Ca sa vezi bustul lui Nefertiti nu e suficient sa contempli un kitsch de plastic, chinezesc, care il reproduce. In artele vizuale, spre deosebire de literatura sau film, reproducerea nu are nimic substantial de a face cu originalul. Este o traducere complet tradatoare. Experienta pe care o procura originalul tine doar de relatia privitorului cu acesta, in mediul in care este el prezentat – muzeul, galeria de arta, expozitia. Pentru a vedea arta nu e suficient sa dai o fuga la cinematograful de la mall si nici sa cauti rapid o editie buna a unui catalog, pe Okazii. Pentru a vedea realmente bustul lui Nefertiti trebuie sa faci un drum lung pina la Berlin, sa gasesti Neues Museum, pe Museumsinsel, sa parcurgi coridoarele cu nenumarate vestigii arheologice si apoi sa iti faci loc, prin inelul de adulatori, catre ea, catre capodopera care este totodata o perfecta realizare artistica si o ireala prezenta fizica, o fiinta care te priveste (in ambele sensuri ale cuvintului), in timp ce te asteptai ca tu doar sa te uiti la ea.
Drumul catre Nefertiti nu poate fi rasfoit, iar in fata ei nu poti sa tragi si un pui de somn, ca atunci cind privesti o sofisticata capodopera cinematografica de Dan Pita. Accesul la opera de arta vizuala cere enorm de mult timp, bani, energie, devotament, informatie culturala, rezistenta fizica si o speciala asteptare emotionala pe care, sa fim drepti, nu toti o avem.
Atunci de ce sa cautam opera de arta, de ce atata deranj? De ce, din moment ce procesul si accesul este atit de laborios si complicat, zeci de milioane de oameni inunda, anual, miile de muzee si de galerii ale lumii? De ce isi toaca timpul, banii si nervii? Pentru ca doar in artele vizuale se produce acea aparitie fulguranta care este intuirea transcendentei, a ceva ce te depaseste, te edifica, te subjuga si te elibereaza totodata, fara sa iti tina predici prolixe, ca o carte, si fara sa te tina prins in scaun, ca un film. Paradoxal, drumul catre opera de arta este cel mai lung si cel mai greu dar, odata aflat in fata ei relatia se stabileste cel mai repede si cel mai profund, mult mai repede decit cu o carte, pe care o parcurgi pina la mijloc uneori, pina realizezi ca este maculatura sau un film, in legatura cu care abia cind iesi de la cinematograf realizezi ca ti-ai pierdut timpul degeaba.
Opera de arta ti se infige in privire in prima fractiune de secunda si te insoteste, uneori, pina la capatul vietii, fara sa faci vreun efort pentru asta (nu e necesara nici macar o fotografie de suvenir). Si asta pentru ca, spre deosebire de volumul cumparat pe Elefant.ro sau de filmul vazut la mallul din Cotroceni, opera de arta este un original, o fiinta vie care locuieste doar acolo unde o intilnesti, la Berlin sau la Paris, pe o anumita strada, intr-o anumita cladire, unde are camera ei anume. Opera de arta este un personaj unic.
Asemenea personaje vor fi cunoscute pe parcursul intilnirilor Capodopere ale artei universale. E vorba, obligatoriu, de personaje artistice pe care le-am intilnit in realitate, nu de reproduceri, fotografii sau filme cu acestea. Chiar daca vor fi prezentate prin imagini, reproduceri si ilustratii, ceea ce voi transmite este relatia -unica si ireductibil personala- cu ele, uneori cimentata de-a lungul anilor. Cursul nu este o desfatare culturala cu opere frumoase in reproduceri splendide, ci un indemn la calatorie, la explorare, la explorarea lumii si a eului propriu prin cel mai la indemina si viu simt: privirea.
Si pentru ca e vorba despre personaje in cel mai deplin sens al cuvintului, multe dintre operele prezentate vor reda chiar personaje, figuri umane, portrete. Chiar daca domeniul meu predilect, de specialitate, este arta moderna si contemporana, atasamentul fata de aceste personaje care sint operele de arta nu cunoaste limite cronologice sau stilistice, asa ca voi prezenta un parcurs care va incepe cu preistoria si se va incheia cu actualitatea.
Erwin Kessler
