Aprofundari si cercetari teologice de nivel academic.

Ord. dupa

1. Nevoia de dialog teologic serios Dialogul teologic in Grecia nu ...

Creatia lumii duhurilor are nu numai o indefinita inalti­me luminoasa...

Potrivit credintei crestine, lumea a fost creata de Dum­nezeu ca un d...

Daca la sfarsit s-ar pune umanitatii intrebarea: In cazul in care totu...

Sa coboram din Taborul abstractiei sublime, la poalele muntelui, in lu...

In vremea noastra s-au implinit intocmai cuvintele Mantuitorului: „N...

Afiseaza
comentarii

Creatia lumii duhurilor are nu numai o indefinita inalti­me luminoasa, ci e si o indefinita adancime tenebroasa. Cea dintai e formata din ingerii buni, cea de a doua, din lumea ingerilor rai.

Sfanta Scriptura ne spune ca aceasta lume de duhuri rele a facut la inceput parte din lumea ingerilor buni, dar razvratindu-se, acestia au fost azvarliti din cer. Aceste du­huri sunt si ele in numar indefinit de mare si au si ele o ie­rarhie. in fruntea lor este Satana. Sfantul Vasile, descriind caderea Satanei in opozitie cu persistenta lui Mihail, vede cauza fiecaruia in persistarea sau despartirea libera de Dumnezeu. „De unde e rau omul? Din propria lui libertate. De unde e rau diavolul? Din aceeasi cauza, avand si el viata libera si prin libertatea lui avand putinta sa ramana langa Dumnezeu sau sa se instraineze de El. Mihail era inger si a ramas langa Dumnezeu pentru vecie. Satana era inger si a cazut din treapta lui. Pe acela vointa libera l-a pazit in cele de sus; pe acesta libertatea alegerii l-a aruncat. Putea si acela sa apostazieze si putea si acesta sa nu cada. Pe acela l-a salvat nesaturarea de iubirea lui Dumnezeu, pe acesta l-a facut lepadat departarea de Dumnezeu. Acesta e raul: instrainarea de Dumnezeu. O mica intoarcere a ochiului ne face sa fim cu soarele sau cu umbra trupului nostru. Cel ce priveste spre soare se lumineaza indata; cel ce se intoarce spre umbra va avea parte in chip necesar de intuneric. Ast­fel diavolul are rautatea prin libera alegere, dar firea lui nu e opusa binelui”[1].

Explicatia crestina a raului din libertate e singura care nu leaga raul de esenta realitatii, a realitatii eterne sau a celei create de Dumnezeu, luand totusi raul in serios. Si e singura care salveaza insasi existenta libertatii in realitatea existentei. Orice alta explicatie compromite iremediabil existenta si neaga libertatea, adica insasi demnitatea uma­na. Daca raul ar fi fost creat de Dumnezeu, el ar fi fost legat de esenta lui Dumnezeu si a creatiei, ca si atunci cand ar fi etern legat de existenta.

Sfantul Vasile cel Mare zice: Tiu socoti nici pe Dum­nezeu cauza a existentei raului, nici nu inchipui raul ca avand o existenta proprie. Caci nu e subzistenta rautatea, ca un animal oarecare; nici nu are vreo esenta ipostaziata a ei. Caci raul este o lipsa a binelui. Ochiul a fost creat, orbirea s-a produs ulterior prin pierderea ochilor… asa si rautatea, nu are o subzistenta proprie, ci vine dupa aceea din cauza ranilor sufletului. Caci nu e nici nefacut, cum spu­ne cuvantul celor necredinciosi, care fac raul de aceeasi cinste cu natura cea buna, considerand ca amandoua sunt fara inceput si mai presus de facere. Mici creat. Caci daca toate sunt din Dumnezeu, cum ar fi raul din bine? Caci nimic rau nu e din bine, nici rautatea din virtute”[2].

Doctrina despre duhuri exista si in Babilon, si in Persia, si in Elada, dar e cu totul deosebita de doctrina biblica, dat fiind ca acolo ea era expresia unui dualism etern, cata vreme doctrina biblica nu acorda raului o existenta eterna, egala cu a lui Dumnezeu[3].

Pe de alta parte, nici marimea raului din lume si din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umana. Daca vrem o explicatie, care tine seama de marimea raului, dar nu-1 vede ca pe un atribut al realitatii, care copleseste orice speranta a omului de a scapa de el prin libertate, trebuie sa admitem ca origine suplimentara a raului libertatea unor spirite mai puternice decat spiritul uman, capabile de un rau cu mult mai mare; dar totusi, nu o origine a raului in libertatea spiritului divin atotputernic, caci aceasta n-ar mai face posibila mantuirea lumii de rau si Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Desi sunt unii oameni care reusesc sa nu fie subiecte ale raului, in practica multi din ei raman subiecte ale lui. ni se pare un fapt incontestabil ca acest rau e mai mare decat suma relelor pe care si le fac oamenii, ca exista niste am­plificatori mai presus de oameni ai raului facut de oameni, in asa masura, ca ei nu pot scapa de el numai prin ei insisi. Firele de rau cu care se leaga oamenii unii pe alfii sunt rasucite si ingrosate pana la a alcatui un complex de legaturi de nedesfacut.

Cu alte cuvinte, raul manifesta proportii si puteri care nu pot fi explicate numai din libertatea noastra. Dar, pe de alta parte, omul poate tine in frau raul si se poate izbavi de el aproape in intregime, ca subiect care il savarseste, dar nu numai prin eforturile sale, ci prin eforturile sale ajutate de puterea lui Dumnezeu. Deci raul nu se dovedeste de ne­invins de catre om in calitatea de subiect faptuitor al lui.

Chiar cata vreme este stapanit de rau, omul aproape totdeauna mai pastreaza in el resturi de bine, rezistente im­potriva raului, puteri de intoarcere spre bine, puteri de fra­nare a raului si de cainta pentru el. Credinta crestina con­sidera ca numai duhurile demonice nu mai pastreaza in ele nici un rest de bine. Raul le-a devenit „o a doua natura”. Dar chiar raul produs de duhurile mai puternice apare ca avand totusi originea in libertatea, si nu in fiinta lor, ca unul ce este consimtit neincetat de libertatea lor. Aceasta ne da sa intelegem ca, chiar daca toti oamenii ar inceta sa devina subiecte ale raului, raul tot ar sufla asupra vietii lor din alte izvoare voluntare mai presus de ei. Dar putinta oamenilor de a se elibera de calitatea de subiecte ale raului arata in acelasi timp ca raul de care ar suferi nu tine de esenta realitatii, ci vine din libertatea unor fiinte mai puternice.

Tocmai prin faptul ca raul nu tine de esenta realitatii, de ens, sau de esenta unei parti a realitatii (ceea ce in fond ar compromite iremediabil toata realitatea, caci nu se poate separa o parte a realitatii de alta), se dovedeste ca nedatand din eternitate si avand in el o anumita slabiciune.

Pe de alta parte, raul care doare si care chinuieste cel mai mult este raul produs de o persoana prin libertatea ei. Raul fizic, sau raul facut fara voie, nu doare atat de mult pe cel care-1 sufera, cum chinuieste pe cineva cel pe care-1 sa­varseste, prin constiinta ca ar fi putut sa nu-1 faca. Raul ca fatalitate fizica (moarte, boala, cutremure), sau ca produs al unor forte superioare, sau ca urmari ale raului savarsit, poate sustine un sentiment al tragicului si poate fi suportat ca o cruce, cu o rabdare care fortifica spiritual si mantu- ieste. numai raul savarsit intentionat de o persoana pro­duce in cel ce-1 sufera o durere morala, un sentiment de nedreptate, de neintelegere, iar in faptuitor, chinurile regre­tului, sau o alterare morala, cand lipsesc aceste chinuri.

Toate acestea confirma invatatura crestina ca raul, in proportia lui mai mare decat cea explicabila prin libertatea umana, isi are originea in decizia libera a unor spirite crea­te, care la inceput au fost bune.

(Extras din: Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, editia a III-a, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2003, pp. 470-473)


[1] Omilia Dumnezeu nu e autorul raului, PG, 31, col. 348.

[2] Ibidem, col. 341.

[3] Trembelas, op. cit., vol. I, p. 502.