Unul dintre cei mai importanti dirijori finlandezi ai ultimei jumatati de secol, Leif Segerstam este un muzician complet cu o activitate prodigioasa si numeroase aparitii alaturi de mari orchestre ale lumii in care a abordat o diversitate de opusuri in interpretari apreciate deopotriva de critici si de public.
Nascut in 1944, Leif Segerstam, care se evidentiaza si prin alura sa de multe ori comparata cu faimosul Santa Klaus, a inceput studiul muzicii inca din copilarie, descifrand mai intai tainele viorii si ale pianului iar mai apoi si maiestria artei dirijorale si pe cea componistica. De altfel, Leif Segerstam s-a perfectionat in cadrul unor institutii de invatamant prestigioase din Europa si SUA precum Academia Sibelius de la Helsinki sau Juilliard School din New York.
Desi a inceput, aproape in paralel, atat activitatea de interpret cat si pe cea de dirijor, cea din urma ii va aduce recunoasterea internationala, Leif Segerstam aflandu-se, dupa anii de inceput cand a activat in fruntea Orchestrei Radioului Finlandez si a Operei Finlandeze, la pupitrul unora dintre cele mai faimoase orchestre din lume alaturi de care a abordat un repertoriu vast ce cuprinde opusuri din epoca Barocului si pana in cea contemporana.
Nu in ultimul rand, Leif Segerstam, care desfasoara si o intensa cariera didactica, are si o prodigioasa activitate componistica in care abordeaza majoritatea genurilor muzicii clasice si cu precadere simfonia.
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.