Autor: Sorin Antohi
Titlu: Utopica. Studiia asupra imaginarului social
Editura: Idea Design & Print
Localitatea: Cluj-Napoca
Anul aparitiei: 2005
Editia: a II-a, revazuta
Pagini: 256 pp.
ISBN: 973–7913–38–8
Descarca aici!
CUVÎNT ÎNAINTE
Cartea de față reprezintă o selecție din paginile pe care le-am consacrat utopiei pînă în 1987, cînd am depus manuscrisul ne varietur (din punctul meu de vedere, desigur) la Editura Științifică și Enciclopedică. La acea dată eram deja foarte sceptic în privința șanselor de debut editorial cu un asemenea subiect, fiindcă tribulațiile unui manuscris anterior – redactat între 1981 și 1983, rămas inedit și sortit acum de mine însumi cufărului cu produse ale uceniciei – mă învățaseră destule. În anii din urmă am publicat unele părți din ceea ce a devenit acum volum închegat, profitînd de ospitalitatea mai multor periodice (de mare circulație sau de cerc restrîns) și, în unele situații, de relativa neglijență cu care erau cenzurate analele instituțiilor de învățămînt superior și cercetare, precum și volumele colective tipărite sub egide academice (mai cu seamă atunci cînd textul meu, și așa încărcat de subterfugii obositoare – aluzii, trimiteri ezoterice –, era opacizat și mai mult de traducerea într-o limbă străină). Nu cred că este necesar să detaliez circulația anterioară a fragmentelor deja publicate; mă opresc numai pentru a mulțumi redactorilor și animatorilor culturali care au făcut posibilă această circulație oarecum marginală – dar esențială pentru mine – a unora dintre tentativele mele de a analiza utopia.
Nu am inclus în volum multe eseuri apărute în reviste studențești, după cum am lăsat deoparte și textele unor comunicări și conferințe de pînă în 1987. Insist: consider că toate acele încercări au o importanță mai curînd subiectivă, ca trepte ale apropierii mele de fațetele esențiale ale utopiei.
Valoare de laborator a avut și proiectul – în bună parte finalizat – de a redacta un tratat despre literatura, gîndirea și acțiunea utopică. Cu anii, am înțeles că vanitosul, hasdeianul meu program de cercetare îmi depășea puterile (de informare, interpretare, cuprindere), după cum exceda toleranța (și așa foarte limitată) a birocrației din Ministerul Adevărului.
Aș vrea să fac unele remarci asupra stilului. Trebuie să admit, fraza mea e încărcată, accidentată și adesea absconsă, iar numeroasele și stufoasele note de subsol nu ușurează cîtuși de puțin sarcina disperată a puținilor mei cititori potențiali. Din nefericire, condițiile primei recepții a manuscrisului m-au determinat să încifrez mai mult decît s-ar fi cuvenit mesajul foarte clar al paginii scrise. Ironia, jungla referințelor, jocurile de cuvinte, structura sofisticată a argumentării (care face uneori ca pînă și cele mai lamentabile reducționisme la care am fost împins de slabele-mi mijloace să fie învăluite în cețuri retorice), iată mărci aproape inacceptabile ale unei subiectivități rebarbative, iată obstacole redutabile pentru lectură. Mea culpa.
Există totuși cîteva recomandări de folosire pe care nu aș vrea să le neglijați, dezamăgiți cititori: notele pot fi lăsate pentru specialiști, fiindcă textul parcurge în linii mari problematica domeniului; bibliografiile minimale din note, citatele foarte lungi și frecvente constituie un material de rețecție independentă (uneori le-am transcris într-o limbă străină, pentru a nu le altera sensul și/sau a nu rata valori de judecată prea strîns legate de o anume, foarte fericită, verbalizare); bibliografiile finale sînt menite să orienteze pe acela care va dori să studieze îndelung și sistematic utopia. Poate nu se va pierde din vedere că, pe lîngă ambițiile mele hermeneutice, informația vehiculată de această carte face parte și dintr-o strategie endemică în cultura română: colportajul (de multe ori, a trimite sec la o pagină, fără a reproduce și vreun citat mai elocvent, înseamnă a ignora proverbiala raritate a surselor accesibile în biblioteci românești).
Nu am intervenit în manuscris. De aceea, referințele bibliografice nu sînt aduse la zi, iar bibliografiile nu au fost refăcute. Viitoarele mele cărți, care sper să apară printr-un proces editorial firesc, vor încerca să pună la lucru achizițiile internaționale ale anilor din urmă, cu atît mai mult cu cît și cîțiva români (între care Vladimir Tismăneanu, cu excelenta sa lucrare din 1988, The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia, Londra-New York, Routledge) au contribuit serios la îmbogățirea studiului utopiei.
Înainte de a încheia nota liminară, mă gîndesc o clipă, cu gratitudine, la mulțimea celor care au făcut posibilă activitatea intelectuală ațată la originea cărții de acum și a altor scrieri. Practic, fiecare carte pe care am putut-o găsi a ajuns la mine printr-un prieten. Mai mult: confruntat cu greutăți apreciabile, am simțit din plin solidaritatea umană și intelectuală a cîtorva prieteni devotați și îngăduitori, căldura familiei, deschiderea generoasă a unor mari intelectuali. Dacă am reușit, cînd și cînd, să ajung la vreun rînd lizibil, e datorită lor; dacă nu am reușit, vina este în întregime a mea. Din astfel de pricini, precum și pentru a nu jena marea lor delicatețe, vreau să rămîn singurul om care cunoaște lunga listă completă a celor care m-au susținut, ințuențat, transformat, instruit, sfătuit, înțeles, iertat.
Ianuarie 1990
