Madeleine Malraux, a doua sotie a autorului si ministrului francez André Malraux isi prezintă memoriile sub forma unui jurnal intim. O viata discreta, palpitanta si tragica.
***
4 noiembrie 1946
Voi fi mereu recunoscatoare muzicii pentru cuvintele pe care ea le formuleaza in locul meu si pentru gradul de intimitate pe care il creeaza intre doua persoane care o asculta cu aceeasi intentie.
30 august 1947
Ceea ce simt pentru André este foarte puternic […]. Cu toate astea, dainuie o usoara deceptie pe care ar fi zadarnic s-o neg, este vorba de impresia ca, in ochii lui, muzica este derizorie in comparatie cu arta picturala. Nu a spus-o niciodata. Este o problema de sensibilitate.
10 februarie 1948
André mi-a adus cateva partituri rare, dintre care patru triouri de Mozart, si o transcriere pentru patru maini de Czerny a Simfoniei nr. 97 in Do major de Haydn. O atentie care ma incalzeste.
28 martie 1953
Ne ducem la atelierul lui Georges Braque pentru a lua ceaiul si a-i privi tablourile. Face parte dintre acele fiinte umane bune la suflet, cu alte cuvinte, rare. Il respect imens si cred ca e ceva reciproc (ii place cu adevarat muzica!). Georges a fost foarte apropiat de Erik Satie (luau pranzul impreuna in fiecare saptamana) si i-a cumparat pianul dupa moartea acestuia. Tablourile lui l-au inspirat pe Satie in timpul compunerii piesei Socrate.
4 mai 1953
A murit Prokofiev. In aceeasi zi cu Stalin. Dar moartea sa a fost tinuta secreta atata timp cat aceea a „tatucului popoarelor” nu epuizase cerneala. Alesese sa ramana la vatra patriotica. Talentul i-a fost astfel inregimentat, desi deloc diminuat. Imi place muzica lui Prokofiev si o voi canta iarasi si iarasi. In acest moment, André vrea sa asculte Orfeu sau Vecerniile lui Monteverdi, in timp ce studiaza Batalia de la San Romano a lui Ucello.
3 decembrie 1954
André si cu mine ne aflam ieri-seara la Théâtre des Champs-Élysées, unde a avut loc o seara de concert cel putin memorabila. Intre Marea Uvertura de Mozart si Patetica lui Ceaikovski, am avut parte – daca putem vorbi de contrast – de o creatie electroacustica a americanului Edgar Varèse numita Deserturi. Si chiar desertica a fost cat pe ce sa devina marea sala de pe Avenue Montaigne, dupa ce a fost locul unei semirevolte! Pentru toti acei oameni care isi platisera locurile, a fost nici mai mult nici mai putin decat un autentic scandal. In ce ma priveste, mi s-a parut ca alternam intre ultimele teste de acordare care scapa din fosa inaintea unui concert si strafulgerarile sonore ale filmelor de groaza. […] Daca ar trebui sa traduc cosmarul in muzica, asa ar suna. […] Ii inteleg intentia, dar rezultatul este aproape imposibil de ascultat, ceea ce este in antiteza cu insasi ideea de muzica. […] André spune ca exista prea multe capodopere in literatura pentru a mai pierde timpul citind prostii. Eu spun ca exista prea multe capodopere in muzica pentru a mai pierde timpul ascultand cum se trage apa. Dar sst! Poate, peste cativa ani, se va spune ca era un geniu si atunci va fi timpul sa ne schimbam parerea! Nu asa s-a intamplat si cu Incoronarea primaverii a lui Stravinski, prezentata, cred, in acelasi loc, in 1913?
9 iunie 1957
Este uimitor. André spune ca, fata de muzica, celelalte mijloace de exprimare a fericirii sunt sarace. Oare pentru a resimiti propria-i fericire imi cere sa cant? Sa fie acesta pentru el principalul interes pe care il reprezinta muzica?
12 mai 1963
Marc Chagall va reface plafonul Operei Garnier! In sfarsit, André i-a vorbit de proiect si cred ca deocamdata Chagall nu si-a revenit din soc… Dar cum ar putea refuza? Trebuie spus ca André nu suporta actualul plafon, pe care il priveste la fiecare vizita oficiala – adica foarte des – cu frustrare. Opera merita sa-ti inalti privirile si sa intalnesti acolo sus ceva care sugereaza evadarea sufletului.
Randurile de mai sus sunt parti din jurnalul Madeleinei Malraux aparut sub titlul Cu o discreta intimitate. Concertul unei vieti in miezul veacului.
O viata discreta si tragica dominata de André Malraux, cel de-al doilea sot al ei si frate vitreg al primului ei sot, dar in care apar si generalul de Gaulle, André Gide, Sartre, Corbusier, Camus, Georges Pompidou, André Meyer si Kennedy.
O viata pe care, daca nu ar fi fost marcata de tragedia mortii primului ei sot, Roland Malraux, ar fi dedicat-o muzicii. Probabil sunt putini aceia care stiu ca Madeleine Malraux a absolvit Conservatorul din Paris (a fost colega de clasa cu Tatiana Popesco, fiica Elvirei Popesco) si ca, imediat dupa absolvire, la 22 de ani, Aymé Kunc i-a oferit un loc ca profesoara de pian la prima sectie a claselor superioare la Conservatorul din Toulouse.
O viata in care abia spre finalul ei, si-a implinit visul din tinerete si a cantat cu Isaac Stern pe scena de la Carnegie Hall, cu Rostropovici, a colaborat cu George Balanchine si a cantat la festivalul de la Berlin.
Noiembrie 2011
Unul din ultimele mele recitaluri? […]
La varsta mea, la varsta mea cea inaintata, nu am putea face proiecte. Dar inlauntrul meu, da, flacara inca mai arde. Pentru fiintele pe care le-am iubit, pentru pian, pentru viata. […] Alfred de Vigny spunea o fraza care nu ma paraeste: „Ce inseamna o viata insemnata daca nu un gand din tinerete implinit la varsta matura…?”
O viata despre care marturisea, aproape de finalul ei, ca ar fi fost imposibil de trait in absenta alinarii muzicii… motiv pentru care, probabil, titlul jurnalului ei, Cu o discreta intimitate, este o observatie notata pe una dintre partiturile sale de Erik Satie.
