Unul dintre cei mai apreciati dirijori francezi din ultimele aproape cinci decenii, Michel Plasson este astazi admirat pentru lunga sa cariera si pentru calitatea aparitiilor sale in concerte si spectacole de opera ce au devenit modele pentru tinerii dirijori din actuala generatie.
Nascut in 1933, Michel Plasson s-a format la Conservatorul din Paris sub indrumarea profesorului Lazare Levy si s-a remarcat mai intai prin castigarea Concursului international de la Besanconce i-a adus si primele angajamente ca dirijor profesionist printre care si functia de director muzical al orasului Metz intre 1965 si 1968. Michel Plasson avea sa cunoasca insa consacrarea internationala la pupitrul valoroasei Orchestre du Capitole de Toulouse, unde intre 1968 si 2003 a realizat numeroase concerte si inregistrari ce au impus in prim-planul lumii muzicale internationale atat orchestra cat si dirijorul. In cadrul acestora, Michel Plasson a abordat un repertoriu vast ce include lucrari de Bizet, Debussy, Massenet, Orff, Ravel, s. a. scrise atat in genul simfonic cat si in cel de opera. In paralel cu activitatea desfasurata la Orchestre du Capitole de Toulouse, Michel Plasson a activat si ca dirijor principal al Dresden Philharmonic si ca dirijor invitat al altor orchestre simfonice si de opera europene. Dupa cariera desfasurata la cel mai inalt nivel in care si-a legat aproape indisolubil numele de Orchestre du Capitole de Toulouse, Michel Plasson s-a retras in 2003, lasand urmasilor o frumoasa mostenire artistica.
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.