Orchestra simfonica este astazi cel mai complex ansamblu instrumental ce interpreteaza lucrari din zona muzicii clasice. Fie ca vorbim de concerte pentru diferite instrumente soliste, de simfonii, de lucrari vocal-simfonice precum oratoriile, missele sau cantalele sau chiar de opere in concert, orchestra simfonica este unul dintre actorii principali ce dau viata sunetelor asezate pe portativ de marii compozitori consemnati in istoria muzicii.
Aparuta in jurul anului 1600 la Venetia, orchestra simfonica a cunoscut cateva etape de evolutie ce au condus la conturarea structurii sale actuale in care regasism patru mari compartimente: instrumentele de coarde, instrumentele de suflat din lemn, instrumentele de suflat din alama si instrumentele de percutie. Tot treptat a crescut si rolul dramaturgic al orchestrei in conceptia compozitorilor, ajungand in secolul al XIX-lea chiar sa determine aparitia unei discipline dedicate studierii imbinarilor timbrurilor instrumentale in cadrul unui astfel de ansamlu, numita orchestratie. De asemenea, au fost scrise tratate de orchestratie de catre compozitori importanti precum H. Berlioz sau N. Rimski-Korsakov, si au fost puse in pagina lucrari muzicale in care orchestra capata dimensiuni impresionante si un rol covarsitor in structura acestora, uneori devenind chiar mai importanta decat melodia sau ritmul.
In decursul timpului, orchestra a devenit o micro-societate in care liderul este dirijorul, cel ce impune si un anumit set de reguli ce trebuie respectate de membrii ansamblului. Principalii colaboratori ai dirijorului sunt concertmaistrul orchestrei si sefii de partide ce transmit celorlalti indicatiile de detaliu, dincolo de repetitia cu dirijorul in fata.
Muzicianul bulgar Ivan Iliev, format din punct de vedere artistic in SUA, a asezat in paginile volumului sau Orchestra simfonica. Mituri si realitate, cateva dintre impresiile sale in ipostaza de dirijor al mai multor orchestre simfonice dar si ganduri privitoare la functionalitatea acestui microgrup profesional atat de complex exprimate atat de el cat si de alti dirijori. De altfel, Ivan Iliev devoaleaza in volumul de fata si o parte dintre secretele interioare ale relatiilor dintre membrii orchestrei si dirijor, si nu numai, intr-o incercare considerata de multi curajoasa si datorita contrapunerii lui cum ar trebui sa fie in viziunea autorului lui cum este este de fapt in realitatea vietii de orchestra.
De altfel, profesorul, dirijorul si compozitorul Plamen Djourouff, fost dascal al lui Iliev la Academia de Muzica din Sofia sublinia tocmai „Curajul lui Ivan Iliev de a ridica valul deasupra orchestrei simfonice spre a privi nu doar dincolo de aspectele ascunse ale vietii cotidiene, ci si spre a inţelege ratiunea unor comportamente de camuflaj…” intr-o carte „ce se adresează atât cititorilor avizaţi, sensibil ataşaţi intelectual de subiectul cunoaşterii îndeaproape a formaţiunilor muzicale, cât şi celor dornici pur şi simplu să înţeleagă structura şi modul de funcţionare ale societăţii umane, după cum se reflectă acesta în detaliile unor microgrupuri profesionale specific”.
Nu in ultimul rand, pentru ca se adreseaza si tinerilor, Ivan Iliev inlatura in notele de final ale cartii sale impartite in patru capitole, ceva din imaginea idilica a dirijorului si a muzicianului in general, evidentiand problemele actuale cu care, dupa ce parasesc bancile scolilor, multi tineri se confrunta, identificand printre acestea anumite prejudecati, care de multe ori devin veritabile obstacole pentru cei aflati la inceput de drum artistic.
