Opera Nationala din Bucuresti prezinta spectacolul Amorul Vrajitor / Tricornul (Amor Brujo / El Sombrero de Tres Picos), de Manuel de Falla.
Libretul Gregorio Martinez Sierra
EL SOMBRERO DE TRES PICOS (TRICORNUL) de Manuel de Falla
AMOR BRUJO (AMORUL VRAJITOR) de Manuel de Falla
Dirijor: Tulio Gagliardo Varas (Izmir Devlet Opera ve Balesi, Turcia)
Coregrafia: Carlos Vilan
Sinopsis
„Amorul vrajitor”
Candelas, o tanara frumoasa si pasionala, a fost indragostita de un gitan gelos si desfranat. Desi au dus impreuna o viata nefericita, ea l-a iubit foarte mult, a regretat moartea lui si nu l-a putut uita. Amintirea lui este pentru ea ca un vis, sumbru, infricosator, ca o vraja care duce la nebunie. Ea este ingrozita ca spiritul lui nu a disparut, ca se va intoarce, ca el continua sa o iubeasca in felul lui, intunecat, pacatos si insistent. Ea se lasa prada amintirilor trecutului, ca si cum ar fi sub influenta spectrului, dar ramane o tanara puternica si plina de viata.
La venirea primaverii se indragosteste de Carmelo, un tanar frumos si elegant, care ii impartaseste sentimentele. Candelas, fara sa-i refuze dragostea, raspunde iubirii lui, dar ramane obsedata de trecut. Cand Carmelo ii marturiseste dragostea, Spectrul gitanului revine, o ingrozeste pe Candelas si o desparte de noul ei iubit. Candelas si Carmelo nu isi pot exprima dragostea printr-un sarut.
Candelas este abatuta, se simte vrajita, iar vraja trebuie intrerupta. Carmelo crede ca va gasi o solutie. Candva el a fost prieten cu spectrul care o bantuie pe Candelas si stie ca era infidel si gelos. Cum pare ca, si dupa moarte, si-a pastrat caracterul si obiceiurile, ar trebui pacalit pentru ca indragostitii sa poata schimba sarutul dragostei. Carmelo o convinge pe Lucia, o tanara gitana, prietena a lui Candelas sa se prefaca sedusa de Spectru, iar aceasta accepta propunerea. Carmelo se intoarce pentru a-i jura dragostea lui Candelas, dar Spectrul intervine. El o vede insa pe Lucia si nu poate rezista tentatiei. El cedeaza frumusetii Luciei. Intre timp, Carmelo reuseste sa o convinga pe Candelas de dragostea sa si astfel viata triumfa in fata mortii si a trecutului. Indragostitii se saruta, vraja sinistra este infranta, iar Spectrul dispare invins de iubire.
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.