Dupa o noapte de betie, Lenglume se trezeste intr-o dimineata in pat langa fostul sau coleg de liceu, Mistingue. Mahmuri, in incercarea de a-si aminti ce s-a intamplat noaptea trecuta, cei doi barbati constata ca si-au pierdut cateva lucruri personale: unul, umbrela cu cap de maimuta, celalalt, o batista brodata cu initialele numelui… Mai mult, din gazeta zilei afla ca, langa cadavrul unei carbunarese, au fost gasite… lucrurile lor?! Cum memoria le joaca feste, cei doi traiesc cu impresia ca sunt autorii unei crime abominabile. Din acest moment actiunea se precipita, scenele curg intr-un ritm dement, iar eroii nostri, cuprinsi de cosmarul psihozei, actioneaza sub impulsul unor adevarati… criminali.
Un intens delir comic ce conduce personajele principale prin situatiile cele mai neprevazute. O comedie neagra de calitate, uneori plina de haz… absurd, alteori de-a dreptul… „sangeroasa”, construita cu mecanismele unui adevarat thriller. Un spectacol pentru oameni inteligenti care nu se feresc sa rada chiar de ei insisi.
“Celalalt Labiche
Scrise in serie, cu o usurinta de invidiat si geniu comic, la comanda sau din inspiratie creatoare, piesele lui Labiche au creat in dramaturgia universala un stil, o opera, dar si cateva capodopere. Una dintre ele – Crima din strada Lourcine – este unica prin concentrare dramatica, prin rasturnari de situatie, dar si prin dramatismul ei insinuat. Disperare si dramatism la un reprezentant de seama al teatrului de bulevard? Ei bine, da. Pentru mine, forta si unicitatea acestei piese, umorul ei fin, vin tocmai din imbinarea stranie intre disperarea personajelor care vor sa scape unui destin implacabil si derizoriul situatiei lor reale. Departe de a fi realista sau minora, Crima din strada Lourcine descrie exact granita ambigua dintre aparenta si realitate, revolta si resemnare, vinovatia asumata si instinctul criminal ascuns in fiecare dintre noi. O zona umana in care totul devine posibil. Desigur, totul prezentat cu mult umor negru. „Totul se invarteste, totul danseza in jurul meu” spune personajul principal, descriind senzatia unei realitati paralele ce isi pierde contururile cunoscute ale unei lumi ce a luat-o razna, antrenand totul in miscarea ei nebuneasca. Poate ca, la final, cand totul se linisteste, lamurindu-se la nivelul unei realitati banale, personajelor lui Labiche le e dor de tumultul vital si disperat in care intrasera din greseala, pentru o clipa.
Noi, spectatorii, asistam cu satisfactie, cu sadism chiar, la aceasta zbatere inutila a personajelor prinse intr-un carusel al ororilor inchipuite de propria imaginatie. Dar oare viata noastra de fiecare zi nu inseamna aceeasi zbatere continua, inutila de cele mai multe ori, in incercarea de a ne justifica existenta?” Felix Alexa
Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.
