Idei în Agora
XXXVI
Minoritatea germană din România în perioada interbelică și în cea comunistă
William Totok în dialog cu Sorin Antohi
20 noiembrie 2018, 18:00
Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei 151
Istoria sașilor și cea a șvabilor de pe teritoriul României de azi au luat practic sfârșit. Numărul celor rămași aici, mereu exagerat din motive identitar-politic-financiare, este desigur foarte mic: la recensământul din 2011, doar 27.019 persoane și-au declarat germana ca limbă maternă. Estimările din 2018 dau cifre diverse, dar toate cele credibile sunt mai mici. La recensământul din 1930 fuseseră 745.421, iar în 1989 (după un lucrativ export al germanilor, în mod paradoxal/simbolic precedat de cel al evreilor) mai erau probabil în jur de 250.000. Sașii au exprimat multă vreme anxietatea extincției lor comunitare cu o sintagmă devenită topos, iar în ultimii treizeci de ani un banal subiect de reportaj: Finis Saxoniae. Pe acest tipar putem construi și ciclul similar despre șvabi: Finis Suabiae. (Și, ca să nu exclud nici populația majoritară din această logică, Finis Romaniae.) O vreme, cele două istorii (pentru a mă rezuma la comunitățile germane mai mari) au fost separate. Cum se știe, sașii (acest nume convențional are propria sa istorie) au venit în Transilvania încă de la jumătatea secolului al XII-lea, pe cînd șvabii au ajuns în Bazinul Carpatic la începutul secolului al XVIII-lea, mai întîi în Maramureș, apoi, în trei valuri succesive și în număr mai mare, în Banat. Dar chiar după ce sașii și șvabii au început să fie gîndiți împreună și să stabilească relații mai consecvente, deosebirile, tensiunile și chiar polemicile dintre ei nu au lipsit. Nici conceptele (și proiectele) exogene, ca Volksdeutsche și minoritatea germană, nu au produs mai multă coeziune. Nici sfîrșitul românesc al celor două comunități germane (și al celor mai mici) nu a adus-o, fiindcă urmașii lor “reîntorși” în fantasmatica Heimat (mai ales în Germania) s-au întors mai curând la o memorie socială etnografică, pre- și proto-națională, încercând de regulă să-și uite întâlnirile ca grup național cu tragica istorie a secolului XX. Cei care vin în concediu prin locurile natale (ale lor ori ale părinților sau bunicilor), numiți informal Sommersachsen (nu am auzit de Sommerschwaben, dar ei există), își delegă unele atribute ale germanității (de la orele de germană și atelierele de artizanat la mâncăruri tradiționale, dansuri și fanfară) actualilor locuitori (români și romi – care cunosc și ei acum, cînd au intrat în fluxul migratoriu global, o versiune “de vară”). A venit deci vremea în care putem vorbi la trecut despre germanii de pe teritoriul României. Au intrat în postistorie. Și nici românii nu se simt prea bine…
Descarca pliant Idei in Agora 20 noiembrie 2018
