Domnii doctori și România modernă. Utopie, discurs și reformă instituțională

Idei în Agora
Domnii doctori și România modernă. Utopie, discurs și reformă instituțională
Conferință de Octavian Buda
Moderator: Sorin Antohi
Casa Filipescu-Cesianu, 6 februarie 2018, 18:00
Uzanţa academică cerea, în a doua jumătate a secolului XIX, ca noii membrii primiţi în sânul Societăţii Academice să rostească un discurs de recepţie. Nicolae Kretzulescu, în 1872, vorbea despre acest act cultural ca despre «o datorie admisă în uzul tuturor societăţilor ştiinţifice, ca fiecare membru nou ales să facă o dizertaţie publică». În acest cerc
select au intrat şi medici. Victor Babeş, Gheorghe Marinescu, Thoma Ionescu sau Iacob Felix au folosit prilejul respectiv fie pentru a elogia o personalitate marcantă a culturii româneşti sau un important precursor, fie să prezinte aspecte semnificative din domeniul de specialitate pe care l-au ilustrat. Ei au trăit cu conştiinţa că au misiunea de a face o Românie modernă, cu o cultură instituţională solidă şi cu un sistem de valori occidental, au trăit cu imperativul moral al rolului civilizator al ştiinţei şi, în cazul de faţă, al medicinei ca domeniu privilegiat. Preocuparea lor stringentă a fost aceea de a depăşi în ritm accelerat decalajul ştiinţific şi cultural faţă de lumea occidentală şi cu imboldul creării unui reper savant cu croială apuseană la porţile Orientului.
Lumea dintre secolele XIX și XX reprezenta un alt univers, românii de-atunci aveau un alt orizont de aşteptare: erau puși în fața unui nou început și a unui drum pe care erau chemați săl parcurgă cu deplină încredere. Vorbim însă de un orizont de aşteptare care, datorită vicisitudinilor secolului XX, s-a transformat într-o aşteptare perpetuă.
Problema care a persistat în societatea de la noi a fost constanţa decalajului dintre modernizare şi modernitate. Dacă modernizarea este modul concret de acțiune, atunci modernitatea poate fi înțeleasă ca obiectivul valoric, care presupune asimilarea și respectarea în cunoştinţă de cauză a finalităţii acestui proces istoric. Modernizarea
medicală a României secolului XIX pare să fi fost concepută pe principiul unei injecţii terapeutice: un tratament adminstrat dintr-un punct central sau din mai multe puncte, reprezentate de zonele urbane, trebuia să se extindă în timp și să acopere în cele din urmă întreg teritoriul național. Acest deziderat nu este îndeplinit nici astăzi. Iacob Felix radiografiază cu severitate problemele demografice şi sociale de la noi, în anul de graţie 1880: «remediul principal contra depopulării României constă într-o educaţie corectă morală şi fizică a junimii. Prosperitatea unei ţări depinde de cultura locuitorilor ei». Discursurile doctorilor de pe vremuri se pot constitui şi într-o grilă de lectură a unei realități viitoare, imaginează societatea românească aşa cum şi-au dorit-o profesorii de medicină de la noi:
o anticipare cu caracter medical şi social care s-a străduit mereu să devină realitate, în pofida inconsistenţelor istoriilor locale.

Descarca pliant Idei in Agora 6 februarie 2018

Vezi video!