7 octombrie 2017. Zi de toamnă capricioasă, cu toate stihiile în plină manifestare, frig, vânt, ploaie, la Biblioteca Metropolitană din București, Viorica Hagianu prezintă volumul Te provoc, suflete! al autoarei Cristina Moldoveanu.
După volumul de debut Zâmbet de copil, cu versuri duioase, nostalgice și pline de umor menite să ajungă la inima copiilor, a copilului din fiecare suflet de om, Cristina Moldoveanu revine cu un nou volum de poezie Te provoc, suflete! Autoarea insistă să scrie poezie cu rimă, într-o lume dezechilibrată și aritmică, prin versurile sale caută ritmul și armonia cu sine, cu natura și cu Dumnezeu. Viorica Hagianu
Cristina Moldoveanu autoarea acestui volum cu sensibilitate și delicatețe a vorbit celor prezenți la lansarea de carte, prieteni, rude, colegi, despre cărțile dumneaei și despre nevoia de a scrie, de a se apropia cu iubire și înțelegere de oameni, de artă, de tot ceea ce este frumos în viață.
S-a citit un fragment și din cartea de proză Căutări. Nu-mi vorbiți despre iubire, iubiți-mă!, al autoarei Viorica Hagianu, pe coperta acestei cărți cu generozitate a scris criticul literar Liviu Ofileanu.
Fără a ocoli expresiile visceralului, infatigabilă și doldora de sensibilitate și umor, Viorica Hagianu anexează în 13 povestiri un cumul de radiografii ale cotidianului, descrieri dintre cele mai bizare cu cât personajele apar mai veridic elaborate, introspecții și dialoguri care pot aminti, pe alocuri, de recuperarea copilăriei prin semnul grafic (la un James Joyce), de omul invizibil al lui H. G. Wells și o pantagruelică poftă de confesiune metaforizată (a unui Fănuș Neagu). O scriitură desfășurată în mai multe registre, cu inserturi de atlas arheologic, astronomic și botanic, de unde nu lipsesc figuri memorabile, de trist carnaval precum Zenovel – tânărul oligofren, profesorul Costa – bătrânul șobolan, adepți de Feng-Shui debitând englezisme cu accente raggae și împănate cu versuri din muzica interbelică. Așadar, o realitate denudată și reversul acesteia – onirismul indus de poza romantică a evadării eului în sălbăticia Bărăganului –, nostalgia unor pasaje (de)moralizatoare, desenul covorului postcomunist în culori crude. Liviu Ofileanu
La sfârșitul întâlnirii literare deja făceam planuri pentru următoarea întâlnire artistică, semn că oamenii reușiseră să se relaxeze, să se destindă, să râdă, să se lase purtați de stările noastre de spirit, de emoții, reușiseră să empatizeze cu noi. Astfel ziua mohorâtă de toamnă a devenit pentru participanți o zi senină, iubirea și armonia cu semenii reușind să transfigureze oamenii și capriciile naturii.
VIORICA HAGIANU