Horezu Summer Music Academy

Horezu Summer Music Academy sau „Muzica pe genunchi”.

Pentru cine are chef vara de distractie cu grupul si de o baie intr-un bazin vopsit cu albastru si intitulat „piscină”, plin de gozuri negre pe fund, undeva la o pensiune obscură din capătul orășelului Horezu, atunci veți nimeri foarte bine. Mai ales dacă sunteți dispuși financiar, înțelegând că din cei 1300 lei, avansul de 600 lei ce nu poate fi returnat (si pe care trebuia sa-i dam cu minim luna inainte), cu siguranță contribuie la onorariul, cazarea și masa profesorilor si organizatorilor, iar cei 700 rămasi pe care ii dati in momentul in care ajungeti acolo inseamna masa si cazarea voastră. In niciun caz sa nu va asteptati la o directa proportionalitate intre pretul total si calitatea sederii.

Enumar cateva din neajunsurile acestei experiente atat de ridicata în slavi:

1. Discriminare în privința condițiilor de cazare care puteau fi în cel mai bun caz decente și în cel mai rău caz de regim de tabără de refugiați (7-8 persoane la o singură baie), in camere fără sifoniere. Ca sa nu mai mentionez ca pozele de pe site-ul pensiunii (ce ne-au fost recomandate de catre organizatori) difera TOTAL de ceea ce am gasit acolo.
2. Disproportie intre numarul de paturi si numarul cursantilor. Unii au dormit cate 3 inghesuiti intr-un pat de 2-3 persoane, cu toate că au platit acelasi pret ca cei care au avut patul propriu.
3. În decurs de 10 zile, gunoiul din camere/băi s-a strans o singură dată, hârtia igienică a fost de cea mai proastă calitate (cea gri, aspră), cu toate că a fost cumpărată de organizatori (din banii cursanților).
4. Conditii vitrege de studiu. Săli cu pian insuficiente. Unii repetau în camere. (flaut, violoncel, chiar si canto)
5. Numărul orelor INDIVIDUALE cu profesorii de specialitate au variat în functie de disponibilitatea/cheful acestora. Unii au lucrat mai mult cu studentii clasei lor (5/6 ore), altii NU mai mult de 2 ore (repet, ore INDIVIDUALE) puse cap la cap în decurs de 9 zile. In astfel de conditii, mai bine alegeam un masterclass de cateva zile oriunde altundeva, cu cazare intr-un hotel. Plateam aceeasi suma, dar nu ma stresam timp de 10 zile in Horezu si nu mai suportam ortopraxia vulgară a organizatorilor care căutau „mântuirea” prin mânăstirile din zonă.
6. Mesele le luam la o pensiune aflată la 400 m. Din fericire, mâncarea a fost decentă și preparată în conditii bune, desi cele 4 cazuri de afectiuni gastrice (vomă, dureri de cap, febra etc) pot ridica semne de intrebare, mai ales avand in vedere si apa din bazin al cărei grad de curățenie este discutabil.
7. Excursiile au insemnat doar 3 deplasari: una la manastirea Arnota cu ocazia recitalului individual de violoncel al profesorului coordonator, alta la mânăstirea Polovragi si la pestera Polovragi, in interiorul căreia a trebuit sa intram pentru 20 min, la 9 grade Celsius, pentru recitalului profesoarei de flaut (aici trebuie sa mentionez ca, desi am fost preveniti de catre organizatori sa ne luam haine mai groase pt ca in pestera este racoare, nu am fost informati corect cu privire la temperatura din interior. La 9 grade celsius este frig, nu racoare, avand in vedere temperatura de 30 grade de afara). Bineinteles ca am inghetat. O alta excursie si ultima de altfel, a fost la mânăstirea Hurezi, cu ocazia concertului final al clasei de canto. In interiorul salii era foarte cald, iar celor care cantau le era probabil si mai rau, avand in vedere ca au stat in picioare, nemiscati pe toata durata concertului de o oră si ceva(cu exceptia momentului in care cantau). Ca atare, una dintre fetele de la canto chiar a lesinat inainte de final. Ar mai fi trebuit sa fie o excursie cu toti, dar din cauza drumului de acces problematic (si pt ca era musai ca profesorii si organizatorii, mânați de aceeași formă vulgară de ortoprxie, sa-si gaseasca „mantuirea” la o manastire din varf de munte) am fost lasati aproape o zi intreaga sa ne ocupam timpul cu piscina, mesele de biliard si de ping pong. Cine a putut, a mers cu masina personala in satul olarilor. Nu au avut loc drumetii organizate sau vizite planificate la atelierele mesterilor olari. Pe acestea le faceai pe cont propriu (daca puteai).

Nu contest valoarea cursurilor muzicale de vară inițiate de profesoara Irina Satchi in urma cu mai bine de 30 ani, la Ramnicu Valcea . Insa ceea ce se intampla acum, chipurile, ca o reinnoire a ceea ce a fost odata, este o bataie de joc, in primul rand, la adresa parintilor copiilor care finanteaza o asemenea vacanta in scopuri culturale si in beneficiul evolutiei copilului.
Am scris acestea nu pentru cei care s-au bucurat de anturaj/pisicina/distractie, in pofida studiului deficitar, ci pentru aceia care chiar au anumite asteptari de la o asemenea asa-zisa „scoala de muzica de vara”. Măcar oamenii sa fie in cunostinta de cauza.