Informatii despre viata culturala romaneasca

Ord. dupa

Zilele Sculpturii București 2024 Unde Formele se Aliniază, Arta s...

MEŞTERUL MANOLE – OPERĂ ROCK în concert – premieră cu casa în...

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sal...

Fundația Regală Margareta a României lansează selecția național...

Concertul Regal Caritabil - spectacol-eveniment al generozității și...

Muzicieni de excepție pe scena Ateneului Român, la Concertul Regal c...

Classics for Pleasure revine în Piața Mare din Sibiu, în perioada 1...

30 iunie – 2 iulie: acrobaţii aeriene, Spectacole pe apă, personaj...

O Magnum Mysterium - Concert de muzică sacră susținut de Corul Rega...

Festivalul Classics for Pleasure revine anul acesta în Piața Mare di...

Festivalul Classics for Pleasure revine anul acesta în Piața Mare di...

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversea...

Expoziţia „Călătorie în lumea stampelor Meiji” se prelungeşte...

S-a lansat concursul național de compoziție ENCORE,  dedicat tineri...

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti participă şi ...

Call for entries: Proiecte culturale pentru oraş pot fi înscrise pâ...

MISIUNE ISPITITOARE un spectacol de Liana Ceterchi Adaptare după c...

Pianistul Kirill Richter vine la București pentru un concert emoțion...

Identități – prima expoziție de arte vizuale și recital de muzic...

România are nevoie de artă! O nouă generație de 30 de muzicieni...

Două montări de anvergură ale Teatrului Naţional ”Mihai Eminescu...

Un spectacol modern bazat pe muzică clasică, oferit la Gala Tinere T...

Scriitorul algerian Habib Tengour este laureatul Premiului Benjamin Fo...

MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ lansează noul sezon expoziți...

Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti anunţă premiera spec...

Afiseaza
comentarii

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

Concertul este o premieră pentru România, având la bază un concept unic, care îmbină muzica clasică cu cele mai noi elemente de tehnologie și video mapping. Faptul că nucleul acestui spectacol este însăși celebra soprană Angela Gheorghiu, o valoare inestimabilă, face ca acest eveniment să fie cu totul și cu totul special, o nestemată artistică, oferită locuitorilor Capitalei. Concertul are loc în aer liber, în Piața Constituției, iar accesul este gratuit. Un regal oferit publicului, o invitație la descoperirea valorilor autentice românești, dar și la reconectarea cu vibrația profundă a muzicii de operă. Aclamată pe marile scene internaționale, dorită la cele mai impunătoare și de seamă evenimente din lume,  Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu doar o cântăreață și actriță cu o tehnică vocală excepțională și inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic, care ajunge la inimile și la mințile unui public extrem de larg, care variază de la connaisseuri exigenți la întruniri informale. A adus cele mai înalte valori ale artei operei către o comunitate vastă la nivel mondial, pe o scară neobișnuit de largă.

Formatul de spectacol inedit propus, în care întreaga scenă este acoperită în totalitate de proiecții video creează iluzia unui adevărat film 3D. Concertul are un concept inovator, celebrele piese muzicale fiind sincronizate perfect cu proiecții de video mapping special gândite pentru acest show, artiștii fiind armonizați, pe tot parcursul concertului, de un decor virtual tridimensional.

Zilele Bucureștiului continuă în weekendul 16 – 17 septembrie cu spectacole de videomapping și concerte pop-rock în Piața Constituției. Anul acesta Zilele Bucureștiului aniversează alături de locuitorii orașului 558 de ani de la prima atestare istorică a Capitalei.

 

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu, superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată cântăreață de operă a timpurilor noastre, s-a născut în orașul Adjud din România. A urmat Școala de Muzică din București și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din capitală. A studiat cu remarcabila profesoară de muzică Mia Barbu.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul Steaua României în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia Nihil Sine Deo din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

În ultimii ani, Angela Gheorghiu a interpretat spectacolele Adriana Lecouvreur, Tosca și La Bohème în Viena, Paris și Londra, și concerte în Amsterdam, Londra, Praga, München, Hamburg și Viena (Konzerthaus) și mai multe recitaluri. În martie 2015 a debutat în rolul lui Charlotte din Werther de Massenet. În august 2015 a cântat Werther la Salzburger Festspiele și a avut un concert la Grafenegg (Austria). În ianuarie 2016 a revenit la Royal Opera House cu Tosca, un spectacol pe care l-a jucat la Wiener Staatsoper în februarie și aprilie 2016.

Toate aceste spectacole și recitaluri au confirmat statutul Angelei Gheorghiu ca una dintre cele mai iubite staruri ale operei. În interpretările ei, Angela Gheorghiu se dedică meticulos celor mai fine detalii ale partiturilor compozitorilor și, în tradiția marilor cântăreți din istorie, sintetizează adevărul obiectiv și inspirația subiectivă, balansând în mod subtil acești doi poli care sunt Ying și Yang vitali pentru interpretarea operei.

Angela Gheorghiu a emoționat mulțimi de spectatori din marile săli de operă și de concerte ale lumii și a inspirat milioane de oameni la evenimente cum ar fi celebrarea jubileului de aur al Reginei Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, concertul pentru premiul Nobel pentru pace la Oslo, concertul jubileului Reginei Beatrix la Palatul din Amsterdam, ceremonia de deschidere a celui de-al 59-lea Festival de Film de la Cannes și deschiderea Amfiteatrului Katara în Doha, Qatar. În diverse locuri, pe scene de operă și de concert internaționale, sau în cinematografe unde poate fi văzută jucând în filme realizate special pentru ea, Angela Gheorghiu captivează publicul ei extrem de divers.

Angela Gheorghiu este un ambasador legendar pentru operă.

Eugene Kohn

Eugene Kohn și-a început cariera ca acompaniator de pian al unor staruri de operă precum Maria Callas, Franco Corelli, Luciano Pavarotti și Renata Tebaldi. Studiile sale includ stagii de pregătire cu dirijori cunoscuți ca Fausto Cleva, Thomas Schippers și Erich Leinsdorf. După ce dirijează frecvent la Metropolitan Opera din New York, își face debutul pe scena operelor din Viena, Paris, Berlin, Buenos Aires. În prezent se dedică atât operei cât și simfoniilor și este directorul muzical al concertelor internaționale ale lui Placido Domingo și Andrea Bocelli.

Filarmonica George Enescu

Fondată în 1868 din iniţiativa unui grup de muzicieni în frunte cu dirijorul Eduard Wachmann, Filarmonica din București concertează începând cu 1889 sub cupola Ateneului Român. Din 1955 poartă numele Filarmonica George Enescu alături de care au evoluat, pe parcursul anilor, Arthur Rubinstein, Lord Yehudi Menuhin, Sergiu Celibidache, Dinu Lipatti. Seria discografică inaugurată în perioada interbelică prin înregistrările realizate cu participarea lui George Enescu este continuată şi îmbogăţită cu seturi de anvergură, precum integrala creaţiei simfonice şi concertante de Brahms şi integrala lucrărilor compuse de George Enescu.

Teodor Ilincăi

Teodor Ilincăi și-a făcut debutul internațional în decembrie 2009, la Opera Regală din Londra cu Boema, atrăgând atât aprecierea publicului, cât şi a criticii de specialitate, precum și şansa de a debuta discografic, într-o înregistrare difuzată de Casa de Discuri Opus Arte, alături de Hibla Gerzmava (în rolul Mimi) și sub bagheta lui Andris Nelsons. În 2013, i-a fost decernat Premiul de Excelență pentru promovarea imaginii României în străinătate de către Elite Art Club Unesco.

Parteneri media: TVR, Europa FM, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Internațional, BIZ, România Pozitivă, orasulm.eu, inoras.ro, urban.ro, iconcert.ro.

Urmăriți-ne pe:     

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Persoană de contact (presă):

Raluca Coman — Specialist Marketing & PR

0733116023 | raluca.coman@arcub.ro


Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close