Informatii despre viata culturala romaneasca

Ord. dupa

Artist Talk în cadrul finisajului expoziției Noi2-Wir2 – Portrete ...

Goethe-Institut prezintă proiecția de film „În căutarea patriei ...

Bursele de idei „Bucureşti RE:imaginat”: Încep călătoriile urb...

VOIX NOUVELLES ÎN ROMÂNIA – CONCURS ADRESAT TINERILOR ARTIȘTI LIR...

Artiști, regizori, scenografi, critici de teatru și personalități ...

Înscrierea la Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneş...

Peste 650 de reprezentaţii cu 3 piese din dramaturgia interbelică, l...

Spectacolul de teatru imersiv „Tinereţe fără bătrâneţe şi via...

FAMILIA UNUI NEAM de NAVA SEMEL Spectacol al Teatrului Național HA...

Helmut Stürmer, Victor Ioan Frunză și Mimi Brănescu susțin atelie...

Campania ARTIȘTI ROMÂNI PENTRU ARTIȘTI UCRAINENI la Teatrul Națion...

Corul Vox Medicalis vă invită la evenimentul unicat „Choral Evenso...

După un an de muncă la primul muzeu digital și participativ din Rom...

PESCĂRUȘUL cehovian, regizat de Eugen Jebeleanu, sparge monopolul c...

Un nou concert de muzică clasică oferit de muzicienii debutanți din...

Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Capitalei anun...

Asociația Arte dell’Anima invită tinerii cu vârste cuprinse într...

Asociația Arte dell’Anima anunță cu bucurie implementarea unui no...

33 de idei de proiecte culturale pentru oraş intră în Incubatorul B...

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică ...

Teatrul Arte dell’Anima – Primul teatru din România invitat la Fe...

Pe 7 februarie 2022, la Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşt...

Cea de-a opta ediție a Festivalului de Muzică și Film „Seeyousoun...

Început de an 2022, la Muzeul Teatrului Național ”I.L.Caragiale”...

Pe 1 februarie, artista franco-venezueleană Sophie Fustec aka La Chic...

Afiseaza
comentarii

Artist Talk în cadrul finisajului expoziției Noi2-Wir2 – Portrete româno-germane patru iubitori de artă contemporană ]în conversatie[ despre fotografie, imagine și concept

Joi, 21 iulie 2022, ora 19:00, va avea loc finisajul expoziției Noi2-Wir2 – Portrete româno-germane printr-un eveniment Artist Talk, un dialog deschis despre fotografia de portret ca imagine culturală. Ce însemnă să organizezi o expoziție documentară prin intermediul fotografiilor și textelor jurnalistice? Sau, mai este fotografia portret văzută ca un simbol cultural sau cum devine reprezentativa pentru anumite identități de grup și structuri sociale?

Claudia Retegan fondator 2/3 Galeria și Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut ]în conversatie[ cu fotografii expozanți Adi Tudose și Patricia Moroșan vor discuta despre diferențe estetice și culturale, fotografia de portret ca și categorie estetică, despre provocările reprezentării cât și despre conceperea, realizarea și implementarea expoziției Noi2-Wir2 – Portrete româno-germane.

Participarea în cadrul evenimentului ]în conversatie[ este liberă, în baza locurilor disponibile. Discuția dintre cei patru va fi transmisă live pe paginile de Facebook 2/3 Galeria, Goethe-Institut Bukarest și a Centrului Cultural German Sibiu. Începând cu data de 20 iulie, expoziția Noi2-Wir2 – Portrete româno-germane poate fi văzută în format digital, în curtea interioară a Muzeului Astra din Sibiu.

]în conversatie[ este o inițiativă 2/3 Galeria.

]în conversatie[ sau ]in conversation[ sărbătoreste un an de zile cu numarul 3 din seria de expoziții între fotografi, curatori, scriitori, manageri culturali și public. 2/3 Galeria propune un dialog deschis între actori culturali și public prin prisma fotografiei ca fenomen cultural contemporan. Prima conversație a avut ca subiect estetica si antiestetica, fotografie din California, între Iosif Kiraly și John Divola, fiind urmată de conversația dintre Mihai Brabancea, Alexandu Mironov și Carmen Casiuc despre hiperrealitate, medierea realității prin imagini și tehnologie. Momentan pregătim următorul eveniment care va corespunde ultimei zile în care se poate vizita expoziția Noi2-Wir2 având ca subiect fotografia de portret ca imagine culturală un dialog între fotografii Patricia Moroșan și Adi Tudose, Joachim Umlauf directorul institutului german și mine. Declară Claudia Retegan, fondator 2/3 Galeria.

Fotografia de portret are o istorie lungă: de la fotografia de studio, portrete de familie sau fotografii de presă, toate acestea sunt strâns legate de practica documentară în care se portretizează o anumită comunitate, stiluri de viață, profesii, sau pur și simplu o exhaustivă indexare a trăsăturilor. În cazul expoziției Noi2-Wir2 – Portrete româno-germane ce poate fi vizitată la 2/3 Galeria până pe 21 iulie, legătura dintre subiecții portretizați este expusă într-un mod interesant, dinamic astfel individualizarea provine din relația a două persoane surprinse într-o singură fotografie.

Expoziția NOI 2 | WIR 2-Portrete româno-germane folosește texte narative jurnalistice și fotografii artistice pentru a portretiza 30 de perechi din Germania și România care dau viață acestei prietenii bilaterale. Poveștile sunt documentate prin intermediul fotografiilor realizate, în ambele țări, de Adi Tudose (România) și Patricia Moroșan (Germania) și a textelor jurnalistice redactate de Diana Meseșan, Venera Dimulescu, Manuela Klenke, Anne Reinert și Ioana Casapu. Proiectul a fost documentat de o echipă de 7 profesioniști, pe o perioadă de 6 luni.
Designul proiectului și al expoziției este realizat de Ovidiu Hrin – Synopsis Media.

WIR2/NOI2- Portrete româno germane va fi prezentată, de asemenea, și în Germania la ICR Berlin, în luna septembrie 2022.

JOACHIM UMLAUF. A fost director al Goethe-Institut Amsterdam, Rotterdam, Paris, Lyon și Marsilia, iar din 2019 Joachim Umlauf ocupă postul de director al Goethe-Institut Bucureșt. Predă management cultural la Universitatea din București, la Sorbonne Nouvelle din Paris și la Universitatea din Lorraine (Metz). Este membru permanent al Duitslandinstituut din Amsterdam și membru în board-ul Fundația9. A publicat mai multe cărți, printre care „Lexikon der deutsch-französischen Kulturbeziehungen nach 1945” sau, împreună cu Nicole Colin, „Im Schatten der Versöhnung” (Steidl 2019).

ADI TUDOSE (n. 1987, București). Lucrează ca fotograf și este interesat să surprindă oameni, expresii și senzații care provocă o stare de introspecție. A studiat imagine de film la UNATC, și a lucrat pe platourile de filmare. Timp de câțiva ani, a practicat fotografia de stradă, apoi a trecut la fotografia documentară. În 2018, a primit bursa din cadrul masterclass-ului Urban Transformation din Milano, coordonat de fotograful Magnum, Alex Majoli. Pentru el fotografia este un mijloc prin care poate arăta oamenilor o altă perspectivă asupra comunităților vulnerabile cu care aceștia nu au contact. În prezent, lucrează la proiectul personal Young Adults, care documentează schimbările prin care trec adolescenții între 18-26 de ani.

PATRICIA MOROȘAN (născută în România) trăiește și lucrează la Berlin și Atena. A studiat fotografia la Ostkreuzschule din Berlin. În lucrările sale, ea abordează tema dualității dintre intimitate și identitate. Își expune lucrările la nivel internațional. În 2019, a primit Premiul Juriului de la Les Boutographies și Premiul pentru Curaj de la Journalistinnenbund. A primit nominalizări pentru Premiul de Artă Haus am Kleistpark (2019), Premiul Wellcome Photography Award (2020); Premiul Wüstenrot Documentary (2020) și Gomma Grant (2021). A primit numeroase granturi: inclusiv Initial Stipendium al Akademie der Künste Berlin și diverse granturi din partea Senatului din Berlin. Lucrările sale se află în colecția MNAC București, în colecția de artă a orașului Montpellier, precum și în colecții private din Germania, Franța și Grecia.

CLAUDIA RETEGAN a înființat 2/3 Galeria, o galerie de artă specializată în fotografia contemporană în anul 2020 la București. A studiat la CalIfornia Institute of the Arts și la International Center of Photography din New York, având o licență în Grafică & Design-ul Comunicării Vizuale de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie. Claudia se definește ca fiind o persoană multidisciplinară alternând între rolurile de antreprenor, gaterist, fotograf, curator și designer grafic, ea a expus la New York, Amsterdam, Los Angeles, Bogota, Arles și la București.

NOI 2 | WIR 2 este un proiect realizat de Goethe-Institut București, finanțat de Ministerul de Externe al Republicii Federale Germane, în cooperare cu Centrele Culturale Germane din Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara și Institutul Cultural Român din Berlin. Expoziția se desfășoară cu  sprijinul 2/3 Galeria și a Muzeului Astra.

Parteneri media: Modernism.ro, DW, ADZ, IQADS, Smark, The Institute, Revista Zeppelin, AGERPRES și Zile si Nopti

Expoziție plăcută de Radio Guerrilla

NOI 2 | WIR 2 – Portrete româno-germane

23.06.-21.07. | 2/3 Galeria – Strada Franceză, nr 4

Ore de vizitare:

Ma-Vi: 16:00-21:00

Sâ-Du: 12:00-20:00

Despre Goethe-Institut

Goethe-Institut este instituția culturală a Republicii Federale Germania, care promovează cultura germană la nivel mondial. Promovăm cunoașterea limbii germane în străinătate și cultivăm cooperarea culturală internațională. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezentăm un tablou vast al realităţii germane.

www.goethe.de

Facebook: GoetheInstitutBucuresti

Instagram: goethe_institut_bucuresti

Despre 2/3 Galeria

2/3 Galeria este o galerie tânără de artă fondată în București ce își propune să promoveze arta contemporană, punând accentul pe fotografie. Spațiul expozițional a fost deschis pe 10 iunie 2021 la București.

Puteți urmări activitatea 2/3 Galeria pe:

Facebook: 2pe3GALERIA

Instagram: 2pe3galeria


Experiența pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close