Concursul National de Interpretare si Critica Muzicala Mihail Jora
Editia a XXVI-a (2016)

Mihail Jora

Concursul National de Interpretare si Critica Muzicala „Mihail Jora” – Editia a XXVI-a (2016) are loc la Bucuresti, in perioada  9-16 Mai, la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti.

Sectiuni

Editia a XXVI-a (2016) a Concursului National de Critica si Interpretare Muzicala „Mihail Jora” cuprinde patru sectiuni – trei de interpretare si una de critica muzicala:

Categorii de varsta

Concursul este deschis instrumentistilor, interpretilor vocali si criticilor muzicali care au varste cuprinse intre 16 s27 de ani la data participarii in concurs si care sunt cetateni romani (inclusiv cetatenii Republicii Moldova!).

Etape

Concursul de interpretare este structurat in doua etape:

  • Etapa eliminatorie
  • Etapa finala, in care vor fi admisi maximum 8 candidati.

Juriu

Din juriul Concursului vor face parte profesori ai Universitatilor de Muzica, membri ai Consiliului de Onoare al Concursului, personalitati ale vietii muzicale romanesti si internationale, reprezentanti ai organizatorilor.

Gala Laureatilor

Comunicarea rezultatelor finale ale Concursului si decernarea premiilor se vor face la Gala Laureatilor, ce se va desfasura Luni, 16 mai 2016, ora 20.00, la Sala Mare a Ateneului Roman din Bucuresti. Cu aceasta ocazie, castigatorii premiilor I si al II-lea de la fiecare sectiune interpretativa vor interpreta lucrari din concurs.

Gala Laureatilor se va incheia cu un program simfonic sustinut de Orchestra Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti.

Premiantii Concursului vor fi invitati sa concerteze alaturi de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacau si de alte filarmonici si opere din tara. Lista acestora va fi publicata in curand!

Alte conditii

  • Preluarile audio si video din concurs constituie proprietatea organizatorului (U.N.M.B, U.C.M. „Mihail Jora” si Societatea Muzicala). Concurentii nu vor beneficia de onorarii sau alte drepturi specifice acestor preluari si isi dau acordul pentru aceasta prin semnarea fisei de inscriere in Concurs.
  • Acompaniamentul sectiunilor canto-lied si violoncel va fi realizat cu acompaniator propriu al candidatului (indiferent de varsta).
  • Intrarea in concurs se face in ordine alfabetica, la fiecare categorie in parte.
  • Inscrierile se fac pana la data de 4 mai pentru sectiunile de interpretare (Pian, Canto, Violoncel); pentru Critica Muzicala, lucrarile se depun pana la 5 mai 2016.
  • Deciziile juriului nu pot fi contestate, iar incercarea de influentare a membrilor juriului de catre candidati atrage descalificarea.
  • Transmisiunile si inregistrarile audio si video, avand drept scop mediatizarea concursului, sunt permise, cu titlu de gratuitate.
  • La propunerea juriului, organizatorii pot decide atribuirea unor premii speciale sau oferite de sponsori, precum si distinctii cumulative.

 

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.